Nu lua în seamă nedreptatea şi nici lauda

Suntem angrenaţi într-o lume de emoţii, care în mod evident sunt mult mai puternice decât raţiunea. Un hăţiş de ură, nevoi, dragoste, aşteptări. În această junglă este prea puţin loc pentru libertate. La avva Macarie Egipteanul a venit un frate să-i ceară un cuvânt. Iar bătrânul l-a supus la un exerciţiu puţin neobişnuit. L-a trimis în două rânduri în cimitir, o dată să certe morţii, iar a doua oară să îi laude. Apoi i-a zis: „Ai văzut, aşadar, cât i-ai certat şi cât i-ai lăudat, iar ei nu ţi-au spus nimic. La fel şi tu, dacă vrei să te mântuieşti, fii mort, neluând în seamă nici nedreptatea oamenilor, nici lauda lor, precum morţii. Astfel vei putea să te mântuieşti”.

Perspectiva pe care i-o oferă avva Macarie Egipteanul fratelui începător nu este una indiferentă şi distantă. Să treci dincolo de nedreptate şi de laudă înseamnă să îi vezi pe oameni aşa cum sunt, dincolo de contextul precis care te poate influenţa şi, adesea, răni. Relaţiile ne definesc şi ne construiesc. Chipul lui Dumnezeu din noi este tocmai această capacitate personală de a fi în relaţie cruciformă, atât orizontală, cu ceilalţi oameni, cât şi verticală, cu Dumnezeu. Iar între cele două tipuri de relaţie se instaurează adesea o tensiune. Relaţiile orizontale sunt grele, concretul lor te poate absorbi ca o gaură neagră; te poate confisca. Legăturile care te ţin şi te orbesc sunt tocmai emoţiile.
Harul lui Dumnezeu te poate sălta deasupra acestor conflicte. Doar de acolo, în clipa în care ai minimal o perspectivă prin ochii Domnului, poţi să îl vezi cu adevărat pe celălalt, aşa cum este el. Abia atunci poţi începe să îl iubeşti pentru ceea ce este el, dincolo de aşteptări, proiecţii şi nemulţumiri. Să îl iubeşti cu o dragoste disponibilă, care nu este afectată de obişnuitele limite şi neputinţe omeneşti. Pentru a ajunge acolo exerciţiul propus de avva Macarie îţi arată doar cum ar trebui să fie starea sufletului: imperturbabil. Dar nu îţi arată şi conţinutul cu care se umple inima celui imperturbabil. Îţi indică doar ţinta, şi rămâne să faci drumul pe cont propriu, chiar dacă ghidat din loc în loc de sfatul duhovnicului. Te introduce de fapt într-o zonă a tainei, care depăşeşte experienţa curentă. De aceea descrieri foarte precise sunt imposibile. Sau, chiar dacă sunt posibile, ele nu sunt din cale afară de utile, pentru că în lipsa experienţei, tot inutil este.

Avva Macarie spune, indirect, fratelui să nu preţuiască atât de mult reacţiile lui la nedreptate şi laudă. Deşi reacţiile acestea pot să fie intense, ele sunt, de fapt, înşelătoare. Nu poţi să te bazezi pe ele. Sunt chiar răni pe care ţi le faci cu ştiinţă sau cu neştiinţă. Înţelepciunea începe abia în momentul în care poţi să treci dincolo de ele. Îţi întunecă vederea şi împiedică dragostea. De la această înţelegere începe posibilitatea mântuirii.

(Paul Siladi, Ziarul Lumina)