Cezar STRATON

Alb.De ce rochia de mireasă este albă? Asta e culoarea standard la toate electrocasnicele.

Chirpici.Cine şi-ar putea imagina că banalul material de construcție al săracilor este denumit printr-un cuvânt cu origine veche, persană, însemnând „cărămidă”?

Robot.Se testează ultimul model de robot care să înlocuiască bărbatul. Nemțoaica iese după o jumătate de oră: -Ah, schon schon ! Americanca iese după o oră: Great action ! Olteanca iese după trei ore fugărind robotul: - Fire-ai al dracului, te plângi că ți s-au terminat bateriile, ai?! Dar de fugit mai poți să fugi ?!

Iubire (contemporană). ”Azi, iubirii i se cere prea mult: să ne încânte, să ne răvășească, să ne răscumpere, să ne justifice. În nicio altă cultură precum în cea a noastră (europeană – n.a.) iubirii nu i se atribuie o ambiție atât de grandioasă. Invenția unui Dumnezeu al iubirii în creștinism a făcut din această virtute valoarea cardinală a existenței. Nenumărate mesianisme derivate din această confesiune – și în primul rând comunismul – au înălțat-o pe culmi la rândul lor, soarta ei fiind când mai bună, când mai rea. Și asta a dovedit că sentimentul, atunci când e comandat și revendicat de un Stat, de o instituție, este la fel de periculos ca un exploziv. Emancipându-se, sentimentul iubirii ni se arată așa cum este, atât în sclipirile, cât și în micimele sale: nobil și totodată josnic.” (Pascal Bruckner).

Miciuri.– Aș dori niște mici. – Domnule, acesta este un restaurant cu specific unguresc! - Mă scuzați, dați la mine patru miciuri. 

Poem.”Trup de femeie, coline albe, coapse albe,/eşti asemenea unei lumi, aşternută în supunere./Trupul meu aspru, agrest, sapă în tine/şi face o sămânță să răsară în adâncul pământului./Am fost singur ca un tunel. /Păsările au zburat din mine,/şi noaptea m-a doborât cu invazia ei copleşitoare./Să pot supraviețui, te-am pătruns ca o armă,/ca o săgeată din arcul meu, sau o piatră din aruncătura mea./Dar vremea răzbunării a apus, şi te iubesc!/Trup din piele, din muşchi, din lapte, însetat şi ferm./Şi cupele sânilor tăi! /Şi ochii tăi plini de absență!/Şi rozele pubisului tău! Şi vocea ta tristă şi blajină!/Trupul femeii mele, voi continua să dăinui prin el./Setea mea, eterna-mi năzuință, calea mea schimbătoare./Ape negre se adună acolo unde setea eternă curge,/şi truda alături de ea, şi durerea fără de țărm.” (Pablo Neruda (pseudonimul literar al lui Ricardo Eliécer Neftali Reyes Basoalto, Chile, 1904-1973, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1973) – Poemul I, din volumul bilingv „Pablo Neruda, Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare / Veinte poemas de amor y una canción desesperada”, Editura Vellant, 2011, traducere de Dan Munteanu).

Mucenici.Știți de ce mucenicii au forma cifrei 8? Pentru că reprezintă ziua în care cei 40 de sfinți au fost aruncați în lacul Savastia. Poveste spune că cei 40 de sfinți mucenici au trăit în orașul Savastia din Armenia ,pe vremea împăratului Liciniu. La început ei făceau parte din armata împăratului ,sub conducerea unui despot pe nume Agricola. Cei 40 de ostași ai împăratului ,au fost acuzați de către Agricola că aceștia nu se supun și nu cred în zei, urmând să fie trimiși în judecată. Astfel, în seara de 8 Martie, ostașii au fost aruncați in apele înghețate ale lacului Savastia. În documentele religioase au fost găsite mărturii precum că ostași au fost scoși din apa lacului în dimineața de 9 Martie, aceștia fiind în viață.

Ușurel(ce atâta grabă?). ”Allegro, ma... non troppo”. Acest îndemn la liniște, calm și viață tihnită (”ce atâta grabă, frate!?) nu putea fi creat decât de un italian, pentru italieni! Nu pot uita o secvență dintr-un vechi film italian (cu marele Alberto Sordi în rolul soldatului - foarte! – ”italian”, aflat, bine adăpostit, în tranșeele Frontului de Est). Maiorul se urcă pe buza tranșeului, ordonând, marțial: ”Avanti, populi! La atac!”. Soldățelul – care nu terminase de ”poștit”, la adăpost, țigara cu camaradul lui - îi șoptește acestuia, cu sinceră admirație: ”Ma... che bella voce! Che bella voce, mamma mia!”. Din păcate, ofițerul cade răpus de un glonț sovietic. Soldatul: ce păcat, aș adora să-l mai fi putut asculta... che bella voce!” Meraviglioso, nu credeți? Pe bune! Viva Italia! Alegere. - Bărbate nu mai avem pâine, du-te și ia…- Eu sunt bărbat, du-te tu! -Vino în dormitor dacă ești bărbat! - No, bine, mă duc. Unde-i plasa?

Hanny.În seara când s-au întâlnit,/Ea se-ndrepta cu pas grăbit/Spre locuință./El îi oferă brațul său,/Dar ea-i răspunse: "Domnul meu,/N-am trebuință!/N-ascult de tinerii frumoşi,/Bărbații toți sunt mincinoşi,/Cu-o vorbă dulce/Ei te seduc, te-adorm uşor/Ca mamele copiii lor,/Când vor să-i culce..."/El o priveşte drăgăstos,/Răspunde ea privind în jos:/"Mă cheamă Hanny…" (Miron Radu Paraschivescu, cel ce a fost căsătorit de 5 ori! - (d. 17 februarie 1971).

69."Ți-aduci aminte iarba-n rouă,/unde-am făcut un 69?/școala era pe terminate,/iar eu urma să dau la Mate/și ți-am șoptit, că cifra 6/este simetricul lui 9,/care, rotit cu una sută/optzeci de grade,- ajunge 6,/și, invers, 6-ajunge 9.../Tu erai tot mai descusută,/eu tot mai doldora de rouă." (Șerban Foarță).

Cerc.”Se-nchide cercul.../A mai rămas puțin/din ceea ce ar mai putea să fie/o țandără de viață, un suspin/ crepuscul greu, maree sidefie.../se-nchide cercul. Cine-l desenează/atât de nemilos, încât îmi cere/ să stau până-n finalul meu, de pază,/învăluit în umbră și-n tăcere? ! (Al. Căprariu).

Dilemă. ”Spune-mi, dacă desprinși din arbori/Oamenii ar fi aceeași/Sau s-ar transforma/După anotimpuri?” (Doina Cetea).

Ratare. ”Inima mi-e tristă și mă-ntreabă: / - Ce-ai făcut!?/ De ce n-ai reușit și tu în viață, pân-acum?/Și ai îmbătrânit fără glorie/ Ești cenușiu ca o salcie pletoasă, prăfuită pe marginea drumului.../Ce să-i răspund!?/ Cum să mă justific...?/ Poate-i mai bună tăcerea,/Poate acea speranță că totul nu este încă pierdut...” (Victor Felea).

Izvor.” Frumoaso,/ti-s ochii-așa de negri încât seara/când stau culcat cu capu-n poala ta/îmi pare,/că ochii tăi, adâncii, sunt izvorul/din care tainic curge noaptea peste văi/și peste munți și peste șesuri,/acoperind pământul/c-o mare de-ntuneric./Așa-s de negri ochii tăi/lumina mea...” (Lucian Blaga, ”Izvorul nopții”).

Voroneț.”Și iar alb de alabastru/înnegrit în turn sihastru,/Mă sfâșie-un dor albastru: /Voroneț: al nostru astru!” (Negoiță Irimie).