Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 16 nov 2017 - Anul XXII, nr. 262 (6678)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

ÎPS Părinte Pimen a resfinţit biserica din Neagra Şarului, după ample lucrări de restaurare

Pentru comunitatea parohială din localitatea suceveană Neagra Şarului, comuna Şaru Dornei, ziua de duminică, 12 noiembrie, a fost una deosebită. Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a resfinţit biserica în urma lucrărilor de restaurare încheiate recent.

Credincioşi veniţi din toate satele comunei au participat la slujba de resfinţire săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen. În continuare, ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohială şi a rostit un cuvânt de învăţătură: „Iubiţi credincioşi, la Taina mărturisirii, a Spovedaniei, să nu ne fie ruşine să spunem păcatele pe care le-am săvârşit. Să ne fie în schimb ruşine atunci când facem păcatele, căci Dumnezeu ne vede. Suntem oameni, supuşi atâtor slăbiciuni, dar când mergem la spovedanie, trebuie să mărturisim cu căinţă tot ce am greşit, având credinţa că Dumnezeu ne iartă şi având hotărârea de a ne strădui să nu mai greşim cum am greşit înainte. Doar aşa ne putem apropia de Sfânta Împărtăşanie - Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, pentru dobândirea vieţii celei veşnice. E necesar să ne spovedim nu numai în cele patru posturi ale anului, ci mai des, fiindcă greşim în tot ceasul şi în tot locul“, a spus ierarhul în cuvântul de învăţătură.

Pentru activitatea desfăşurată în comunitate, părintele slujitor Bogdan Ţarcă a fost hirotesit iconom stavrofor.

Parastasul pentru cei adormiţi a încheiat ziua liturgică, după care un grup de copii îmbrăcaţi în costum naţional au interpretat priscesne, iar credincioşii au trecut, potrivit tradiţiei, prin Sfântul Altar pentru a se închina. Comitetul parohial a pregătit 500 de pachete de hrană pentru pelerini.

Satul Neagra Şarului are o singură biserică ortodoxă, închinată Maicii Domnului “Prodromiţa” şi Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Ca dată de construcţie, este menţionat în documente anul 1910, iar lucrările au fost încheiate la 15 august 1916.  Din cauza războiului  şi a multor necazuri, biserica a fost târnosită abia în anul 1922. Este ridicată din cărămidă, pe temelie de piatră şi este singurul locaş ortodox din această parte a ţării pictat în ulei. Complexul parohial este alcătuit din biserica mare, casa de prăznuire, clopotniţă şi alte clădiri anexe. Parohul bisericii din Neagra Şarului este părintele Radu Zelincă, iar co-slujitor este părintele Bogdan Ţarcă.

În ultima perioadă, la locaşul de cult s-au săvârşit o serie de lucrări de renovare şi înfrumuseţare, respectiv restaurarea picturii şi a catapetesmei, reînnoirea obiectelor de cult şi a mobilierului bisericesc, instalarea încălzirii în pardoseală şi placarea cu marmură, construirea unei clădiri anexe pentru centrala termică şi demararea unor lucrări de înfrumuseţare în curtea bisericii. 

(Tudorel Rusu, Sursa: Ziarul Lumina)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului ÎPS Părinte Pimen a resfinţit biserica din Neagra Şarului, după ample lucrări de restaurare.
 Vizualizări articol: 1219 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
ÎPS Părinte Pimen a resfinţit biserica din Neagra Şarului, după ample lucrări de restaurare5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Religie

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei