Gabriel MANȚĂ

Nu era tocmai ceea ce îşi doreau suporterii şi jucătoarele însele de la finalele feminine de la Wimbledon: un “simplu” 6-0 în finala de simplu şi un dublu 6-0 în finala de dublu! Dacă Venus a ajuns până la mingi de meci în primul set, Monica Niculescu şi partenera sa taiwaneză au fost spulberate de rusoaice. Monicăi îi rămâne călătoria până aici, care i-a permis să viseze, la fel şi nouă, precum şi experienţa interesantă de a juca pentru prima dată în jumătatea de teren asociată forehand-ului la retur! Cât despre pierzătoarea de la simplu, Venus Williams a urcat încetul cu încetul până la un pas de coama cea mai înaltă a unui montagne-russe, după care i s-a tăiat curentul şi s-a trezit cu o viteză neverosimilă înapoi la bază! Garbiñe Muguruza n-a venit chiar de nicăieri pentru a face un turneu perfect pe iarbă (!), dar nimeni n-o considera un factor, nici măcar după prima săptămână. Iat-o deja la al doilea GS, la 23 de ani, ferice de ea!

Nici finala masculină n-a fost departe de o “lăptăreasă”, dar un “băţ” tot a avut, 6-1 în setul doi, când au început problemele medicalo-emoţionale ale lui Cilic. Şi Roger a început încordat, semn că emoţiile nu sunt apanajul tinereţii, făcând două duble greşeli în primele două game-uri de serviciu. Aveau să rămână singurele din meci, în dreptul său. Un alt indiciu al presiunii resimţite de cei doi a fost faptul că nici unul nu a servit vreun as în primul set! Să recunoaştem, e ceva mai mult unic decât rar pentru nişte jucători renumiţi poate în primul rând prin serviciu. Apoi, în setul secund, chiar prima minge a fiecăruia pe serviciu a fost as! Imediat, au urmat imaginile cu Marin în lacrimi şi, deşi nu era clar ce le-a provocat, devenea clar că Roger nu mai avea cum să piardă. Părerea mea e că Cilic nu plângea din cauza emoţiilor sau a durerilor, ci de ciudă. Să apară o problemă chiar în momentul culminant, pentru care un jucător de tenis munceşte, trăieşte şi visează, mai ales după un traseu aproape perfect, poate face pe oricine să cedeze. În fine, jocul a curs liniştit, fără acute, iar la ultimul game, nu ştiu dacă aţi observat, s-a arătat pentru prima oară soarele! Nu vreau să plagiez ironia aia de pe vremuri, cu Iliescu apare, soarele răsare, dar mi s-a părut ceva cu valoare de simbol, parcă a vrut şi soarele să vadă cum un bărbat trecut de 35 de ani ia Wimbledonul în stăpânire de unul singur: al optulea trofeu, la 5 ani de precedentul!