Duminica I dupa Rusalii a tuturor sfintilor partea a II a

„Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.” (Mt. 10, 37)

Iisus a spus aceasta pentru a aduce pe părinţi la o mai mare blândeţe, iar pe copii la o mai mare libertate, chiar în momentul în care dragostea ar vrea să îi împiedice. Îi sfătuieşte pe părinţi să nu încerce ceea ce este imposibil, bănuind că dragostea pentru copiii lor poate fi pe drept asemănată cu dragostea lor pentru Dumnezeu. Apoi, învaţă pe copii să nu încerce ceea ce este cu neputinţă, adică să caute să facă dragostea lor pentru părinţi mai mare decât dragostea lor pentru Dumnezeu.

Iar, ca nu cumva ascultătorii săi să se supere şi socotească acest cuvânt prea greu, vezi cum întoarce argumentul într-o şi mai drastică direcţie. Căci, după ce spune cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine,adăugă şi cine ţine la sufletul lui îl va pierde! Aşadar, nu compara dragostea pentru Dumnezeu cu dragostea pentru părinţi, fraţi, surori şi soţii. Comparaţi dragostea aceasta cu cea pentru propriul suflet, căci nimic nu vă este mai de preţ decât propriul suflet. Şi totuşi, dacă nu eşti în stare să renunţi la o asemenea dragoste, la cea pentru sufletul tău, în toate lucrurile vei fi împotriva Celui ce te iubeşte.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 32.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 10, 37) Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.

Lasă-l pe tată să spună iubeşte-mă! Lasă pe mamă să spună iubeşte-mă! La acestea voi spune, Taci! De ce, ceea ce cer nu cer pe drept? N-ar trebui să răsplătesc cu ceea ce am primit? Tatăl va spune: Eu te-am crescut. Mama va spune: Eu te-am născut. Tatăl va spune: Te-am educat. Mama va spune: Te-am hrănit.... Să răspundem tatălui şi mamei când pe drept vor spune: iubeşte-ne, să le răspundem: vă voi iubi în Hristos, nu în locul lui Hristos. Veţi fi cu mine în El, iar fără El eu nu voi fi cu voi. Iar ei vor spune: Dar nouă nu pasă de Hristos. Şi dacă eu Îl preţuiesc pe Hristos mai mult decât pe voi, oare ar trebui să-L pierd pe Cel care m-a creat ca să mă supun celor care m-au crescut?

(Fericitul Augustin,Predica 65A.5,traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 10, 38) Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.

Cel care îşi poartă crucea este cel care, dacă trebuie, este gata să treacă prin orice pericol pentru Dumnezeu, chiar şi prin moarte, decât să se lepede de Hristos: Acesta este gata în fiecare zi să fie chinuit din pricina felului său de a vieţui. Chiar şi dacă nu suferă nimic asemănător cu moartea Dumnezeu, tot se va milostivi spre el. Pentru că este răsplătită intenţia, nu fapta. Intenţia vine din alegerea noastră liberă, iar fapta este împlinită numai prin harul lui Dumnezeu. Cine ţine la sufletul lui, îl va pierde (Mt. 10, 39; Mc. 8, 35; In. 12, 25). Este mai bine să mori pentru Dumnezeu şi să trăieşti veşnic, decât să vieţuieşti pentru interesul oamenilor şi să suferi moartea cea veşnică. Hristos a murit pentru noi, deşi n-ar fi fost cu putinţă să moară dacă n-ar fi vrut şi El aceasta. Cu cât mai mult trebuie să ne dăm viaţa pentru El, noi, cei muritori, chiar dacă nu dorim să fim aşa? Dacă Domnul nostru a murit pentru slujitorii săi fără a primi nici o răsplată, este mai echitabil ca un slujitor să moară pentru Domnul şi să fie şi răsplătit pe deasupra.

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 26, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

„Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: „Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi?” (Mt. 19, 27)

Care sunt toate acestea pe care le-ai lăsat, Petre? Este băţul tău de pescuit? Năvodul tău? Corabia ta? Talentul tău? Vrei să-mi spui că acestea sunt toate? Da, spune el, dar nu o spun ca să mă laud, ci ca prin întrebarea asta să îmbrăţişez pe toţi săracii. Deoarece atunci când Domnul a spus: dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer, un sărac ar fi putut spune:Cum atunci? Dacă nu am avere, nu pot să mă desăvârşesc? Petru întreabă pentru ca tu, săracul, să afli că nu eşti sub nici un fel inferior ucenicilor. Petru întreabă nu pentru ca tu să ai şovăieli fiindcă ai fi învăţat aceasta de la el (pentru că era încă nedesăvârşit şi fără să fi primit Duhul), ci ca să auzi cuvântul din gura Stăpânului lui Petru şi astfel, să crezi. Atunci când vorbim în numele altora, grijile lor devin ale noastre şi asta a făcut şi apostolul când a pus această întrebare Învăţătorului în numele mulţimii săracilor.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 64, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 19, 28) Iar Iisus le-a zis: „Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel”.

În a dărui ceva, Dumnezeu nu laudă darul în sine, ci voinţa şi sinceritatea dăruitorului. Iartă şi preţuieşte mai mult pe acela care dă mai puţin, dar care dă cu sinceritate, decât pe cel care dă mai mult dintr-o cămară mai plină, dar fără prea multă dragoste (Mc. 12, 43-44; Lc. 12, 41-44). Astfel, din ceea ce s-a scris despre darurile bogaţilor şi despre cei doi bani ai văduvei aruncaţi pentru săraci (Mc. 12, 41-44), este clar că acelaşi lucru se petrece cu cei care au lăsat toate cele pe care le au pentru dragostea de Dumnezeu, ca să urmeze netulburaţi pe Hristos Dumnezeu. Ei vor face toate după cuvântul Său. Cel care împarte o avere mai mare nu este primit mai mult decât cel care împarte una mai mică, mai cu seamă dacă aceasta mai mică este împărţită din toată inima. Ceea ce Petru şi cu fratele său Andrei au lăsat, a fost de o mică valoare, însă amândoi, când au auzit veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni, îndată au lăsat mrejele şi au mers după El. (Mt. 4, 19-20) şi Dumnezeu nu i-a cântărit a fi uşori, pentru că ceea ce făcuseră o făcuseră cu o dragoste mare. Dumnezeu ştia că deşi le-ar fi fost dăruite averi nenumărate, ei tot nu ar fi fost stăpâniţi de ele şi nici dorinţa lor de a urma lui Iisus nu ar fi fost înfrântă de ele. Aşadar, cei care vor urma Mântuitorului, vor sta pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel şi vor primi această putere la învierea morţilor. Căci aceasta este regenerarea, o naştere din nou, când cerul nou şi pământul nou sunt restabilite pentru cei care se reînnoiesc, şi un Nou Testament cu potirul său este oferit.

(Origen, Comentariu la Matei 15.21-22, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

Iar Iisus le-a zis: „Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel”. (Mt. 19, 28)

Dar ce înseamnă că vor judeca cele douăsprezece seminţii ale lui Israel? Înseamnă că le vor afla necuviincioase şi le vor osândi. Căci ei nu vor sta precum nişte juraţi, ci exact aşa cum s-a spus că regina de la miazăzi va judeca acel neam (Mt. 12, 42), iar ninivitenii îi vor osândi (Mt. 12, 41) la fel vor face şi aceştia. Pentru aceasta, El n-a spus neamurile lumii, ci seminţiile lui Israel. Iudeii şi apostolii au fost crescuţi în aceleaşi legi, obiceiuri şi sisteme politice. Când iudeii au spus că nu au putut crede în Hristos pentru că legea îi împiedica să primească poruncile Lui, El aduce în faţă pe aceşti oameni care au primit aceeaşi lege, dar au crezut şi astfel, condamnă pe toţi ceilalţi asemenea iudeilor. Pentru aceasta a spus mai înainte: De aceea ei vă vor fi judecători(Mt. 12, 27).

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 64, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

În ziua judecăţii, iudeii vor răspunde: Doamne, nu am ştiut că tu eşti Fiul lui Dumnezeu întrupat. Ce om poate vedea comoara ascunsă în ţarină (Mt. 13, 44) sau soarele ascuns în nori? Cine ar fi crezut că steaua care străluceşte dimineaţa (Apoc. 22, 16) s-a născut pe pământ? Cine ar fi crezut că femeia care ne-a scos afară din rai şi ne-a oprit să mai intrăm înapoi va deveni prima uşă a raiului sau că lumina va străluci prin ea, cea care a adus întunericul în lume? Aşadar, nu a fost împietrirea inimii cea care ne-a condus să Te rănim, ci am fost amăgiţi prin trupul Tău.

Iar voi le veţi răspunde: Şi noi am fost oameni ca şi voi, având un suflet şi o natură trupească la fel ca voi şi noi am vieţuit în una şi aceeaşi lume ca şi voi. Am fost ameninţaţi de aceleaşi duhuri lumeşti şi ajutaţi de acelaşi Dumnezeu. Mai mult decât atât, aţi avut avantajul în faţa noastră că noi eram oameni simpli, păcătoşi şi fără ştiinţă de carte, nedeosebiţi în mulţime, în timp ce voi eraţi preoţi, cărturari şi învăţători ai oamenilor. Noi, aşa simpli şi păcătoşi, L-am putut recunoaşte. Voi, deşi preoţi şi cărturari, care aţi ţinut Scriptura înaintea ochilor ca far şi cale de urmat, nu L-aţi recunoscut. Chiar şi înainte de a fi martori ai minunilor Sale L-am recunoscut cine este. Dar voi, chiar şi după ce aţi fost martori ai puterii Sale, nu L-aţi putut cunoaşte? Cum s-a putut întâmpla că aproape întreaga lume L-a ignorat pe Cel pe care cei doisprezece L-au cunoscut. Voi n-aţi crezut în El şi n-aţi cunoscut că El este Fiul lui Dumnezeu. Ce v-a făcut să-L omorâţi, dacă nu aţi găsit nici o vină în El? În noi, bunăvoinţa ignoranţei grosolane a fost ca o făclie. Dar în voi, răutatea ştiinţei voastre v-a îmbrăţişat precum întunericul.

(Opere incomplete la Matei, Omilia 33, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 19, 29)Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică.

Ei l-au urmat în spălarea botezului, sfinţirea credinţei, la învierea din morţi şi la moştenirea veşnică. Pentru aceasta există acea regenerare pe care apostolii au primit-o şi pe care legea nu a putut-o oferi. I-a unit pe cele douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel, spre slava celor doisprezece patriarhi. Celorlalţi care L-au urmat în batjocura lumii, le-a promis o plată înmulţită. Această răsplată este cea care este umplută de bucurie cerească, ca la găsirea oii celei pierdute (Lc. 15, 3-7). Această răsplată înmulţită este cea care pe care belşugul ţarinii desăvârşite o va da. Această cinste a fost prevăzută şi pentru Biserică, în numele Sarei (Fc. 17, 16). Această va fi meritată prin lăsarea legii şi credinţa evangheliei şi astfel El spune că cei din urmă vor fi cei dintâi pentru că cei dintâi vor fi cei din urmă.

(Ilarie de Poitiers, La Matei 20.4, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 19, 29) Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică.

Înmulţitînseamnă ceea ce este incomparabil mai bun, referindu-ne la viitorul din rai. Când Marcu spune că ia însutit în vremea aceasta (Mc. 10, 30) trebuie să înţelegem ca vorbind despre bucuriile duhovniceşti care depăşesc de departe pe cele pământeşti, atât de mult încât sunt garanţii ale binecuvântările viitoare.

(Teodor din Heracleea, Fragmentul 107, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

Înţelesul cuvintelor este acesta: Cel care pentru Mântuitorul s-a lepădat de cele trupeşti, va primi cele duhovniceşti. Unele, spre deosebire de celelalte, vor fi mult infinit mai multe, adică cele din urmă. Astfel, apostolul, care a renunţat la casa sa şi la pământurile sale, spune şi aceasta: Ca nişte întristaţi, dar pururea bucurându-ne; ca nişte săraci, dar pe mulţi îmbogăţind; ca unii care n-au nimic, dar toate le stăpânesc (2. Cor. 6, 10).

(Fericitul Ieronim, Comentariu la Matei 3.19.30, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

„Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică.” (Mt. 19, 29)

Ca nimeni să nu creadă că ceea ce s-a spus de către Hristos se aplică doar ucenicilor, a extins cuvintele pentru a-i acoperi pe toţi cei care făceau asemenea. Restul s-ar putea să nu primească aceleaşi lucruri ca şi ucenicii; dar vor avea în schimb părtăşie cu Dumnezeu şi fraternitate cu sfinţii. De fapt, El se referă la bătrânii şi bătrânele Bisericii, care erau aşa cum erau, rude prin dragoste, iubite prin fire, care i-au iubit mai mult decât propriile rude după sânge. Ei au primit şi bani de la aceştia, pentru a-i cheltui după trebuinţă, în timp ce comorile viitoare erau date deoparte pentru ei. În locul câmpurilor lor ei vor primi paradisul. Vor primi Ierusalimul cel de sus, mama primului lor născut în locul caselor zidite din piatră.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Fragmentul 221 traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 19, 30) Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi.

Sinagoga a fost prima care a fost chemată la mântuire, dar s-a pierdut printr-o lipsă a credinţei. Apoi Biserica, crescând în casa tatălui său, adică legea, din slăbiciunea păcatelor sale, a alergat la Hristos şi şi-a depăşit lipsa puterilor cu credinţă. Biserica a luat de la sinagogă harul care a trecut mai departe. Dar sinagoga, condusă mai mult de zel decât de credinţă, a văzut că Biserica nu numai că a fost curăţită de boala sa, ci a şi fost făcută fiică a lui Dumnezeu primind Sfântul Duh, prin care a venit la Hristos. Precum şi apostolul spune: prin căderea lor, neamurilor le-a venit mântuirea, ca Israel să-şi întărâte râvna faţă de ele (Rom. 11, 11). Astfel, sinagoga, care a fost chemată prima, a fost a doua care a crezut. Biserica, cea care a fost cea de-a doua chemată, a primit primul loc de mântuire împreună cu Dumnezeu.

(Opere incomplete la Matei, Omilia 33, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Sursa: Doxologia.ro)