Viaţa Sfintei Parascheva, dragoste desăvârşită pentru Dumnezeu

Viața Sfintei Parascheva nu a fost una tocmai ușoară, poate de aceea este grabnic ajutătoare celor aflați în nevoi. Copilă fiind, împărțea hăinuțele cu cei lipsiți; în prezent, împarte vindecări de boli sufletești și trupești. Părintele profesor Ion Vicovan ne-a prezentat, pe scurt, viaţa Sfintei. Ea a trăit la începutul secolului al XI-lea, fiind născută într-o familie de oameni credincioşi din localitatea Epivat (azi Boiados), în apropiere de Constantinopol (azi Istanbul).

La aproximativ 10 ani, ascultând slujba de la biserică, a fost pătrunsă de cuvintele Sfintei Evanghelii după Marcu: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” (8, 34). Aşa că după puțin timp, s-a hotărât să îmbrățișeze viața monahală. S-a oprit, mai întâi, la Constantinopol, iar apoi s-a stabilit la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea (în Pont), unde a viețuit 5 ani.

De aici, ca urmare a unei chemări lăuntrice, a plecat la Locurile Sfinte și, după ce s-a închinat la Ierusalim, s-a stabilit în pustiul Iordanului. Asemenea altor sfinți, a viețuit aici în rugăciune neîncetată și post aspru. La vârsta de aproximativ 25 de ani, urmând mesajul unui înger, s-a întors în locurile natale. După aproape 2 ani, a trecut la Domnul şi a fost înmormântată ca o străină, fiind apoi descoperită în chip minunat. Murind un marinar, a fost îngropat alături de trupul Cuvioasei. Noaptea, în vis, aceasta, în chip de împărăteasă, s-a arătat mustrându-l pe Gheorghe, creștinul care săpase groapa marinarului. În aceeași ­noapte, cu același mesaj, Cuvioasa s-a arătat și unei credincioase Eftimia. Prin urmare, autoritățile bisericești locale i-au dezgropat trupul și l-au așezat în biserica din satul Epivat.

„O mare și neprețuită îndeajuns binecuvântare”

Din localitatea natală, sfintele ei moaște au poposit în mai multe locuri: Târnovo, Belgrad, Constantinopol, iar în 1641 au fost aduse la Iași. Aici, Sfânta a fost aşezată, la 13 iunie 1641, în Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” şi mai târziu, la 9 ianuarie 1889, în noua Catedrală Mitropolitană. Despre aducerea la Iaşi a moaştelor Sfintei Parascheva, părintele profesor Ion Vicovan spune că a fost „o mare și neprețuită îndeajuns binecuvântare”: „În documentul semnat de Patriarhul Partenie al Constantinopolului, adresat evlaviosului domnitor Vasile Lupu al Moldovei, ca semn de aleasă mulțumire pentru ajutorul consistent oferit Patriarhiei de Constantinopol (plătindu-i datoriile față de Imperiu), arată și motivele pentru care a dăruit moaștele Sfintei Paras­cheva «pentru sfințirea țării Bogdaniei și binecuvântarea ei, dar și lauda lui Vasile Lupu»”. De-a lungul timpului, Sfânta i-a ajutat în diverse moduri, dând fiecăruia „după trebuința lui”, iar Moldova și locuitorii ei au fost salvați, de nenumărate ori, de la secetă. De aceea poporul a fost cel care a numit-o „cea mult folositoare”. Mărturie despre cinstirea adusă de strămoşi Sfintei Parascheva sunt bisericile ­ctitorite cu hramul ei nu numai în Moldova, ci şi în Transilvania şi în Ţara Românească.

În mod discret, Sfânta Parascheva este un pedagog al sfinţeniei pentru cei care cu evlavie îi aduc cinstire. E un dascăl care îi conduce pe închinători la Hristos, care îi poate vindeca de orice boală sufletească ori trupească.

Semne de la Cuvioasa

Multe persoane mărturisesc că la atingerea moaştelor Sfintei Parascheva au simţit un anume fior, ca semn că le-a auzit necazul şi că-i va ajuta. Daniela Lupu din Iaşi a relatat: „Mergând într-o zi să mă închin, am simţit o tresărire a mâinii ei, fapt ce m-a înspăimântat uşor”. Ion din Iaşi a povestit: „De câte ori mă rog la moaştele Sfintei, simt că mi se uşurează sufletul”. Doamna Elena a spus că, în anul 2014, a născut un băieţel, Nicola-Teodor, în Anglia. Copilul avea două malformaţii grave şi trebuia operat: „M-am închinat cu ardoare Sfintei Parascheva. Prima operaţie s-a făcut cu bine, pe când eu eram la Acatistul Cuvioasei, în Mitropolie. A reuşit şi operaţia pentru inimă. La fel m-am rugat (…), iar când am atins mâinile Sfintei, am simţit ca o pulsaţie a inimii şi giulgiul ei era cald.”

Primind ajutor în necazul lor, aceste persoane au de atunci recunoştinţă veşnică pentru rugătoarea noastră. Minunile ei sunt fapte ale iubirii atotcuprinzătoare pe care Sfinţii le pot manifesta cu ajutorul harului dumnezeiesc prezent şi lucrător în ei.

(Ștefania Coșuleanu , Ziarul Lumina)