Cezar STRATON

Troc.Prin pacea de la Passarowitz (1718), Banatul şi vestul Valahiei sunt cedate de turci Austriei. Până în 1739, această regiune a purtat numele de Kleine Walachei (Valahia Mică, spre a o deosebi de Valahia Mare, care era Țara Românească). Stăpânirea austriacă a fost, sub aspect fiscal, foarte severă. Puţine categorii sociale – între care cei care erau recunoscuţi ca nobili de către Împărat – erau scutite de biruri grele, fiind puşi la dări inclusiv boierii, preoţii şi mănăstirile. Dar, când funcţionarii imperiali au venit să colecteze taxele....surpriză! O mare parte a populaţiei se refugiase peste Olt, în Muntenia, ori peste Dunăre, în Imperiul Otoman, unde fiscalitatea nu era aşa de apăsătoare. De la o asemenea practică (fuga când vine colectorul de biruri), ne vine expresia ”a da bir cu fugiţii”. Austriecii deschid cu mari eforturi şi cheltuieli Valea Oltului, printr-o şosea la standardele vremii, între Sibiu şi Râmnicu Vâlcea. Din vremea romanilor nu se făcuseră asemenea investiţii în infrastructură, scrie D.S. Boerescu. Totuşi, exodul populaţie nu scade, iar colectarea de taxe rămâne nesatisfăcătoare. Vorba ceea: te pui cu oltenii!? Haiducia ia amploare în Oltenia, astfel încât funcţionarii imperiali fac dese plângeri la Viena pe tema jafurilor lotrilor. Urmarea? În timpul tratativelor încheiate cu pacea de la Belgrad (1739), deosebit de ”generoşi”, austriecii oferă otomanilor Oltenia. Turcii condiţionează primirea teritoriului de cedarea către ei a Belgradului şi a nordului Bosniei, condiţii greu de acceptat. Otomanii ştiau că o anexare la Imperiu a Olteniei n-ar însemna altceva decât o nouă ”gaură la buget”, astfel încât se arată şi ei darnici, dăruind ţinutul stăpânilor lui legiuiţi, domnii Țării Româneşti.

Remaniere.În sfârşit, premierul s-a hotărât să facă o remaniere guvernamentală, pentru a schimba imaginea guvernului în faţa cetăţenilor. Astfel, miniştrii cu slabe rezultate sau implicaţi în cazuri de corupţie vor fi înlocuiţi cu adevăraţi tehnocraţi, aduşi din Japonia. Aceştia se pare că vor fi viitorii titulari de ministere: 1. Nimika Nuymoka 2. Yaspaga Shidute 3. Wreypostu Daybanu 4. Undeypliku Katesparg 5. Skimbaley Inparay 6. Winoakuma Kosuma 7. Furatzara Kutotu 8. Bagabany Labayatu 9. Totkumita Madeskurk 10. Nufurytu Furyo 11. Latrukata Wikushpaga 12. Yopapnumay Kiolanu.

Ticălos.Un autor ne propune următoarea etimologie: pe vremea fanarioţilor, nişte negustori greci pripăşiţi (dar şi propăşiţi) prin Bucureşti ar fi exclamat, admirând parada militară a arnăuţilor: Ti kalos! (Ce frumos!). Posibilă temă de eseu despre vechimea „taxei de protecţie” ori despre cât ne pot înşela aparenţele...

Tipologie(ieşeană). După Alexandre d’Hauterive, Moldova în 1785 (Paris, 1877). „Am deosebit până în prezent până la şapte soiuri de oameni în Moldova: 1. Boierii, care merg cu trăsura, în jilţ, cu căruţa şi care par mândri faţă de popor, prevenitori cu oamenii de la Curte, afabili cu străinii şi politicoşi între ei. 2. Oamenii de la Curte, care merg călare; sunt boierii de treapta a doua. Primii merg cu trăsura de la dânşii până la Curte, iar la palat, ca şi în casele lor cofează, scriu, judecă, se îmbogăţesc şi se plictisesc. Ceilalţi expun ostentativ, încălecaţi pe cai înzorzonaţi cu valtrapuri roşii sau galbene, argintate sau aurite, obrăznicia şi înfumurarea stării lor, adăugate celor ale naţiunii lor. Ar pune să fie bătuţi cu beţe săracii de pe uliţi, dacă nu s-ar scula în picioare când ar trece ei. Merg unii la alţii să-şi bea cafeaua, să-ţi fumeze lulele şi să pălăvrăgească asupra greutăţilor numirilor şi destituirilor din importantele dregătorii de vistier, cămăraş, cupar, spătar, armaş, adică de fecior, mărunt funcţionar, paharnic, purtător de spadă şi uşier. 3. Negustorii greci, cu o înfăţişare delicată, cu tonul dulceag, cu un aer şmecher, trăsături care exprimă foarte bine întocmai calităţile morale ale acestei oneste specii de corsari, ce profită de prostia semenilor lor şi de nevoile străinilor, spre a-i jupui în felul cel mai politicos din lume. 4. Negustorii moldoveni, care vând cuie, scânduri, hârdaie, brânză, icre, cu un aer şi maniere corespunzătoare mărfurilor ce le desfac. 5. Nemţii, foarte buni lucrători, care s-ar îmbogăţi cu toţii, dacă n-ar fi de o prostie fără seamă, beţivi, obraznici, prea scumpi la vânzare şi urâţi de toată lumea. 6. Evreii, care sunt recunoscuţi de departe după figura lor extraordinară, ce nu poate fi văzută în nicio altă ţară din lume, cu capul în formă pătrată şi creştet ascuţit la bărbie, în timp ce la spate, capul le este ras şi cărora o mică barbă la capătul bărbiei le dă aerul unor capre de Angora. În rest, datorează nemţilor de a nu fi  ei cei mai mari hoţomani din ţară şi de a obţine preferinţa pentru lucrările de  tâmplărie, costumele de haine, ceasornice, etc., pe care le fac de altfel mult mai puţin bine. 7. În sfârşit, poporul, umplând uliţele, care se aruncă cu faţa în noroi de îndată ce vede de departe o blană sau un harnaşament de cai, care-şi îndepărtează pe ai săi, căruţa şi boii săi şi pe care-i aruncă în şanţ, dacă nu poate altfel. ” (Călători străini despre ţările române, vol. X, partea I, Bucureşti, 2000 )