Evanghelia zilei

,,Zis-a Domnul către ucenicii Săi: cât de greu este celor ce se încred în bogății să intre în împărăția lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăția lui Dumnezeu. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alții: Și cine poate să se mântuiască? Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul e cu neputință, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putință. Și a început Petru a-I zice: Iată, noi am lăsat toate și Ți-am urmat. Iisus i-a răspuns: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care și-a lăsat casă, sau frați, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau țarine pentru Mine și pentru Evanghelie, Și să nu ia însutit – acum, în vremea aceasta, de prigoniri – case și frați și surori și mame și copii și țarine, iar în veacul ce va să vină: viață veșnică. Și mulți dintre cei dintâi vor fi pe urmă, și din cei de pe urmă întâi. Și erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Și ei erau uimiți și cei ce mergeau după El se temeau.”

Dificultatea celor bogați de a se mântui nu ține de fapt de avuția lor, ci de modul în care se raportează la ea. De fapt, din punct de vedere creștin, bogăția nu este nicidecum vreun defect, așa cum nici sărăcia nu e vreo virtute intrinsec mântuitoare. Avem în paginile Sfintei Scripturi două exemple foarte sugestive de oameni bogați: dreptul Iov, care deși era cel mai bogat era și cel mai drept, și bogatul nemilostiv din pilda Mântuitorului, bogat care nu s-a învrednicit a i se ține minte numele pentru că, deși avea la poarta sa un sărac pe nume Lazăr (nume ce înseamnă în ebraică Dumnezeu se milostivește) și-a gestionat greșit, egoist, averea dată de Dumnezeu.

Referindu-se la pasajul biblic din această zi, Sf. Clement ALexandrinul scria că bogăția care este un impediment, un obstacol în calea mântuirii este acea bogăție care nu e bine chivernisită, e gestionată greșit, devenind astfel ,,o acropolă a răutății’’ (Pedagogul). 

Expresia ,,Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăția lui Dumnezeu’’ a fost cauza multor dezbateri biblice, iar cei ce au căutat o explicație au găsit mai multe răspunsuri. Pe de o parte, expresia se poate accepta și ca o hiperbolă al cărei punct forte stă tocmai în faptul că animalul numit cămilă, pe lângă dimensiuni generoase, are, pe deasupra, și cocoașă. Pe de altă parte, este cât se poate de posibil să fi fost o confuzie, deoarece în greaca veche sunt două cuvinte care se pronunță identic, dar se scriu diferit: kamilos - κάμηλος (cămilă) și kamilos - κάμιλος (odgon, funie, parâmă). Și hiperbola funiei foarte groase, care ar trece prin urechile acului, este cât se poate de plauzibilă. O a treia variantă de interpretare susține că expresia ,,urechile acului’’ face de fapt aluzie la o poartă de intrare în Ierusalim atât de strâmtă, încât o cămilă cu greu ar fi trecut prin ea, imagine ce sugerează mai degrabă dificultatea, nu imposibilitatea.

Ascultând acestea, ucenicii Îl întreabă contrariați pe Iisus ,,cine poate să se mântuiască?”, iar răspunsul primit este unul plin de Înțelepciune: ,,La oameni lucrul e cu neputință, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putință’’’. Ce le spune Iisus de fapt aici ucenicilor este că, anumite virtuți sunt accesibile omului doar cu ajutor divin. Conlucrarea omului cu energia dumnezeiască pe care teologia dogmatică o numește har divin sau dumnezeiesc este singura formulă care mântuiește. Punctual, renunțarea totală la cele ale lumii, cele materiale, presupune și o lucrarea a lui Dumnezeu în noi.

Provocat de ucenici prin alte întrebări, Hristos dezvoltă subiectul și arată și urmările lepădării de cele materiale pentru a-L urma pe El și Evanghelia Lui: o răspaltă ,,însutită’’ și ,,viața veșnică’’. Luând în calcul parcursul apostolilor după Înălțarea la Cer a Mântuitorului, putem constata, de fapt, că răsplata însutită nu s-a referit nicidecum la cele materiale, ci este vorba de bucuria de a fi între cei ce aduc în lume, prin faptele lor, fărâme din Împărăția Cerurilor. 

Expresia ,,mulți dintre cei dintâi vor fi pe urmă, și din cei de pe urmă întâi’’ indică un foarte important adevăr: cei ce în logica acestei lumi sunt ,,dintâi’’ nu sunt lafel și conform logicii divine privind lumea. Aleșii Lui, apostolii, urmașii lor, precum și creștinii autentici din toate timpurile, vor trebui să poarte la rândul lor crucea, să suporte uneori ura și asuprirea lumii, cu alte cuvinte, să fie cei de pe urmă în lume, ca în cele din urmă să ajungă cei ,,dintâi’’.

Pr. Prof. Dr. Adrian DUȚUC