Evanghelia zilei

Zis-a Domnul: Cine va sminti pe unul din aceștia mai mici, care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui dacă și-ar lega de gât o piatră de moară și să fie aruncat în mare. Și, de te smintește mâna ta, taie-o, că mai bine îți este să intri ciung în viață decât, având amândouă mâinile, să te duci în gheena, în focul cel nestins, unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. Și, de te smintește piciorul tău, taie-l, că mai bine îți este ție să intri fără un picior în viață decât, având amândouă picioarele, să fii azvârlit în gheena, în focul cel nestins, unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. Și, de te smintește ochiul tău, scoate-l, că mai bine îți este cu un singur ochi să intri în Împărăția lui Dumnezeu decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului, unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. Căci fiecare (om) va fi sărat cu foc, după cum orice jertfă va fi sărată cu sare. Bună este sarea; dacă însă sarea își pierde puterea, cu ce o veți drege? Aveți sare întru voi și trăiți în pace unii cu alții. Și, ridicându-Se de acolo, a venit în hotarele Iudeei, de cealaltă parte a Iordanului, și mulțimile s-au adunat iarăși la El și iarăși le învăța, după cum obișnuia.

Textul Evangheliei de astăzi este o invitație spre a medita profund și responsabil la valoarea omului chemat spre înveșnicire în relația de iubire inițiată de Dumnezeu.

Mai întâi, Mântuitorul ne evidențiază importanța celui de lângă noi, a celui care poartă chipul lui Dumnezeuși este menit să rămână veșnic în iubirea Sa, dar care ar putea fi împiedicat sau chiar oprit din drumul său spre îndumnezeire de noi, prin atitudinea, cuvintele sau faptele noastre. A fi pricină de sminteală, deși pare ceva exterior, fără o implicare intrinsecă față de cel care suferă sminteala, este un fapt de o gravitate enormă, proporțională cu valoarea celui care ar putea să cadă, poate chiar fără să se mai ridice, din cauza noastră. Și nu trebuie să uităm că un suflet valorează mai mult decât lumea întreagă (cf. Matei 16, 26; Marcu 8, 36; Luca 9, 25).

Prin cuvintele Sale, Mântuitorul nu oprește pocăința celui care a smintit pe cineva și nici nu îl îndeamnă pe unul ca acesta să-și facă vreun rău, ci arată gravitatea unei astfel de fapte. A-ți lega de gât o piatră de moară și a te arunca în mare însemna o moarte sigură, folosită uneori ca metodă de execuție de păgâni; o sinucidere. A sminti pe cineva însă e un fapt mult mai grav decât aceasta.

În al doilea rând, Domnul ne arată că putem să fim nouă înșine pricină de sminteală, când simțurile și mădularele trupului nostru devin roabe ale păcatului. În lucrarea sa Despre slava deșartă și despre creșterea copiilor, Sfântul Ioan Gură de Aur compara sufletul unui copil cu o cetate, iar simțurile trupului cu niște porți. Când aceste porți nu sunt păzite, în suflet intră cuvinte, imagini și închipuiri care îi vor face rău și – continuând comparația – prin aceste porți se pot împlini cele rele. Când mâna, piciorul sau ochiul devin astfel de porți ale răului, mai bine ar fi fost dacă am fi lipsiți de ele. Nu spre tăierea acestora ne îndeamnă Mântuitorul, ci atenționându-ne de gravitatea faptei, ne îndeamnă să tăiem pofta cea rea și răul săvârșit prin ele. E rău să fii orb, dar e mai rău ca ochiul tău să fie pricină de sminteală.

Comentând acest text, Sfinții Ioan Gură de Aur și Teofilact al Bulgariei înțeleg prin picior, mână sau ochi pe cei de aproape ai noștri, a căror prietenie sau înrudire trebuie tăiată dacă devine pricină de sminteală în calea mântuirii.

În ultima parte a textului, amintind de prinoasele care trebuiau sărate înainte de a fi aduse ca jertfă la altar (cf. Levitic 2, 13), Mântuitorul spune că fiecare (om) va fi sărat cu foc, adică va fi cercetat pentru felul în care și-a trăit viața. Pe lângă faptul că dă gust mâncării, sarea are și rolul de a conserva. Așa se explică de ce Mântuitorul îi compară pe Apostoli cu sarea pământului (cf. Matei 5, 13). Ei trebuiau să păstreze și să transmită mai departe cuvintele Lui. A avea sare în noi înseamnă că suntem datori să avem și să împlinim cuvintele vieții celei veșnice (Ioan 6, 68). Astfel putem să trecem peste ispite, să nu smintim și să trăim în pace unii cu alții.

Arhid. Prof. Dr. Bogdan-Mihai HRIȘCĂ