Sâmbătă este pomenit în calendarul ortodox Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

Sfântul Gheorghe s-a născut în a doua jumătate a secolului al III-lea, cel mai probabil în regiunea Armeniei, într-o familie creştină. Tatăl său, Gherontie, provenea dintr-o familie bogată din Capadocia, a fost senator grec şi general de armată în timpul împăratului roman Diocleţian. Gheorghe a fost botezat într-o mănăstire din Armenia.
Rămas orfan de tată la vârsta adolescenţei, s-a mutat cu mama lui, Polihronia, în cetatea Lidda, din Palestina.

S-a înrolat de foarte tânăr în armata romană şi în scurt timp a devenit tribun. Tribunul era unul dintre cei 6 ofiţeri superiori care conduceau o legiune romană, cu un efectiv de la 4.200 până la 6.000 de soldaţi.

A devenit faimos pentru forţă, pricepere şi vitejie în lupte, dar şi pentru înfăţişarea frumoasă.
Remarcându-l, împăratul Diocleţian (284-305) l-a avansat foarte repede, numindu-l comandant în garda imperială.
Mai exact, rangul său era de “comis în ceata Invincibililor din garda imperială”.

Istoricii relatează că împăratul Diocleţian avea o spaimă interioară permanentă că Iisus şi creştinii “l-ar putea pedepsi”.
Într-o primă etapă, Diocleţian ordonase ca toţi militarii să jertfească zeilor, încercând astfel să se asigure că nu există creştini în armata romană.

Din cauza fobiei sale şi a unor răspunsuri pe care le primise de la oracole păgâne, prigoanele împăratului împotriva creştinilor sporeau în intensitate.

În anul 303, Diocleţian a emis un edict de persecuţie a creştinilor, care a declanşat un imens val de arestări, torturi şi condamnări la moarte, sub lozinca imperială “nomen christianorum deleto”– “numele creştinilor să fie şters”.

Conform decretului, creştinii erau obligaţi să-şi predea bibliile autorităţilor, pentru a fi arse.
În contextul acestor evenimente, ginerele împăratului, Galeriu, a provocat două incendii în palatul imperial, dar a dat vina pe creştini, la fel cum făcuse Nero în anul 64.
Diocleţian a crezut minciuna ginerelui şi a ordonat ca toţi preoţii şi clericii creştini să fie arestaţi şi forţaţi să aducă jertfă zeilor. Apoi, a cerut ca toţi ostaşii creştini să-şi mărturisească credinţa, pentru a fi pedepsiţi.

Valul persecuţiilor a cuprins întregul imperiu, numărul celor martirizaţi fiind imens şi fără precedent.

Fiind în preajma împăratului, în funcţia sa de comandant în garda imperială, şi văzând cruzimea persecutorilor, Sfântul Gheorghe a mers de bunăvoie în faţa lui Diocleţian, mărturisindu-şi credinţa în Hristos.

În acel moment, împăratul era la Senat şi, potrivit relatărilor, a fost uimit, dar şi furios să vadă că ofiţerul pe care-l simpatiza atât de mult îl înfruntă vorbind despre “slujirea lui Hristos” şi încă de faţă cu senatorii.
Diocleţian l-a trimis la închisoare pe Sfântul Gheorghe. În văzul unei asistenţe numeroase, acesta a fost supus la torturi deosebit de crunte, dar pe care le-a suportat cu un curaj şi o bărbăţie ieşite din comun, păstrându-şi neclintită credinţa în Hristos.

Cei care au asistat la torturarea Sfântului Gheorghe au fost de părere că rezistenţa şi curajul acestuia puteau fi inspirate doar de o forţă divină şi, prin urmare, credinţa mărturisită de acesta este cea adevărată.
Ca urmare, mai mulţi martori ai evenimentului s-au convertit la creştinism, printre care şi Alexandra, soţia împăratului Diocleţian, martirizată mai apoi. Diocleţian l-a condamnat pe Sfântul Gheorghe la moarte prin decapitare, sentinţa fiind executată la 23 aprilie 303.

(sursa: http://elldor.info/)