Pilda Vameșului și a Fariseului

„Către unii care se credeau că sunt drepţi şi priveau cu dispreţ pe ceilalţi, a zis pilda aceasta.”(Lc. 18, 9)

Nu vă uimește când Domnul spune în Evanghelie: Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ? Cunoscând că unii ar putea să-și atribuie această credință a dreptății numai pentru sine, către unii care se credeau că sunt drepţi şi priveau cu dispreţ pe ceilalţi, a zis de-ndată pilda aceasta: Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş etc.

(Fericitul Augustin, Scrisoarea 89, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 18, 10)Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş.

Ce răsplată este în a posti de două ori pe săptămână dacă acest post slujește nepăsării și îngâmfării și te face mândru, trufaș și egoist? Dai zeciuială din averea ta și te mândrești cu aceasta. Altfel spus, faci pe Dumnezeu să se mânie judecând, și acuzând pe cei care nu fac la fel ca tine. Te preaînalți, aducându-ți singur laude, deși nu ești încununat cu dreptate. Fariseul spune despre sine: nu sunt ca ceilalţi oameni. Potolește-te, Fariseule! Pune strajă gurii tale şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor tale (Ps. 140, 3)! Vorbești cu Dumnezeu, Care le știe pe toate. Așteaptă decizia Judecătorului. Nimeni, maestru în luptă nu se încununează pe sine. Nimeni nu-și așează singur cununa, ci așteaptă chemarea arbitrului… de aceea, potolește-ți mândria pentru că îngâmfarea este osândită și urâtă de Dumnezeu! Mândria este străină de înțelepciunea fricii de Dumnezeu. Însuși Hristos a spus: Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi (Lc. 6, 37). Iar unul dintre ucenici a spus și el: Unul este Dătătorul legii şi Judecătorul: Cel ce poate să mântuiască şi să piardă. Iar tu cine eşti, care judeci pe aproapele? (Iac. 4, 12). Nimeni, sănătos fiind, nu ia în râs pe cel bolnav pentru că stă întins și țintuit la pat, ci se teme pentru că ar putea ajunge și el victima unor astfel de suferințe. O persoană care este în luptă nu se laudă că a scăpat de a se mai lupta pentru că cealaltă este căzută. Slăbiciunea altora nu trebuie să fie un lucru de laudă al celor sănătoși.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 120, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 18, 11-12) Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig.

Oricine aduce lui Dumnezeu jertfă de laudă, roadele raționale ale buzelor care mărturisesc numele Său, trebuie să privegheze să nu fie atacat de cel rău. Satana stă la pândă să te prindă neatent chiar în ceasul când trebuie să aduci mulțumire lui Dumnezeu. El se va ridica și te va osândi înaintea lui Dumnezeu, așa cum a făcut și în templu cu fariseul. De data asta, nu te va face să te mândrești cu faptele tale cele bune, cum a făcut cu fariseul, ci te va îmbăta cu un alt fel de mândrie. Te îmbată de mândrie la auzul vocii tale dulci și încântătoare, la frumusețea cântărilor tale, mai dulci decât mierea și decât fagurele. Urmarea este că nu conștientizezi că acestea aparțin lui Dumnezeu și nu ție.

(Martirius, Cartea desăvârșirii 78, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 18, 11-12) Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig.

Ce medicament folositor și necesar este pocăința! Oamenii care își amintesc că sunt doar simpli oameni vor înțelege cu ușurință asta. Căci scris este: Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har (1 Pt. 5, 5; Iov. 22, 29; Prov. 3, 34).

Fariseul nu se bucura de sănătatea proprie, pe cât se bucura comparându-se cu slăbiciunile altora. Venit la doctor, mai folositor ar fi fost să-i fi mărturisit lucrurile care mergeau rău cu sine, în loc să-și ascundă rănile și să aibă curajul să se bucure de suferințele altora. Nu este surprinzător că vameșul a plecat de la templu curățit, pentru că el nu s-a rușinat să arate ceea ce îl durea.

(Fericitul Augustin,Predica 351.1,traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 18, 13) Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului”.

Se spune în Evanghelie că vameșul, departe stând, nu îndrăznea nici să-și ridice ochii. Îl vedeți necutezând a vorbi. Pare lipsit de dreptul de a vorbi și trântit la pământ de mustrarea conștiinței. Se temea că Domnul îl va vedea, pentru că nu respectase poruncile Sale și pentru că dusese o viață desfrânată și necurată. Îl vedeți chiar recunoscându-și păcatele prin gesturile trupului său. Pe de altă parte, fariseul nebun stătea acolo mândru și semeț, ridicându-și ochii fără nici o remușcare, mărturisindu-și slava proprie. Celuilalt însă îi părea rău de purtarea sa, temându-se de judecata care-i va fi adusă. Se bate în piept și-și mărturisește păcatele. Își spune boala ca înaintea Doctorului și se roagă ca Acesta să fie milostiv cu el. Care este rezultatul? Să-l ascultăm de la Judecător: acesta (vameșul)s-a coborât mai îndreptat la casa sa decât acela.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 120, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 18, 13) Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului”.

În cazul fariseului care se ruga, lucrurile ce le spunea erau adevărate. Pentru că fariseul spunea lucrurile din mândrie, iar vameșul își mărturisea păcatele cu smerenie, mărturisirea celui din urmă a fost mai bine primită înaintea lui Dumnezeu decât amintirea milosteniei făcute. Este mai greu a-ți mărturisi păcatele decât a-ți mărturisi dreptatea. Dumnezeu privește la cel împovărat și astfel vameșul i-a apărut că având o mai mare povară de purtat decât ar fi avut fariseul. Vameșul a plecat mai îndreptat de la templu decât a făcut-o fariseul, doar pentru că a fost smerit. Dacă și fariseul și-ar fi recunoscut păcătoșenia, rugăciunea sa ar fi adăugat fărădelege după fărădelege, și s-ar fi curățit așa cum Domnul a curățit pe vameș de fărădelegile sale. Dacă numai rugându-se, rugăciunea fariseului a provocat mânia lui Dumnezeu, atunci ca rezultat al unei astfel de provocări, rugăciunea vameșului s-a dovedit mai roditoare.

(Sfântul Efrem Sirul, Comentariu la Diatesaronul lui Tațian 5, 18, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 18, 14) Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.

Asprul fariseu, care în copleșitoarea sa mândrie nu numai că s-a înălțat pe sine dar l-a și umilit înaintea lui Dumnezeu pe vameș, s-a lipsit de îndreptare prin păcatul mândriei. Spre deosebire de fariseu, vameșul s-a coborât îndreptat pentru că adusese laudă lui Dumnezeu, cel Unul Sfânt, neîndrăznind să-și ridice ochii, ci cerând doar îndurare. S-a judecat singur pe sine pentru starea în care se afla, bătându-și pieptul și pentru nimic altceva decât pentru a primi iertare. Fii ție propriul paznic și poartă cu tine această pildă de grea pagubă din trufie. Cel vinovat de semeție a pierdut dreptatea și a zădărnicit răsplata prin prea marea încredere în sine. De aceea, a fost aflat inferior unui om smerit și păcătos pentru că în preaînălțarea sa, nu a așteptat judecata lui Dumnezeu, ci și-a pronunțat-o el însuși. Niciodată să nu te așezi mai presus de nimeni, nici a celor mai mari păcătoși. Smerenia scapă adesea chiar și pe un păcătos care a săvârșit cele mai mari fărădelegi.

(Sfântul Vasile cel Mare, Despre smerenie, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)