Prefăcătoria şi viclenia conduc spre moarte

„În vremea aceea arhiereii şi cărturarii căutau să pună mâna pe Iisus chiar în ceasul acela, dar s-au temut de popor, căci înţeleseseră că despre ei era vorba în pilda rostită de Iisus. Şi pândindu-L, I-au trimis iscoade, care se prefăceau că sunt drepţi, ca să-L prindă în cuvânt şi să-L dea stăpânirii şi puterii dregătorului. Şi L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, ştim că vorbeşti şi înveţi drept şi nu cauţi la faţa omului, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu. Se cuvine ca noi să dăm dajdie cezarului sau nu? Dar Iisus, cunoscând vicleşugul lor, a zis către ei: De ce Mă ispitiţi? Arătaţi-Mi un dinar. Ale cui sunt chipul şi inscripţia de pe el? Iar ei au zis: Ale cezarului. Şi El a zis către ei: Aşadar, daţi cezarului cele ce sunt ale cezarului, şi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu. Şi nu L-au putut prinde în cuvânt înaintea poporului şi, minunându-se de cuvântul Lui, au tăcut.” (Luca 20, 19-26)

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre fericiri, Cuvântul VII, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (1982), vol. 29, p. 393

„De ce te împodobeşti cu masca prieteniei şi a unei bunăvoinţe prefăcute. De ce îl feliciţi cu cuvinte de laudă, spunându-i să se bucure şi să fie sănătos, dorindu-i cele potrivnice prin cele ascunse în suflet? Aşa a făcut Cain, care, înfuriat de bunul nume al lui Avel, plănuia din pizmă omorârea lui, iar prefăcătoria s-a făcut călău.”

Sfântul Grigorie de Nyssa, La titlurile Psalmilor, partea II, cap. XIII, în Părinţi şi Scriitori Bise­riceşti (1998), vol. 30, p. 185

„…psalmistul spune că cel mai greu păcat este prefăcătoria, îmbrăcată în haina nepăsării şi a iubirii de sine, dar care ascunde viclenia sub un pretext cinstit. De aceea, pe cei vrednici dintre aceşti locuitori dreptul Judecător îi alungă ca pe nişte străini. Să vină, dar, moartea peste ei şi să se pogoare la iad de vii (Psalmi 54, 16), ne spune psalmistul.”

 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLII, I, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (1994), vol. 23, pp. 501-502

„(…) limba, de multe ori, se ruşinează şi nu varsă toată răutatea; inima însă, neavând nici un martor, zămisleşte fără teamă oricâte rele vrea; că de Dumnezeu nu se sinchiseşte. Aşadar, întrucât cuvintele sunt rostite înaintea tuturor şi cercetate de oameni, iar gândurile inimii ascunse, de aceea răutatea limbii e mai mică, iar a inimii mai mare. Când mulţimea gândurilor interioare ajunge nespus de mare, atunci tainele inimii ies afară cu mult zgomot. După cum cei ce varsă la început se silesc să-şi ţină înlăuntru sucurile care le dau asalt, dar când sunt biruiţi scot pe gură multă murdărie, tot aşa şi oamenii care au în inimile lor gânduri rele şi vorbesc de rău pe semenii lor.

Omul cel bun din comoara cea bună scoate pe cele bune, iar omul rău din comoara cea rea scoate pe cele rele (Matei 12, 35).“

(Ziarul Lumina)