Importanţa taberelor creştin-ortodoxe pentru misiunea Bisericii în rândul tinerei generaţii (I)

Valoarea actuală a unei tabere creştin - ortodoxe este pusă în evidenţă de contextul în care, aşa cum afirma Părintele nostru Mitropolit Teo­fan al Moldovei şi Buco­vi­nei, „ritmul accelerat al societăţii umane de astăzi, cu transformările rapide ce au loc pretutindeni şi în toate domeniile, necesită un răspuns din partea Bisericii. Structurile misionare ale acesteia sunt chemate spre o actualizare permanentă, pentru a nu deveni într-o bună zi un fel de ghetto, cu toate consecinţele acestei stări. Acest fapt nu implică, desigur, schimbări în conţinutul mesa­ju­lui creştin, rătăcire cu mult mai mare, ci găsirea unor noi for­me de pro­po­văduire a lui Hris­tos, Care «ieri, azi şi în veci este A­celaşi» (Evrei 13, 8), pentru a răs­pun­de unor căutări şi fră­mân­­tări specifice timpului“ 1. Cred că o astfel de formă de pro­po­văduire actuală este şi tabăra.

Tabăra, locul unde tinerii se descoperă pe ei înşişi

Taberele sunt un mediu în care, pe lângă diversele lucruri pe care le învaţă, tinerii au oca­zia să îl găsească pe Dum­ne­zeu şi să experimenteze apartenen­ţa lor la Bi­serică altfel decât în parohii sau în familie. Aşa cum, în ge­ne­ral, parohiile nu sunt comunităţi de sfinţi, ci de oameni o­bişnuiţi, fiecare cu nevoile şi că­utarea lui, taberele sunt locul în care se află atât tineri care vin din familii practicante, cât şi tineri care nu au primit nicio educaţie religioasă în familie. Astfel, între tineri are loc o adevărată întâlnire prin care ei descoperă ceea ce îi uneşte, dar şi ceea ce îi face unici, se descoperă pe ei înşişi. Regăsindu-se pe ei înşişi, de fapt se re­găsesc în Hristos şi în Biserică.Cei care trăiesc în unire şi prietenie se bucură unii de alţii şi de Dumnezeu, şi tocmai aceas­tă comuniune dintre ei este ceea ce îi poate întări sau le poa­te deschide calea de cunoaş­tere mai adâncă a Domnului Hris­tos, Cel Care vrea ca pe fiecare om să-l numească prie­ten al Său (In 15, 15).

Aşadar, tabăra este un me­diu propice de împărtăşire a pre­zenţei lui Hristos. Fie că este vorba de prezenţa harică din rugăciunea comună, din experierea Sfintelor Taine, din Cuvântul explicat şi înţeles prin cateheză (întrupat în Eu­haristie) ori trăit în dinamica relaţiilor cu ceilalţi, Acelaşi Hris­tos Se împărtăşeşte pe Si­ne tinerilor în toate aceste for­me, prin harul Său şi prin lucrarea oamenilor, în special a preoţilor care trăiesc pe pă­mânt, dar îşi au rânduiala slujirii din cer. 

Practic, una dintre cele mai mari minuni ale lui Hristos es­te că El Însuşi Îşi săvârşeşte lucrarea misionară în Biserică prin Duhul Sfânt, chiar dacă ceea ce se vede este râvna şi lucrarea preoţilor şi a altor cre­din­cioşi, ori formele exterioare de misiune. Fiind îndrăgostit de oameni, El vine în întâmpinarea lor şi le dăruieşte harul îndumnezeitor mai întâi prin invitaţia sau chemarea cuvântului Său, mai apoi „prin să­lăş­luirea Sa în noi prin Taine“2 [1].

Toate aceste forme de pre­zenţă ale lui Hristos în tabără sunt forme de misiune, şi de aceea tabăra este un spaţiu misionar pentru că:

Ü îi cheamă pe tineri într-un loc al comuniunii şi al dra­gos­tei, al consideraţiei şi respectului pentru celălalt;

Ü le respectă libertatea de a veni şi de a alege un astfel de vieţuire;

Ü le pune la dispoziţie un spaţiu potrivit pentru practicile liturgice (rugăciunile zilnice şi celebrarea Sfintelor Taine);

Ü le pune la dispoziţie un pro­gram echilibrat, care ţine cont de viaţa lor, de nevoile lor personale în ansamblu şi de cul­tura lor pe care o influen­ţează (are loc o enculturaţie a E­vanghe­li­ei în lumea tinerilor, în cultu­ra lor care în multe ca­zuri tinde să se separe de corpul e­clezial);

Ü le împărtăşeşte şi explică Cuvântul lui Dumnezeu, al Sfintelor Scripturi, interpretat în spiritul Sfintei Tradiţii ortodoxe, prin prisma înţelegerii Sfinţilor Părinţi care au avut mintea luminată de Duhul Sfânt, Cel Ce a inspirat scrie­rea Scripturilor;

Ü tinerii care participă în tabere şi a căror viaţă se schim­bă îi influenţează şi pe ceilalţi tineri din anturajele lor, în­dem­nându-i să se roage îm­pre­ună, să frecventeze biserica şi să-şi trăiască în mod conştient credinţa;

Ü mulţi tineri sunt recrutaţi şi instruiţi pentru a sluji altor tineri (personalul de tabără care slujeşte copiilor şi tinerilor participanţi învăţând valoarea dăruirii şi a jertfirii de sine pentru celălalt, dând astfel măr­turie creştină despre pre­zen­ţa lui Hristos în viaţa lor);

Ü tinerii sunt încurajaţi să intre în comuniune unii cu alţii, să-şi conştientizeze mai mult valoarea apartenenţei lor la Bi­serică şi a credinţei lor;

Ü nu în ultimul rând, în ta­bără, creaţia este văzută ca dar al lui Dumnezeu, iar viziunea aceasta este receptată şi asimilată mai uşor când activităţile şi întreaga vieţuire comună are loc într-un spaţiu natural şi reconfortant pentru sufletul şi trupul fiecăruia. Aerul tare de la Durău, priveliştea şi miresmele muntelui, sunetul pârâului, al ploii, al păsărilor şi gâzelor, verdele intens sau crud al brazilor şi al pajiştilor oferă experienţe care relaxează, liniştesc şi reconfortează pe cei ce li se expun. În comparaţie cu vacanţele de vară la bloc cu praf, noxe şi betoane încinse, ori timp petrecut în spaţii închise, o alternativă în aer liber contribuie mult la starea de sănătate şi fizică şi psihică. Locul în care se află cineva, dar şi ceea ce vede, aude şi simte îi influenţează percepţia asupra lumii din exteriorul său. Pe de altă parte, gândurile şi cuvintele, reacţiile şi atitudinile celor din jur pot influenţa percepţia lumii interioare a cuiva.

Copiii aleg să vină în tabără pentru că vor să fie cu prietenii lor

Prin urmare, participarea într-o tabără influenţează percepţia copiilor şi a tinerilor asupra lumii în care trăiesc, fie ea dinafara sau dinlăuntrul lor, iar valorile propuse acolo pot prinde rădăcini mai adânci, decât valorile (sau non-valorile) din alte medii. În tabără, Orto­doxia este prezentată şi trăită, nu doar expusă teoretic. În tabără, forţa anturajului este folosită în sens pozitiv, tinerii petrecând timp împreună şi încurajându-se unii pe alţii să se roage sau să îşi împăr­tă­şească frământări cu privire la credinţa lor. Astfel, ei îşi conso­lidează identitatea de creştini şi îşi asumă într-un mod perso­nal ceea ce alţii (naşii, părinţii) au făgăduit pentru ei până a­tunci în faţa lui Hristos. Desi­gur, acest „atunci“ este un în­treg proces, o întreagă deve­ni­re, o vârstă, o etapă, de la copil la matur, este vârsta adoles­cen­ţei în care vlăstarul crud, fra­ged, se întăreşte şi devine pu­ternic şi viguros.

Desigur, aceste iniţiative de tabără nu rezolvă întru totul problema educaţiei religioase, ele nu trebuie să fie nici singurele şi nici primele (deşi în anumite cazuri sunt primele) sau ultimele trepte în formarea creştinilor, dar pot fi un sprijin foarte mare în formarea băr­ba­ţilor şi a femeilor care mărturi­sesc pe Hristos în lume prin viaţa lor. Acest „foarte mare sprijin“ porneşte de la lucruri aparent mici: familiarizarea cu preotul o săptămână în tabără, preot care este pus la dispoziţia copilului, care are timp, capacitate de ascultare, uneori răs­pun­suri şi îndemnuri părinteşti pentru el; familiarizarea cu practica constantă a rugăciunii, în fiecare dimineaţă şi seară şi la masă; păşirea pra­gu­lui bisericii şi privirea icoa­nelor într-o atmosferă de evla­vie; ascultarea unui cuvânt de învăţătură şi punerea de în­trebări; postul de miercurea şi vinerea; primirea Sfintelor Tai­ne; cinstirea sfinţilor prin ascultarea modelelor lor de viaţă şi prin comuniunea cu ei prin rugăciune; împărtăşirea cre­din­ţei lor cu grupul de prieteni apropiaţi etc.

Totodată, formatul de tabă­ră a Bisericii în care se înscriu grupuri de copii din şcoli exer­cită o influenţă şi asupra unor copii care se aleg să vină în tabără mai mult pentru că vor să fie cu prietenii lor, copii care nu au văzut în familia lor poate niciodată rugăciune, mers la biserică sau primirea Sfintelor Taine, copii la care preotul nu ajunge nici măcar cu ajunul de Crăciun şi Bobotează, copii care se spovedesc pentru pentru prima dată şi se împăr­tă­şesc poate a doua oară în viaţă (prima dată fiind la Botez). Desigur, foarte mulţi dintre participanţii taberei sunt practicanţi şi acasă, şi nevoile lor duhovniceşti şi de identitate creştină sunt validate, văzând că şi alţii, în mod public, deschis, îşi mărturisesc credinţa.

Programul taberei respectă întru totul libertatea persoa­nei

Când am vizitat Tabăra „An­tiochian Village“ a Bisericii Or­to­doxe Antiohiene din America, am auzit copii ortodocşi din tabără care povesteau că în timpul anului, la şcoală, erau „stigmatizaţi“ pentru credinţa lor, arătaţi cu degetul, priviţi ciudat de colegii lor şi de cei din jur. Dar stări similare le trăiesc şi elevi din România în şcoli sau în alte timpuri de comunităţi ale tinerilor. Or, din acest punct de vedere, a-i aduce pe ortodocşi la un loc în tabără sau în alt context, le este de mare folos, întrucât li se vali­dează reciproc nevoile duhov­ni­ceşti, şi ei constituie acel model de „turmă mică“ pe care o încurajează Hristos (Luca 12, 32).

De asemenea, influenţa ta­berei se extinde în anumite ca­zuri şi la profesori care, văzând dăruirea animatorilor şi „lipiciul“ pe care aceştia îl au la grupele lor de participanţi, coerenţa programului de activităţi sau modul de organizare, prind încredere din ce în ce mai mare în astfel de tabere, ca iniţiative ale Bisericii.

1 IPS Teofan, Mitropolitul Olteniei, „Parohia - element esenţial al pastoraţii tinerilor“, apud monahia Siluana Vlad, pr. Gabriel Sorescu, Tinerii şi Biserica în zilele noastre. Caiet de lucru pentru preoţi în vederea diversificării activităţilor de pastoraţie a tinerilor, ediţia a doua, Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007, p. 5.

2 Pr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă, ediţia a II-a, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2004, pp. 19-20.