Asceza și dietele moderne

Cu o fină observaţie, un profesor de teologie din perioada modernă sub­linia: „Ascetismul trebuie legat de ideea cetățeniei cerurilor, nu a unei societăți lumești, dacă nu este să rămână o simplă practică fizică, comparabilă cu sporturile” (Samuel Rubenson apud Columba Stewart, Cassian monahul. Învățătura ascetico-mistică, trad. de diac. Ioan I. Ică jr. și Cristian Pop, Sibiu, Ed. Deisis, 2000, p. 11).

Este asceza o dietă? Este ascetismul un sport? Este postul o cale nutriționistă vegană? Sunt metaniile niște exerciții fizice pe cinste? Este rugăciunea un panaceu al nervilor obosiți? S-au înmulțit situațiile în care unele acțiuni și reguli religioase al căror înțeles inițial ne scapă ajung să fie echivalate cu tot felul de activități moderne, înnoitoare, „eliberatoare”. Însă, din punct de vedere creștin, asceza nu a fost niciodată un hobby, un sport sau un instrument de slujire a trupului omenesc. Pentru că aici apare distincția esențială dintre asceză și dietele moderne: prima se face în sprijinul sufletului, a doua, doar pentru „sațiul” trupului (Coloseni 2, 23).

Prin asceză nu caut să fiu sănătos fizic sau să-mi mențin condiția activă, nu doresc să-mi echilibrez alimentația sau să caut resurse noi pentru a-mi împrospăta gândirea. Asta dacă vreau cu adevărat să merg pe această cale a descoperirii unui scop mai înalt al vieții mele, care trece dincolo de trup și îngrijirea lui nesfârșită din modernitate. Însă, dacă transform asceza în ceva trupesc, dacă postesc și fac metanii, dacă mă rog și fac unele fapte bune doar ca lucrurile să meargă bine, să fiu sănătos cu orice preț și să am ce-mi doresc, atunci merg în direcția opusă. Părintele Emilianos Simonopetritul spunea: „Omul care se împo­trivește față de durere sau care se teme de durere, sau care are greutăți în lipsa și absența lucrurilor, acela nu Îl are pe Dumnezeu, Dumnezeu pentru el este mort. Așadar, pentru ca cineva să poată să nu fie ispitit și să nu-și piardă legătura sa cu Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să nu ajungă inexistent pentru el, trebuia ca, în ceea ce privește viața sa trupească, să iubească durerea, suferințele și lipsa” (Arhim. Emilianos Simonopetritul, Tâlcuire la Sfântul Maxim Mărturisitorul. Capete despre dragoste, trad. de ierom. Agapie Corbu, Arad, Ed. Sf. Nectarie, 2018, pp. 81-82).

Dacă pot suporta durerea de a posti numai pentru a ajunge la silueta optimă, dacă mă rog numai ca să-mi împlinesc propriile dorințe, dacă fac fapte bune numai pentru a avea oamenii o părere excelentă despre mine, atunci nu fac nici o asceză. Împietrit în egoismul dorințelor mele, îmi caut împlinirea propriilor scopuri, nu voia lui Dumnezeu. Dacă veți pune un om să postească o zi pentru a slăbi și doar o oră avându-L în minte pe Dumnezeu, de va fi om duhovnicesc, nu va putea să o țină pe prima, dar o va împlini pe a doua. Însă, de va fi un om cu cuget trupesc, necurat, atunci, pentru siluetă va posti oricât, dar pentru Dumnezeu nu va putea posti nici măcar o oră, pentru că imediat lăcomia îl va face să simtă o foame nestăpânită.

Ni se vorbește tot mai mult despre efectele benefice ale postului asupra corpului nostru. Dar postul nu se ține pentru trup! Cine îl ține pentru trupul său nu Îl ține pentru Dumnezeu! De aceea, omul respectiv poate își va păstra sănătatea, dar cum este astăzi sufletește, va fi și peste cincizeci de ani. În interiorul său va fi tot mort sufletește. La fel, dacă amestec rugăciunea cu tot felul de rețete de meditații orientale, voi dobândi poate aparența unei păci interioare, dar ea va fi iluzorie, înșelătoare, demonică.

Ziua în care ascetismul va fi transformat într-o dietă va reprezenta reducerea aproape completă a omului la trup și la grija închinată exclusiv acestuia. Nu va mai fi loc pentru suflet. Nu va mai fi loc pentru lucrarea lui Dumnezeu în viața omului. Tot ce vom simți va fi legat exclusiv de senzațiile propriului nostru organism biologic, această amestecare a țărânii, care trebuie să se întoarcă la elementul din care a fost creată peste un an, peste un deceniu sau mult mai târziu. Cert este că se va întoarce acolo unde nici o dietă nu mai este de folos, spre deosebire de asceză, care, împlinită corect, ne-ar fi sprijinit în dobândirea harului dumnezeiesc, care este nepieritor.

„Avem puternice motive să credem că puterile creatoare ale omului nu pot fi regenerate și identitatea omului restabilită, decât prin o nouă epocă de ascetism religios.
Numai o astfel de epocă, singură o astfel de epocă, revenind la sursele spirituale ale omului, va putea să concentreze toate puterile acestuia și să împiedice ca identitatea sa să se pulverizeze cu totul” (Nikolai Berdiaev, Un nou Ev Mediu, trad. de Maria Vartic și Iosif E. Naghiu, București, Ed. Paideia, 2016, p. 28).

Iar ascetismul religios este exact opusul dietelor moderne. Se pot asemăna în practică, dar scopurile lor sunt diferite: pentru cel dintâi, mântuirea sufletului; pentru celelalte, îngrijirea necondiționată a trupului.

(Pr. Adrian Agachi, Ziarul Lumina)