Sărbătorile nu sunt zile de trândăvire, ci de mulţumire adusă lui Dumnezeu

„În vremea aceea, mergea Iisus, într-o zi de sâmbătă, printre semănături, iar ucenicii Lui au flămânzit şi au început să smulgă spice şi să mănânce. Văzând aceasta, fariseii au zis Lui: Iată, ucenicii Tăi fac ceea ce nu se cuvine să facă sâmbăta. Iar El le-a zis: Au n-aţi citit ce-a făcut David când a flămânzit, el şi cei ce erau cu el? Cum a intrat în casa Domnului şi a mâncat pâinile punerii înainte, care nu se cuveneau lui să le mănânce, nici celor ce erau cu el, ci numai preoţilor? Sau n-aţi citit în Lege că preoţii, sâmbăta, în templu, calcă sâmbăta şi sunt fără de vină? Ci grăiesc vouă că mai mare decât templul este aici. Dacă ştiaţi ce înseamnă: Milă voiesc iar nu jertfă, n-aţi fi osândit pe cei nevinovaţi. Că Domn este şi al sâmbetei Fiul Omului.” (Matei 12, 1- 8)

Preceptele Legii vechi interziceau orice activitate în ziua de sabat. Era o zi sfântă şi trebuia tratată ca atare. Chiar şi simplul gest de a smulge spice a fost considerat de farisei ca fiind o ofensă adusă lui Dumnezeu şi poruncilor Sale. Cine nu se conforma normelor era considerat un călcător de Lege. Ei au venit în faţa Domnului Iisus Hristos şi au reclamat acest lucru. Însă cei de atunci au uitat că în faţa lor Se afla chiar Fiul lui Dumnezeu, Cel care poate să lege şi să dezlege ziua sâmbetei. Iudeii serbau sâmbăta ca amintire a ieşirii din robia egipteană. Pentru un creştin, mai importantă este ziua de duminică, zi în care Domnul Hristos a înviat şi ziua în care prin Pogorârea Sfântului Duh a fost întemeiată Biserica creştină. Sărbătorile închinate Domnului Hristos, Maicii Domnului şi altor sfinţi nu sunt prilejuri de trândăvire, ci zile în care trebuie să mulţumim lui Dumnezeu pentru darurile Sale şi pentru ocrotirea lumii întregi.

(Sursa: Ziarul Lumina)