Înaltpreasfinţitul Ierótheos Vlachos: „Părintele Sofronie Saharov a fost marea revelaţie a vieţii mele”

„Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui!” – cuvintele Sfântului Siluan sunt valabile pentru toţi creştinii. Poate cineva să trăiască părerea de rău şi aceasta să se transforme în nădejde a vieţii, dar la Sfântul Siluan această stare se realiza în mod desăvârşit, deplin. Părintele Sofronie mi-a oferit anumite chei de înţelegere a acestei stări, îmi spunea că mintea Stareţului Siluan mergea în iad, iar trupul îi era înconjurat de flăcările iadului. Simţea harul dumnezeiesc în suflet şi în trup atunci când trăia acestea. Iar mesajul lui Hristos ‒ „Nu deznădăjdui!” ‒ îl ajuta să trăiască totul în Hristos, curăţindu-şi astfel sufletul şi trupul. Pentru că ştim din tradiţia părinţilor că mai întâi nevoitorul trăieşte harul dumnezeiesc ca pe un foc şi, cât timp rămân fideli acestei stări în Hristos, acest foc se transformă în lumina necreată. De altfel, acesta este Raiul şi iadul – harul lui Dumnezeu, pe care unii îl simt ca iad, iar alţii ‒ ca pe Raiul lui Dumnezeu. Din tronul lui Dumnezeu vine şi harul care luminează pe toţi sfinţii, şi râul cel de foc.

Părintele Sofronie Saharov a fost marea revelaţie a vieţii mele. L-am trăit foarte intens în timpul Liturghiei. M-am simţit în preajma părintelui ca şi cum aş fi participat la Cina cea de Taină şi la rugăciunea din Ghetsimani, m-am bucurat de discuţiile teologice pe care le-am avut cu el, era un călăuzitor cu experienţă în ceea ce priveşte rugăciunea inimii, am simţit binecuvântarea sa în timpul spovedaniilor pe care le-am făcut la el. Era un părinte mistagogic iubitor şi cu discernământ şi era de asemenea înaintevăzător, avea darul înaintevederii. Mi-a spus de multe ori lucruri care s-au dovedit apoi a fi adevărate.

M-am bucurat de plimbările pe care le-am avut împreună. Nu îl întrebam aproape nimic, am mers să-l ascult ca un simplu ucenic, m-am bucura însă de personalitatea Părintelui şi în alte clipe, cum ar fi la trapeză. Era concentrat în timpul mesei, un spirit aristocrat şi se vedea că se afla în rugăciune, cu o interiorizare de sine. Era un om insuflat de Dumnezeu şi sfânt chiar şi în aceste mici detalii ale vieţii.

M-am bucurat de Părintele Sofronie şi de modul în care picta. Odată, m-a chemat să-mi descrie modalitatea în care el alesese să picteze. Şi i-am spus că a ales culori dulci şi mi-a răspuns „Nu cu culori dulci, ci cu culori line. De ce nu dulce? Nu e bine, culorile dulci nu sunt bune”. Ceea ce însă am înţeles şi ceea ce mi-a făcut o foarte mare impresie este faptul că feţele celor pe care-i reprezintă în scena Cinei celei de Taină aveau mintea lor in inimă, şi nu în partea cerebrală. Numai cine poate participa la Sfânta Liturghie poate vedea acest lucru.

M-a învrednicit Dumnezeu să citesc scrierile multor părinţi ai Bisericii, pe Sfântul Grigorie Palama, sfinţii capadocienii şi mulţi alţii, dar toate acestea le-am regăsit în mod tainic şi viu în personalitatea Părintelui Sofronie Saharov.

(Cuvânt rostit de către Înaltpreasfinţitul Ierótheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos, Grecia  - duminică, 13 noiembrie 2016, la Colocviul Internaţional „Întâlnirea cu Duhovnicul”, Sursa: Doxologia.ro)