Cercetarea adevărului

„În vremea aceea, apropiindu-Se Iisus de coborâşul Muntelui Măslinilor, toată mulţimea ucenicilor, bucurându-se, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră, zicând: Binecuvântat este Împăratul care vine întru numele Domnului! Pace în cer şi slavă întru cei de sus! Dar unii farisei din mulţime au zis către El: Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii. Şi El, răspunzând, a zis: Zic vouă: Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga. Şi, când S-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea, zicând: Dacă ai fi cunoscut şi tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum sunt ascunse de ochii tăi. Căci vor veni zile peste tine când duşmanii tăi vor săpa şanţ în jurul tău şi te vor împresura şi te vor strâmtora din toate părţile şi te vor face una cu pământul, pe tine şi pe fiii tăi care sunt în tine, şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale.” (Luca 19, 37 - 44)

Tertulian, Apologeticul, I, 2, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (1981), vol. 3, p. 38

„Adevărul nu se roagă de nimic în sprijinul cauzei sale, fiindcă nu se miră de condiţia existenţei sale. El ştie că trăieşte ca un străin pe acest pământ, că între străini îşi găseşte uşor duşmani, pentru că familia, locuinţa, speranţa şi buna lui cinstire se află în ceruri. El cere un singur lucru: să nu fie condamnat fără a fi cunoscut.”

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre viaţa lui Moise sau despre desăvârşirea prin virtute, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (1982), vol. 29, p. 42

„(...) Cunoaşterea adevărului ni se va face curăţitoare a cugetării neadevărului, care se ocupă cu nimicul. Căci aceasta este, după părerea mea, fiinţa adevărului: a nu te minţi în înţelegerea a ceea ce este cu adevărat (iar minciuna este o închipuire ivită în cugetare, care face ca ceea ce nu este să apară ca existând; iar adevărul este înţelegerea sigură a ceea ce este cu adevărat). Astfel, numai ocupându‑se cineva multă vreme şi în linişte, cu cugetări înalte, va înţelege ce este cu adevărat ceea ce este, care are prin firea sa existenţa, şi ce este ceea ce nu este, care are numai o părută existenţă, neavând de la sine o fire subzistentă.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Douăsprezecea, Introducere, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (2000), vol. 41, pp. 1099‑1100

„Căci, precum cei cu văzul trupului bolnav şi căzuţi din simţirea ochilor nu sesizează nimic din frumuseţea culorilor, fie că li s‑ar prezenta o bucată de aur, fie că li s‑ar arăta o piatră strălucitoare şi mult preţioasă, nici măcar lumina strălucirii solare nu‑i poate minuna, realitatea ei netrezindu‑le nicio simţire sau neputând să o primească, la fel celor cu mintea învârtoşată adevărul li se pare lipsit de frumuseţe şi fără formă, deşi el aduce în sufletele celor ce‑l văd o strălucire spirituală şi dumnezeiască.”

(sursa: Ziarul Lumina)