Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Sunt mulți ani de când, sub titlul ”Viață de vânzare”, am publicat textul următor:
”După prima ninsoare, am găsit urma bătrânului… Pârâul se sfârșește în apa unui râu mare, trecând pe sub zidurile unei mănăstiri cunoscute. E un pârâu chinuit, plin de cârpe și peturi. Am găsit urma prietenului meu îmblănat și m-am bucurat că a scăpat de glonț până acum... Dar, deși mi-l închipui moțăind ziua în vreun bârlog stâncos, știu că e condamnat. Condamnat, chiar dacă și în anii viitori va scăpa de glonț, de otravă sau de laț. Va mai scăpa doar o vreme… În jurul său alt laț – perfid și invizibil - se strânge irepresibil ceas de ceas, iar împotriva acestuia simțurile treze și brâncile sale tari nu pot lupta.
Toată ziua drujbele au țipat ascuțit, urmate de gemetele molizilor doborâți. Mai jos, buldozerele scormonesc pământul și în urma lor se naște un drum asfaltat către pisc. Acolo se vor semeți antene pentru telefonia celulară. În treacăt, am observat și temeliile unor viitoare case de vacanță. Multe… Un localnic mi-a vorbit cu mândrie despre o salbă de hoteluri în construcție, arătându-mi și panta cu expoziție nordică ce, defrișată, va deveni pârtie de schi.
Dincolo de cumpăna apelor lucrurile se petrec aidoma.
Ninge… În bârlogul său bătrânul urs pufăie neștiutor, în vreme ce e scos la vânzare, laolaltă cu pădurile, cu apele, cu întreg Pământul. …………………………
Da!… Asemenea acestui urs trăiesc majoritatea oamenilor… Fiecare în vizuina lui, văzându-și de micile plăceri și interese… M-aș bucura să nu fie o majoritate… Oricum, acești ”mărunței” tăcuți sunt numeroși… Mult prea mulți… Își taie porcul de Crăciun, fac mici chefuri, merg la serviciu, cumpără <de toate> și se uită la televizor…
Pe feisbucluc sunt extraordinari!... Ei și copiii lor!; numai floricele, norișori pufoși, îngerași, pisicuțe, inimioare, pupicuri și cupidoni săgetători… Altcumva spus, romantism, fericire și succese pe toată linia!
Întâlniți pe stradă sunt însă abătuți, triști, ...bolnavi și nemulțumiți că țara nu face nimic pentru ei: <O țară de rahat, totu-i rău!... Ăștia distrug tot!>… Bieții!...
Ei sunt oamenii cu viziunea vizuinii: muncind pe te miri unde, retrași apoi la căldurică și, obosiți, așteptând ca alții – aleșii, politicienii… – să le ghicească aspirațiile, dorințele și <să-i rezolve>… Ce?... Cum?... Căci, dacă fericirea de pe feisbucluc e adevărată, atunci nemulțumirea stradală e falsă. Sau, dacă aceasta e adevărată, atunci feisbuclucul personal e curată minciună… Oricum aș da-o, vizuina și viziunea acesteia înseamnă trai mic-burghez, atrofie spirituală, trupească și ipocrizie; înșelare de sine, adică moarte din timpul vieții.
Din când în când ei, stăpânii vizuinii, simt nevoia să evadeze și - strângând cureaua tot anul - fac turism; pleacă <all inclusive> spre ținuturi îndepărtate, exotice”. Acolo totul – sau aproape totul – e ca la începuturi: păduri imense colcăind de sălbăticiuni, ape pure găzduind pești nemaivăzuți, oameni puțini, plaje curate și întinse, nescoase la mezat…
Descărcați ca o marfă la destinații, locuitorii vizuinii civilizate se simt cu adevărat bine… Sunt ”alții”!... Respirația, privirea, energia sunt altcumva… Parcă nu s-ar mai întoarce!… Brusc, văd și înțeleg diferența: se simt bine acolo fiindcă Dumnezeu – ”Deus sive Natura” pomenit de Spinoza - în acele locuri ”primitive” încă n-a fost sufocat și alungat de demonul civilizației: drujbele, feluritele motoare, asfaltul, betonul și construcțiile n-au strâns perfidul laț în jurul Creației. Iar ei, turiștii, parcă sunt ”acasă”!... Dar, nu!... Vizuina lor e altundeva… Zilele trec, vacanța se încheie… Aeroportul, zborul și gândul la vacanța viitoare…
El, ursul adormit, firește că are o scuză pentru uciderea ținutului său: e o biată sălbăticiune; cu suflet, cu simțiri, dar fără rațiune, căci așa l-a făcut Dumnezeu… Dar oamenii?... Au ei vreo scuză – alta decât frica!… - pentru indiferența cu care își tratează țara, patria comună – Terra - și propria viață?... Care viață, în loc de a deveni destin liber și luminos, le rămâne doar o biată soartă?...
E și o vorbă: ”De ce ți-e frică, nu scapi!”
Da… Ursul are o scuză… Nu știe ce-l așteaptă și e liniștit… Oamenii însă știu, stau cu frică și așteaptă…
Din fericire, nădejdea este în ceilalți...: liberii iubitori ai vieții.
