Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu – Maica Vieții

Viața pământească a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost învăluită într-o negrăită taină. Aflăm, din Sfânta Tradiție, că la vârsta de trei ani a fost dusă de către Arhiereul Zaharia la Templul din Ierusalim, unde a petrecut în tainică rugăciune și contemplare până la vârsta de cincisprezece ani, desăvârșindu-se în curăție și sfințenie, pentru a deveni Maica Fiului Celui Preaînalt (Luca 1, 32).

În troparul Adormirii Maicii Domnului, ea este numită Maică a Vieții: „Mutatu-te-ai la viață, fiind Maica Vieții”. Însuși termenul de adormire ne duce cu gândul la o trecere de la o stare la alta, dar aici, paradoxal pentru cugetul omenesc, adormirea este trecere de la moarte la viață, după cum afirmă și troparul. Maica Domnului este prin desăvârșire Maică a Vieții, pentru că pântecele ei a încăput pe Hristos – Calea, Adevărul și Viața (Ioan 14,6), pentru că „întru El era Viața și viața era lumina oamenilor” (Ioan 1, 4). Cum ar fi putut Născătoarea de Dumnezeu să guste din moarte, ea, care a născut pe Cel din care „curg râuri de apă vie”? (Ioan 7, 38).

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, vorbind despre icoana Maicii Domnului cu mâinile înălțate în rugăciune (Oranta), explică faptul că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu reprezintă, în această scenă iconografică, Biserica, iar Hristos este viața Bisericii: „El este izvorul vieții, iar Maica Domnului, prin puterea harului primit de la Hristos, devine și ea izvor purtător de viață”.

Maica Domnului este, așadar, „Maică a Vieții”, în primul rând ca Maică a lui Iisus Hristos. Însă Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este Maica Vieții și ca Eva cea Nouă, care stă la începutul unei noi umanități. De aceea cu această sărbătoare, a Adormirii Maicii Domnului, se încheie anul bisericesc și tot cu o sărbătoare închinată Maicii Domnului începe anul bisericesc, și anume cu Praznicul Nașterii Maicii Domnului.

Din învățătura de credință ortodoxă aflăm că Maica Domnului, după adormirea și mutarea ei cu trupul la ceruri, este cea dintâi mijlocitoare între Dumnezeu și oameni, iar mărturiile scripturistice în acest sens sunt concludente, cea mai grăitoare fiind minunea petrecută la Nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 1-11). Părintele Profesor Dumitru Stăniloae întărește această învățătură prin minunatele cuvinte: „În Maica Domnului avem în cer o inimă de mamă, inimă care s-a topit cel mai mult pentru Fiul ei și a bătut și bate ea însăși la inima Lui pentru cauza Lui, care e mântuirea noastră, căci mântuirea nu e o chestiune de justiție, ci de iubire între Dumnezeu și oameni”.

Condacul Acatistului Adormirii Maicii Domnului ne încredințează că biruința asupra morții de care s-a învrednicit Preasfânta Fecioară Maria pentru supunerea, smerenia și ascultarea de care a dat dovadă, o îndreptățește să ne păzească pe noi de toate întâmplările aducătoare de moarte și să mijlocească necontenit înaintea Fiului Său pentru iertarea păcatelor și pentru ajutorul nostru, căci „întru adormirea sa nu ne lasă pe noi (lipsiți de mijlocire)”: „Iar tu, ca ceea ce ai biruinţă peste moarte, de toate întâmplările aducătoare de moarte ne păzeşte pe noi, ca să-ţi cântăm: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!”

Să ne alăturăm și noi în glas de laudă, Sfântului Ioan Ioan Damaschin, care spune:„Ne închinăm, Stăpâne, tuturor celor ale Tale: slujitorilor Tăi, prietenilor Tăi, iar înaintea tuturor, Maicii Tale, Născătoarei de Dumnezeu”.

Arhid. Ionuț ISOPESCU