Mircea Radu IACOBAN

În cutia de scrisori a gazdelor mele din Columbus (SUA) aflu o epistolă cu chenar negru-auriu: este trimisă de o firmă de pompe funebre care propune un atrăgător sistem de abonament. Este trimis și un chestionar. Prima întrebare: așteptați un deces în familie? A doua: când credeți că se va produce?

*

Am vrut să fac un cadou rubedeniilor din Canada (doar a venit unchiul bogat din România!). Văzând că-și țin sumedenia de cărți pe parchet, m-am decis să le cumpăr un corp de bibliotecă. După o zi întreagă de căutări pe net și prin magazinele de mobilă, m-am ales cu un teanc de prospecte ale fabricilor din care am înțeles că acest produs, biblioteca adică, nu se mai produce. N-are căutare.

*

Înmormântare la cimitirul ieșean „Eternitatea”. Frig, zloată. Stația de amplificare a capelei cârâie și distorsionează frecvențele înalte. S-a dus pe lumea cealaltă un prieten din tinerețe. Lume puțină, ciocli indiferenți, cerșetori puhoi. Corneliu Ștefanache are ceva de reproșat:

• Vezi, colegii lui nu s-au ostenit să vină la cimitir!
• Ce, crezi că la înmormântarea noastră or să vină?

Ștefanache s-a simțit dator să mă asigure:

• Eu, la tine, vin!

* 

Plec de la Iași spre Chișinău, la o reuniune găzduită de Casa Limbii Române. Cum intru în Capitală, mă oprește un polițai: amendă! 

• Păi, cu ce am greșit?
• Va să zică, dumneata nu vezi?
• Ce să văd?
• Ai mers pe nemers! 

Intrasem, adică, pe un sens interzis.

*

Coboară scara de marmură de la Uniunea Scriitorilor doi mari mahări ai vieții literare din deceniul 5; Mihai Beniuc (președintele Uniunii) și Ion Bănuță, directorul singurei edituri de atunci, Editura pentru literatură. Tânărul poet ieșean H.Z., paralizat de emoție, nu se hotărăște pe cine să salute mai întâi: pe Beniuc (că-i președinte) ori pe Bănuță (care urma să-i tipărească o carte). Și trântește un memorabil salut bâlbâit:

-Să trăiți, tovarășe Beniuță!

*Ședință de Consiliu la Uniunea Scriitorilor: se vor acorda premiile pentru  literatura anului 1976. Debutantul X are doi înfocați susținători marcanți, care nu mai isprăvesc cu laudele: Fănuș Neagu și Ion Băieșu. Votul fiind secret, rezultatul îl aflăm după despuierea scrutinului, prilej cu care vedem că, surprinzător, X… n-a primit nici un vot. Nici al lui Fănuș, nici al lui Guță Băieșu!

*

Ședință la București. Iau notițe. Consiliul Culturii (și, evident, Educației Socialiste) se interesa de soarta debuturilor. Conducea biata ministră a culturii, Suzana Gâdea, specialistă în turnarea metalelor sub presiune:

• Probleme rebuturilor este în atenția noastră…
• Problem debuturilor, îi suflă jenant la ureche vicepreședintele Dumitru Ghișe.
• Da, drăguță, rebuturile…
• Tovarășa Președintă, intervine cu diplomație Ghișe, și el trecut demult în lumea umbrelor, se referă la eventualitatea ca unele debuturi să fie, de fapt, rebuturi.
• Ce eventualitate, drăguță, rebuturile produc economiei naționale…

Fără să știe, Suzănica avea dreptate: doar 15-20% din debutanții acelei perioade au confirmat cât de cât, restul îngroșând bogata producție de rebuturi lirice a „epocii de aur”!

*

Concert simfonic la Toronto. Sala, hiper-modernă, asemenea unei farfurii zburătoare, poate primi 3000 de melomani. Parfumuri franțuzești. Bărbații cu  papion, femeile în rochii de seară. Aranjamente florale aduse din Olanda. Dirijoarea e din SUA. Violonista, din Anglia. La pian, un puști-fenomen din Brazilia.

De cântat, s-au cântat tot Ceaikovski, tot Rahmaninov, tot Șostakovici, tot Prokofiev. Adică, ruși. Asta e.