Cezar STRATON

Imixtiune.Un parlamentar – nu zic partidul, că nu-i relevant! – merge la tribunal pentru a-și rezolva o problemă. Intră în biroul judecătoarei, tânără și drăguță (pe care o știa el... de ”undeva, cândva”...). Îi propune, discret... o partidă de sex. – Chiar aici, în birou, domn senator, întreabă ea, surprinsă, dar și cumva... încântată!? – Da, aici și acum, că-s grăbit... sunt șef de comisie și am ședință îndată... Cad de acord (că și judecătoarea avea, poate, un interes...). Grefiera se uită, însă, prin gaura cheii și-și zice: - Iată, clar... imixtiunea politicului în justiție! P.S. Iată înțelepciunea populară în acțiune... Rezon!

Clipă.”Frumoasă clipă, însoţeşte-mă iar. / Tinereţe, vorbeşte-mi / în acest ceas al abisurilor. / Frumoasă amintire, aşteaptă o clipă. / Ceas de lumină neagră în vene / Şi ţipetele mute ale oglinzilor. / Prăpăstiile-nşelătoare ale setei. / Şi din pulberea cea mai risipită şi oarbă / Vârsta cea frumoasă promite: / Cu blândețea primilor paşi, când / Soarele va fi atins / Teritoriul nopţii / Şi în prospețime-i topit fiece abur / Întorcându-se mai palid spre cer / Un corp fericit îţi va dezvălui.” (Giuseppe Ungaretti poet, eseist, critic literar, traducător şi jurnalist italian, n. în 1888, în Alexandria, Egipt, cu o perioadă de rezidență în Franţa – d. în 1970 la Milano” –  în românește de Miron Radu Paraschivescu și Alexandru Balaci)

Nedreptate(strigătoare la... Cer!). Trei cuvioase călugărițe sunt luate la ocazie, spre mănăstirea lor, de o amabilă, elegantă domnișoară blondă. Pe drum, una dintre ele o întreabă de unde are o vestimentație așa de elegantă, mașină de lux... parfum etc. – Fetelor (mă rog, termenul e ușor exagerat, cum veți vedea mai jos)... apăi eu mă culc cu episcopul vostru... cam o dată pe săptămână... ori, na... cum mă cheamă el. La care una dintre pasagere: - Să-l ia naiba! Nouă ne zice doar: bogdaproste, fetelor! Ați fost un trio minunat!

Elegie.”Sufletul bătrân, iubito, flori de vară vrei să pară / Păsările stau în colivii închise iarna / Te iubesc cum cheamă dealul trupul văii primitoare / Sau pământul cum iubeşte ploaia deasă şi roditoare / Te aştept în fiece seară la fereastră deşirând mărgelele / Aşezând cărţile, recitându-mi versurile / Şi mă bucur când în curte latră câinii latră câinii / Şi când vii să stai la mine până mâine până mâine / Sufletul meu fericit e ca odaia noastră caldă.” (Tristan Tzara, ”Elegie”)

Epigramă.”Cât de urât te porți și de stupid, / De parcă zece ani i-ai fi trăit în vid, / Femeie, plantă-ncet cățărătoare / Pe zidu-n care sufletul meu moare / De sclifoseala ta spoită cu-ngâmfare, / Și se topește cărămidă-n cărămidă / De-atâta vânzoleală de aspidă...” (Emil Brumaru)

Femei.”Femei cu masca roasă de fard, cu gesturi grave, / Rostogolindu-şi ochii în cearcăne de K’hol / Ne-n văluie-n tristeţea privirii lor bolnave / Şi turbure de-albastrul vaporilor de-alcool. // Sub roşul de pe buze, satanica lor gură / Înfăţişează-o rană de sânge revărsat, / Iar zâmbetul lor straniu desvăluie-o dantură / Uşor îngălbenită de-un galben pal şi mat. // În buclele lor puse şi grele de senzaţii, / Bijuterii bizare sclipesc ameţitor, / Şi-mprăştie prin sală mănunchiuri de-aclamaţii / Scânteietoare-n plinul luminii lămpilor. // Semeţe, mohorâte ca şi sterilitatea, / Urmate de vaporii narcoticului spleen, / Îşi caută plăcerea şi pofta-n răutatea / Cu care distilează prin dragoste venin; / Iar noi, tăcuţi, ne-ntoarcem spre ele faţa suptă / Cu gândul să prefacem, la sânii lor aprinşi, / Iubirea-ntr-o povară şi pofta într-o luptă / Prin care-nvingătorii dispar cu cei învinşi; // Şi-n vreme ce dorinţa spre dânsele ne poartă, / Chemăm din gol femeia cea visată şi, livizi, / Parodiem sinistru iubirea noastră moartă / Şi vremurile-n care credeam în ea – stupizi! (Nicolae Davidescu (1888-1954) – Tuturor, din volumul "Oraşul furnicar", Editura Minerva, 1982, antologie de Petre Stoica)

Filme(ca substitut popular, mincinos, al realității). Filmele romantice/romanțioase distrug relații de cuplu, pentru că femeile cred că asemenea relații de amor etern se pot întâmpla în realitate. În aceeași situație sunt bărbații amatori, privitori de filme porno.

Înger.”Mi-ai luat iubitele, pe rând, / Îngere bun, îngere blând, / Și-acuma vrei să-mi iei și viața / Pân' ți se rupe ție ața! / Crezi c-o să poți vreodată să mă-mpaci / Cât timp femeile ți-or strânge între craci / Ca într-o menghină și ca-ntr-un clește, / Trupul pufos cu ochi holbați de pește? / Degeaba ai și-aripi și-aureolă, / Nimic sufletul meu nu-l mai domolă / Ci o să dau cu tine de pământ / Ca să-nțelegi c-aici numai eu cânt!” (Emil Brumaru)

Nina(Cassian). O splendidă poezie de dragoste, din vremurile în care Nina mai scria poezii ”adevărate”: ”Dragostea mea, / ancoră grea, / ţine-mă strâns; / toate mă dor: / gura – de dor, / ochii – de plâns. / Vântul căzu – / poate că nu, / dar s-a făcut / linişte-n cer, / fără puteri, / ca la-nceput. // Nu mai visez / paşi pe zăpezi, / urme de vulpi; / nu mai sunt flori, / sufletul lor / doarme în bulbi. // Singurătăţi… / Nu mi te-arăţi, /nu-mi trimiţi veşti. // Cât fără rost. / Oare ai fost? / Oare mai eşti?” (Nina Cassian)

Frison. Van s-a cutremurat din nou de râs atunci când o găsit şi a scos pentru Ada cea cu fire de entomolog acest fragment dintr-un tratat demn de toată încrederea intitulat „Istorie a obiceiurilor de împerechere”. Iată-l: „Câteva dintre primejdiile şi ridicolul asociate poziţiei misionarului – poziţie adoptată de intelectualitatea noastră puritană ca să se împerecheze – poziţie privită pe drept cuvânt ca fiind de batjocură de alogenii consideraţi primitivi, dar sănătoşi la cap, din Insulele Begouri, sunt indicate de un orientalist francez de primă mână (aici lipseşte o notă de subsol de mare întindere), care relatează despre obiceiurile de împerechere ale fluturelui „Serromya amorata Popart”. Împreunarea se desfăşoară cu cele două feţe ventrale lipite strâns una de alta, gurile partenerilor atingându-se. Atunci când şi ultimul frison (în text, chiar aşa, „frisson”) al legăturii s-a stins, femela soarbe conţinutul masculului chiar prin gura acestuia, anterior plină de pasiune. (Vladimir Nabokov, „Ada sau ardoarea”)

Țăran. "Când va dispărea ultimul țăran din lume; la toate popoarele, vreau să spun; va dispărea și ultimul din specia om. Și atunci or să apară maimuțe cu haine. Țăranul este omul absolut. Un sfânt poate fi şi analfabet, dar e superior unui geniu, fiindcă ideea de sfințenie e legată de ideea de minune. Un sfânt poate face o minune. Geniul face isprăvi, nu minuni. Lumea acum e ancorată în cultul genialității ca slăvire a progresului în afară. Atât. Or, cu cât suntem mai avansați, mecanic și material, cu atât suntem mai departe de esența reală a lumii, de sfințenie.” (Petre Țuțea)

Cʼestla vie!Sâmbătă dimineața m-am strecurat ușor din așternut, mi-am făcut pachetul și am coborât pe tăcute în garaj. Am legat barca la cârlig și am început să dau cu spatele. Abia când am ieșit cu totul din garaj am realizat că ploua cu găleata și vântul bătea cu 100 km/h. Am deschis radioul și am aflat că vremea avea să fie la fel toată ziua. Am tras înapoi în garaj și, tiptil, m-am dus înapoi în dormitor. M-am strecurat la loc lângă nevastă-mea și i-am șoptit: "E o vreme groaznică afară." Pe jumătate încă adormită, ea a răspuns: "Îți poți imagina că prostul de bărbatu-meu s-a dus la pescuit pe așa o vreme?"... Și atunci a început cearta!