Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 23 iun 2016 - Anul XXI, nr. 145 (6258)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6699 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Ajun de Sânziene

Moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, scoase din biserica mănăstirii în această dimineaţă

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

În această dimineaţă, în ajun de Sânziene, hramul Sucevei, a fost scoasă din biserica Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava racla cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, prilej cu care preoţii au citit şi Acatistul Sfântului. Urmează două zile în care la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou sunt aşteptaţi pelerini din toate colţurile ţării. Fiecare pelerin, de aproape sau de departe, purtând în suflet câte o poveste de viaţă, unii dintre ei şi grele suferinţe trupeşti, îşi încearcă an de an credinţa, răbdarea şi puterea de a participa atât la slujba de priveghere care va fi oficiată astăzi, cât şi la procesiunea care va avea loc mâine, pe 24 iunie, pe străzile Sucevei.

 

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va fi prezent la Suceava

Părintele arhim. Vartolomeu Chira, eclesiarh al Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou, ne-a spus că, la fel ca şi în ceilalţi ani, pelerinii sunt aşteptaţi să vină în număr cât mai mare la Suceava, să participe la toate slujbele oficiate la mănăstire. În acest an, a adăugat părintele Vartolomeu, este invitat şi aşteptat să participe la Sfânta Liturghie de vineri, 24 iunie, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. „ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, nu va putea ajunge la Suceava pentru că face parte din delegaţia Patriarhiei Române care participă la Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, care se întruneşte, în perioada 16-27 iunie, în insula Creta din Grecia”, a completat părintele Vartolomeu.

 

Slujba de priveghere

Astăzi, când doar zorii s-au arătat pe cer, câteva zeci de credincioşi veniţi din municipiul Suceava şi din localităţi limitrofe s-au aşezat ordonat la rând şi au atins racla aşezată sub baldachinul din curtea mănăstirii, alături de icoana Sf. Ioan cel Nou de la Suceava „îmbrăcată” în flori, au dat câte un pomelnic preotului care stă la căpătâiul Sfântului şi au înălţat rugăciuni către acesta. Unii pelerini s-au aşezat în curtea mănăstirii pe pături aduse de acasă, pe scaune pliante şi au aşteptat în linişte şi rugăciune să participe la toate slujbele care se oficiază astăzi. La ora 18:00, în curtea mănăstirii sunetul de toacă, apoi clopotele vor anunţa începerea slujbei de priveghere, în cinstea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi a Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.

Slujba va fi oficiată de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, la care se poate alătura şi invitatul zilei de 24 iunie, de Sânziene, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

 

Traseul procesiunii de Sânziene

Cei doi arhiereivor oficia Sfânta Liturghie de mâine, 24 iunie, începând cu ora 9:00. Pe tot parcursul Liturghiei, credincioşii vor putea sta în continuare la rând pentru a ajunge la raclă şi pentru a se închina Sfântului Ioan cel Nou. După Sfânta Liturghie şi cuvintele de învăţătură ce vor fi rostite de preoţi, racla cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava va fi purtată pe braţe de câţiva preoţi şi călugări prin municipiul Suceava, în jurul orei 11:00, după cum este obiceiul străvechi de Sânziene. În acest timp, soborul de preoţi şi pelerinii care însoţesc racla se vor opri la bisericile aflate pe traseu (Biserica Sf. Înviere, Biserica Sf. Gheorghe - Mirăuţi, Biserica Sf. Dumitru, Biserica Sf. Nicolae, Catedrala Naşterea Domnului – de pe Mărăşeşti, Biserica Naşterea Maicii Domnului – de la Tribunal) şi înapoi la mănăstirea suceveană.

 

În timpul procesiunii, ierarhii vor fi întâmpinaţi de preoţii slujitori de la mai multe biserici

În timpul procesiunii, credincioşii, mulţi locuitori ai municipiului Suceava, se vor aşeza de o parte şi de alta a străzilor pe unde vor trece sfintele moaşte, iar alţii vor privi procesiunea de la balcoanele blocurilor. La fiecare biserică în dreptul căreia racla cu sfintele moaşte se va opri, ierarhii vor fi întâmpinaţi de preoţii slujitori cu Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce în mâini, preoţi care vor rosti şi câte o rugăciune. Clopotele acestor sfinte lăcaşuri vor bate până când convoiul va ajunge la următorul lăcaş de rugăciune. Preoţii care vor lua parte la pelerinaj îi vor binecuvânta de-a lungul traseului pe credincioşi şi îi vor stropi cu agheasmă. La întoarcere, racla va fi aşezată din nou sub baldachinul din curtea mănăstirii, unde va rămâne până spre seară, pentru ca toţi credincioşii care vor să atingă racla şi să se închine Sfântului să o poată face.

 

Jandarmi, poliţişti, lucrători ISU şi poliţişti locali vor asigura ordinea de Sânziene

Măsurile de ordine publică în vederea desfăşurării în bune condiţii a manifestărilor religioase prilejuite de sărbătorirea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava (23-24 iunie) şi protecţia participanţilor în zonele în care se desfăşoară evenimentele cultural-artistice incluse în programul Zilele Sucevei, în perioada 23-26 iunie, vor fi asigurate, zilnic, de 60 de jandarmi, alături de poliţişti, lucrători ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucovina şi poliţişti locali. În mod special, în ziua de vineri, 24 iunie, 115 jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, poliţişti, lucrători ISU şi poliţişti locali vor acţiona în zona Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, precum şi pe traseul procesiunii ce se va desfăşura în zona centrală a municipiului.

Jandarmeria Suceava, prin Compartimentul Informare şi Relaţii Publice, recomandă participanţilor la manifestări „să respecte regulile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţilor, să acorde o atenţie sporită la modul de asigurare a bunurilor de valoare şi să evite implicarea în conflicte de orice natură. În cazul în care sunt victime ale unor fapte antisociale sau observă producerea unor astfel de fapte, cetăţenii se pot adresa direct jandarmilor şi poliţiştilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică sau pot solicita sprijin prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112. De asemenea, solicităm persoanelor care intenţionează să ia parte la manifestările religioase să manifeste calm, înţelegere şi să respecte regulile stabilite pentru accesul la baldachinul situat în incinta mănăstirii”. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, scoase din biserica mănăstirii în această dimineaţă.
 Vizualizări articol: 5538 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, scoase din biserica mănăstirii în această dimineaţă5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Religie

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei