Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 5 iun 2018 - Anul XXIII, nr. 122 (6832)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   3 imagini |   ø fişiere video

Lider

Este şefă de promoţie a Universităţii „Babeş-Bolyai”, specializarea Matematică, şi se pregăteşte pentru o carieră la catedră

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

„Încep prin a vă spune că în acest moment mi s-a împlinit un vis pe care mi-l doream încă din primii ani de şcoală. Abia acum am reuşit, şi asta datorită faptului că a intervenit pasiunea. Aici nu am fost nevoită să învăţ biologie, chimie, filosofie, ci singura materie care mi-a plăcut cu adevărat, şi anume matematica”.

Sunt cuvintele cu care Marta Enăchioiu, o tânără din judeţul Suceava, comuna Rădăşeni, şi-a început discursul rostit în calitate de şef de promoţie al Facultăţii Matematică - Informatică, specializarea Matematică, din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca.

A încheiat capitolul studenţiei cu media 9,69, după trei ani frumoşi, încărcaţi de amintiri, în care a studiat intens matematica, disciplină de care s-a îndrăgostit încă din gimnaziu.

A învăţat din plăcere, constant, iar rezultatele au venit firesc, fiind încununate de titulatura de şef al promoţiei 2018 a secţiei Matematică.

„Nici eu nu m-am aşteptat să fiu şefă de promoţie pentru că a fost o competiţie foarte strânsă între toţi colegii. Am mers umăr la umăr, au fost mediile atât de apropiate, încât nu s-a ştiut până în ultimul moment cine va fi desemnat. Nu e nevoie să fii un geniu să reuşeşti, cred că perseverenţa şi o ambiţie peste măsură au fost calităţile care m-au făcut să ajung aici. Trebuie mereu să fii o versiune mai bună a ta, nu trebuie să te compari cu cei din jur, ci tu, prin propriile forţe, să fii mai bun pe zi ce trece”, a mărturisit Marta.

 

”A fost uşor să ajung să iubesc matematica”

Cei mai mulţi dintre noi am socotit matematica mai degrabă drept o punte a suspinelor, ce ne-a dat fiori reci ca gheaţa în vremea şcolii, însă pentru Marta a fost resortul care a motivat-o să studieze, să exploreze mai puternic acest domeniu.

Profesorul Pavel Miron, de la Şcoala Nr. 3 din Fălticeni, a fost primul ei dascăl care a determinat-o să îndrăgească disciplina şi care, mai mult de atât, i-a insuflat dragostea pentru o carieră la catedră.

”După 2-3 ore de matematică mi-am zis <Ca el vreau să devin>", povesteşte Marta.

 În liceu, matematica a studiat-o cu prof. Dumitru Crăciun, la Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni, tânăra arătându-şi recunoştinţa şi faţă de acesta, apreciind modul lui de a aduce în faţa elevilor „regina ştiinţelor”.

„Având oamenii ăştia la catedră, a fost uşor să ajung să iubesc matematica”, a mai adăugat Marta Enăchioiu.

Tânăra va urmaun master, tot în domeniul matematicii, la universitatea clujeană.

Vrea să-şi croiască o carieră la catedră, să lucreze cu elevii, fie de gimnaziu, fie de liceu, să le incite interesul pentru ştiinţele exacte, să le insufle plăcerea şi satisfacţia de a descifra matematica. E o responsabilitate imensă pe care şi-o asumă cu drag şi nerăbdare.

 

„Am avut mari emoţii, nici măcar nu ţinusem un microfon în mână până la acel moment ”

Festivitatea de absolvire a promoţiei 2018 a UBB Cluj a avut loc în luna mai, iar din postura de şefă a promoţiei, Marta a transmis un mesaj pentru colegii, profesorii şi părinţii săi.

”Am avut mari emoţii, nici măcar nu ţinusem un microfon în mână până la acel moment. Şi acum simt emoţiile când îmi aduc aminte de festivitate. A fost un episod important, cu atât mai mult cu cât alături de mine au fost părinţii mei”, a mai specificat tânăra. 

Redăm în cele ce urmează un scurt pasaj din discursul Martei: ”(...) Să privim spre ceea ce contează cu adevărat pentru noi, şi anume familia. Cei care astăzi ne sunt alături şi se bucură. Şi cum să nu se bucure, că după atâtea telefoane prin care le-am cerut pachete, bani sau le spuneam suferinţele şi bucuriile noastre, în sfârşit le-am cerut să se alăture nouă în această zi. Aşa că, dragii noştri, vă mulţumim şi vă iubim pentru tot ce aţi făcut pentru noi. Cer permisiunea că pentru câteva clipe să mă adresez unor persoane speciale pentru mine, părinţii mei. Aceşti doi oameni aparent simpli, dar cu abilităţi de supereroi. Le mulţumesc enorm pentru sacrificiile pe care le-au făcut ca atât eu, cât şi sora mea să ne putem îndeplini visurile. Dragă mamă, îmi spuneai mereu că bucuria ta cea mai mare ar fi să mă vezi absolventă. Se pare că visul se împlineşte astăzi, fix de ziua ta. De aceea îţi doresc: <La mulţi ani cu sănătate şi începând de azi să ai doar motive de bucurie!>".

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Este şefă de promoţie a Universităţii „Babeş-Bolyai”, specializarea Matematică, şi se pregăteşte pentru o carieră la catedră.
 Vizualizări articol: 4794 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.67/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.7 din 9 voturi
Este şefă de promoţie a Universităţii „Babeş-Bolyai”, specializarea Matematică, şi se pregăteşte pentru o carieră la catedră3.759

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei