De ce postim în ajun de Bobotează?

Am călătorit duhovniceşte la Betleem şi ne-am închinat Pruncului Sfânt asemenea magilor de la Răsărit. Ba mai mult, ne-am primenit peştera sufletelor noastre şi l-am  primit pe Sfântul Copil chiar în taina fiinţei noastre. Am colindat şi am primit colindători, aducând prin colind fior sfânt de cântare cerească; a opta zi  am fost martorii când Maria, Maica Sfântă, a plinit rânduiala legii şi a pus numele Iisus odorului ei. Deopotrivă, am asistat la cumpăna dintre ani, cu sufletele pline de emoţie la întâlnirea timpului cu veşnicia, participând la un „revelion„ cu totul excepţional, priveghind cu Dumnezeu, cel ce a făcut vremurile şi stăpâneşte veacurile. Darurile duhovniceşti  şi bucuria nespusă a întâlnirii cu Mântuitorul Hristos continuă şi prin  proslăvirea Botezului Domnului, numită atât de frumos de înaintaşii noştri, Teofania ori Boboteaza.

Duhul Domnului prezent în om sfinţeşte şi binecuvântează tot ce-l înconjoară

Se pare că anul acesta nu vor fi viscole şi geruri năprasnice ca odinioară, când poporul credincios trebuia să înfrunte suflarea viforului ca să ajungă în sfintele locaşuri pentru a se împărtăşi cu aghiazma mare. Dealurile ninse, florile de gheaţă, lumina mohorâtă a lui ghenar dădeau sărbătorii  alura de poveste. Chiar dacă anul acesta cerul nu va voi să cearnă peste noi ninsori, iar luna lui ghenar va fi neaşteptat de generoasă cu temperaturi pozitive,  slava şi măreţia praznicului nu suferă ştirbire căci este o sărbătoare de reînnoire a botezului nostru, prin care  a început relaţia veşnică de viaţă şi iubire cu Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Boboteaza aduce bucurie în viaţa noastră şi pentru că noi prăznuim arătarea Domnului în lume la vârsta de 30 de ani, după ce în taină, în ascultare şi rugăciune a crescut şi S-a sfinţit în firea Lui pământeană, pregătindu-Se pentru lucrarea mântuitoare. Praznicul Teofaniei, sau arătării Domnului în lume, ne mai bucură şi  prin faptul că odată cu trupurile sfinţim prin aghiazma mare şi casele, fântânile, pământurile, gospodăriile noastre, locurile de muncă, maşinile cu care ne deplasăm, spaţiile în care ne desfăşurăm activităţile cotidiene. Prin aceasta sfinţire se bucură toată făptura, arătând că Dumnezeu nu este doar biserică, ci prezent pretutindeni.  O veche zicală românească spune că „omul sfinţeşte locul”. Cum îl sfinţim, oare? Insul înstrăinat de Dumnezeu nu poate sfinţi nimic. Duhul Domnului prezent în om sfinţeşte şi binecuvântează tot ce-l înconjoară. Numai în măsura în care năzuim să ne sfinţim viaţa noastră prin legătura nezdruncinată pe care trebuie s-o avem cu izvorul vieţii şi al sfinţeniei, cu Dumnezeu, vom reuşi să împlinim vorba din bătrâni.

Postul din ziua premergătoare Botezului Domnului are o vechime foarte mare

Înainte de luminatul praznic al Bobotezei, în ajun, Biserica a rânduit zi de post. Ziua de 5 ianuarie are o semnificaţie aparte căci este premergătoare unei mari minuni pe care Dumnezeu a făcut-o cu omul, după Naşterea Mântuitorului Hristos cu trupul. Este vorba de faptul că omul îşi va pune mâinile pe creştetul Domnului, a Creatorului său. Şi cum să nu postim într-o astfel de zi, pregătindu-ne pentru excepţionala întâlnire dintre Creator şi creatură! Mai postim şi pentru că în ajunul Bobotezei se oficiază slujba Aghiazmei Mari, cu care preoţii merg pe la casele credincioşilor şi le sfinţesc. După rânduială trebuie să gustăm din apa cea sfinţită, or acest lucru nu-l putem face decât în stare de post şi rugăciune, de ajunare. Acest post de o zi este rânduit de Biserică şi pentru a  ne reculege duhovniceşte ca să înţelegem cât mai deplin iubirea lui Dumnezeu, Cel în Treime închinat, faţă de noi oamenii. Desigur, postul din ziua premergătoare Botezului Domnului, are o vechime foarte mare fiind păstrat din secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau să primească botezul. După ce erau botezaţi, puteau să participe pentru prima dată la Liturghia credincioşilor şi să se împărtăşească cu dumnezeieştile merinde.

Dacă ajunul Bobotezei va cădea de luni până vineri inclusiv pravila bisericească prevede post aspru sau chiar negru. Se ajunează până la ceasul al IX-lea, după care se consumă doar fructe şi legume uscate ori fierte, fără untdelemn. Dacă ajunul va cădea în zi de sâmbătă ori duminică, atunci nu se mai face ajunare totală, ci, după Sfânta Liturghie şi slujba Aghiazmei Mari se pot consuma bucate gătite şi cu untdelemn.

(Arhim. Mihail Daniliuc, Doxologia.ro)