Lucian AVRAMESCU

În timp ce un membru al familiei aleargă pe bandă, la umbra pereţilor de piatră ai casei, fiindcă afară e caniculă, un aparat, radio sau televizor, nu-mi dau seama din locul unde mă aflu, propagă un cântec despre ”cum se iubesc leii”. Nu realizez dacă-i vorba de Leii din zodie sau leii din junglă. În timpul ăsta m-a sunat un bun amic din Bucureşti. Chefuim pe 14 august? Cu tine, oricând! Vin la Sângeru, pe cine ai mai invitat? Pe nimeni! Nu-mi serbez ziua de naştere! Ce te-a apucat? Nu m-a apucat nimic! Niciodată nu mi-am serbat-o. La 18 ani am băut singur o sticlă de ţuică şi am plâns că am ajuns la majorat, ceva mai dezgustător şi mai tragic neputându-mi închipui. De atunci nu mă mai îmbăt de ziua mea şi nici n-o sărbătoresc. Da, dar eu am fost mereu la tine! Şi? Eşti bine-venit şi pe 14 septembrie şi pe 14 ianuarie, numai să fiu acasă.
Fiica mea cea mică face pregătiri şi mi-a trimis, anticipat, un cadou adus de poşta pachetelor. Acum îmi pictează ceva pe o piatră, pasiunea de a picta pe pietre fiind noua ei descoperire. Lumea se găseşte, în partea ei de normalitate, în concediu. Eu, care mă situez în partea opusă, asud să închei ”Cartea fără nume”, scrisă, având deja un cuprins, dar pierdută din calculator. Am apăsat ceva aiurea, iar scrisul electronic, mult mai comod decât pârtia făcută cu pixul în zăpada hârtiei, conţine şi riscul penei de curent şi pedepse pentru nepricepuţii tastei. Norocul şi ghinionul meu stau în partea grijulie a celor ce-mi gospodăresc neglijenţele. Una câte una, piesele se vor lega iar, dar cu migală, o migală care-mi acoperă ziua de naştere şi zilele de naştere ale altor ”lei şi 50 de bani”.
E vară. Sunt invitat de Adina Popescu, actriţa, să vorbesc la lansarea cărţii despre defunctul ei soţ, compozitorul Adrian Enescu, de la a cărui săvârşire s-a făcut un an. Merg să ”bunăsărim, iubito” şi să depănăm amintiri. Cu cei care au ascultat şi ascultă muzica lui Adrian şi cu leoaica Adina, cea care-şi semiarăta poponeaţa în ”Nea Mărin, miliardar”, pe post de cameristă în toate odăile râsului sănătos şi care a învăţat şi ea să plângă, uneori.
E august. Aştept să aud seara greierii, primul semn că se întâmplă, cosmic, un fenomen muzical pe versuri de dragoste. Dealurile sunt verzi şi pădurile la Sângeru nu s-au copt. În alte veri erau, acum, ca pepenii galbeni. Arşiţa n-a omorât nimic, nici măcar boarea de vânt din poezia lui Labiş.
Am început cu o întrebare. Îşi serbează Leii, zodiacal cununaţi cu arşiţa, ziua de naştere, dacă s-au nimerit să iasă la lumină în august? Mi-a fost pusă, iar eu nu ştiu să răspund. Ne naştem mereu, cu fiecare respiraţie, şi murim întruna, cu aceeaşi respiraţie. Sărbătoarea trebuie desfăcută, dacă eşti în stare, din această încâlceală.