Binele nu se vinde

Sunt multe știri negative. Suntem con­ști­enți de existența lor, le acceptăm în viața noastră și le tratăm uneori cu cinism și indiferență, alteori cu un simplu oftat și o compasiune de o clipă. Poate că suntem copleșiți de numărul lor mare și repetitivitatea care le caracterizează. Poate că, efectiv, nu ne stă în putere uneori decât să înălțăm o rugăciune sinceră și să nădăjduim că răul nu va mai părea atât de atractiv și la îndemână chiar și persoanelor de la care nu te aștepți să-l adopte în practică. Și totuși, zăbovim în fața televizorului sau a laptopului pentru a afla aceste știri. Câteodată este doar curiozitate, alteori este ca și cum te-ai îndreptăți pe tine însuți. În fața tuturor acestor eșecuri, al tău pare deja minor, insignifiant. Faptul că mai bei din când în când, că vorbești vulgar, că îți altoiești propriile odrasle cu sete sau că tocmai ai fost dat afară de la locul de muncă pentru incompetența de care ai dat dovadă – toate acestea pălesc în fața unei crime, a unui viol, a unui furt la drumul mare. Cumva, în fața știrilor negative, fiecare om are o reacție sinceră de compasiune – dacă încă mai are conștiință –, dar, totodată, și un sentiment interior, pe care evită să și-l mărturisească sincer, de satisfacție. Satisfacția că, oricât de rea și păcătoasă ar fi viața lui, sunt alții mai răi. Este același sentiment pe care îl resimți atunci când oamenii vin și se spovedesc, spunând doar atât: „N-am furat, n-am ucis”. Este singurul lucru care-i îndreptățește. În rest, au făcut destule, dar niciodată precum cei pe care îi vedem la televizor.

Moralistul francez Jean de la Bruyère spunea: „Dacă este firesc să fim impresionați de lucruri rare, de ce suntem atât de puțin impresionați de virtute?” (Jean de la Bruyère, Caracterele sau moravurile acestui veac, vol. I trad. și note de Aurel Tița, pref. de N.N. Condeescu, București, Ed. pentru literatură, 1968, p. 143).

Este o întrebare la care se încearcă astăzi un răspuns sau, mai degrabă, o explicație. Răspunsurile se dau atunci când oamenii își asumă sincer întrebarea și vor să schimbe ceva chiar dacă faptul în sine le inversează lumea interioară. Explicațiile se dau atunci când își doresc, de fapt, o apărare a propriilor fapte rele. Și iată explicația: binele nu vinde. În perioada comunistă am suferit șocul știrilor pozitive. Partidul era foarte bun. Partidul făcea și desfăcea. Construcțiile mergeau extraordinar. Drumurile erau toate practicabile. De aceea, de multe ori, serveai același grupaj de știri care semănau unele cu altele ca două picături și în limbaj, și în conținut, adeseori, până te săturai să te mai uiți la ele. Programul TV fiind scurt, aveai doar două alternative: să te uiți la știrile acestea până adormeai sau să te uiți pe pereți. Varianta confruntării cu propriul sine a fost exclusă din start. Oamenii nu aveau timp de așa ceva. Comunismul ne-a distrus con­ști­ința de sine, iar televizorul modern ne-a îngropat aproape orice șansă de a ne-o remedia.

Cumva, purtăm în noi această traumă a știrilor „pozitive”. Parcă nu ne vine să le credem. Parcă sunt toate regizate și puse prea bine în scenă ca să fie sincere. Răul este brutal, dar este sincer. Nu se ascunde. Te lovește în față cu violența, rapacitatea și urâțenia sa. Îți dai seama numai dacă ești și tu sincer cu tine însuți cât de mult se propagă și în viața ta, inundând sufletul tău, otrăvind conștiința ta, îndepărtându-te prin toate mijloacele de Hristos, captându-ți atenția în mod fundamental și conducându-te în direcția greșită.

Concluzia corectă însă nu este aceea că binele nu vinde, așa cum afirmă marii producători de știri și cotidianele de mare tiraj – câte vor mai fi rămas după ce criza a lovit necruțător în tot ce înseamnă carte, revistă, ziar tipărit –, ci faptul că binele nu se vinde. Nu îl poți ambala ca pe o marfă. Nu îl poți transforma într-o ima­gine ușor de comercializat. Va suna fals. Dacă nu crezi în ceea ce spui și faci, atunci se simte și totul devine parcă mai rău ca îna­inte. De aceea, singura alternativă este să faci binele și să fii sincer când îl mărturisești. Măcar atât să înveți de la răul care se petrece în jurul tău. Și dacă faci binele în mod sincer, atunci nu ai nevoie de un milion de știri bune pentru a contracara un milion de știri rele. Este nevoie de o singură rază de lumină ca într-o cameră să nu mai fie întuneric, nu de tot soarele. Iar știrea bună și binefăcătoare va aduce și ea lumină în mijlocul întunericului. Însă acum se naște o altă întrebare: va mai fi cineva care să o creadă, cineva dispus să i se deschidă?

(Ziarul Lumina)