Știrea care a „explodat” săptămâna trecută a venit de la Rădăuți, acolo unde reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava au decis să închidă Magazinul General pentru mai multe nereguli descoperite pe linie de prevenire și stingere a incendiilor. Cu acest prilej, s-au lipit în zonele vizibile ale spațiilor comerciale închise anunțuri prin care populația era înștiințată despre măsura luată. În paralel, au fost aplicate și sigilii, iar activitatea din tot complexul Magazin General Rădăuți părea să rămână în aer.
Numai că majoritatea firmelor care au afaceri în această clădire și-au reluat activitatea ca și cum nu ar fi existat niciodată sigilii. Am dorit să aflăm mai multe despre consecințe, dar se pare că totul este de domeniul „top secret”. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ai Inspectoratului de Poliție al Județului, dar și cei ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți au preferat să dea răspunsuri în doi peri.
Cum era și firesc, prima instituție căreia ne-am adresat a fost ISU Suceava. Generalul de brigadă Ion Burlui, șeful ISU Suceava, a fost extrem de succint și neclar: „Am acționat potrivit legii. Am primit ordin de la București să nu oferim alte detalii”.
Comisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, nu a fost nici el mai darnic în declarații și relații vizavi de acest subiect și ne-a trimis la Parchet.
Ieri, a venit și răspunsul procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, la fel de ambiguu ca și cel primit de la celelalte două instituții.
„Potrivit art. 25 al. 3 din Ghidul privind relația dintre sistemul judiciar din România și mass-media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 482 din 1 iunie 2012, «Informațiile privind existența unei plângeri sau denunț pe rolul organelor de urmărire penală referitoare la posibila săvârșire a unor fapte de natură penală, precum și datele cuprinse în aceste acte de sesizare nu sunt publice», astfel încât momentan nu putem da curs solicitării dvs”, este răspunsul oferit de procurorii din Rădăuți.
Cu alte cuvinte, este închisă o afacere care afectează zeci de oameni, poate chiar sute, dar nici o instituție a statului nu-și asumă responsabilitatea comunicării publice.
Motivele închiderii centrelor comerciale din Rădăuți și Vatra Dornei, trecute la grămadă
Trebuie spus că vineri reprezentanții ISU Suceava au trimis un comunicat prin care au oferit date succinte despre controalele de săptămâna trecută, iar în aceeași oală cu Rădăuțiul a fost inclus și un centru comercial din Vatra Dornei, închis de asemenea pentru nereguli pe linie de PSI. Publicul este anunțat ritos că s-au verificat locațiile, s-au dat trei amenzi de câte 100.000 de lei, două la Rădăuți și una la Vatra Dornei, iar apoi ne sunt prezentate grămadă neregulile constatate.
„În spețele în cauză nu au fost îndeplinite condițiile de securitate la incendiu, astfel:
– litera b): depășirea numărului de niveluri supraterane față de valoarea de referință admisă pentru clădirile cu nivelul V de stabilitate la incendiu/gradul de rezistență la foc;
– litera c): neasigurarea numărului minim de căi pentru evacuare față de valoarea de referință;
– litera e): neechiparea cu instalații de stingere a incendiilor ori de detectare, semnalizare și avertizare a incendiului, în concordanță cu valoarea de referință;
– litera f): neechiparea cu instalații/sisteme de desfumare ori instalații de iluminat de securitate pentru evacuare, în concordanță cu valoarea de referință”, sună comunicatul ISU Suceava.
Și acum, ghici, ghicitoare care-i problema în fiecare loc în parte? Eu nu mi-am dat seama, și nici nu am cum, de vreme ce instituțiile abilitate refuză să colaboreze în cazuri atât de importante pentru întreaga comunitate.
Au greșit cei de la ISU Suceava când au închis Magazinul General Rădăuți?
Poate prin această tăcere o serie de oameni care reprezintă diferite instituții publice încearcă să acopere o serie de greșeli pe care le-au comis cu ocazia controlului de săptămâna trecută.
În incinta Magazinului General Rădăuți se derulează mai multe activități, de la cele bancare și de asigurare, până la servicii de farmacie și vânzarea a diferite produse. După controlul derulat de ISU Suceava s-a luat măsura sancționării celor doi proprietari ai clădirii, care au primit câte 100.000 de lei amendă, iar în paralel „s-a dispus măsura complementară de oprire a funcționării operatorilor economici”.
Problema este alta, și anume nu s-a închis tot Magazinul General Rădăuți, ci doar anumite spații, de parcă focul alege pe cine să mistuie, cum spunea unul dintre afaceriștii aflați în chirie aici. De asemenea, cei care au afaceri în această clădire spun că nu au fost controlați de ISU și nici nu li s-a pus în vedere să-și remedieze deficiențele într-un anumit termen, așa cum era firesc.
„Pur și simplu ne-am trezit cu afacerile închise. Păi ori se închide tot Magazinul General, ori nu se mai închide. Dacă doreau să ne închidă la bucată, trebuiau să vină să încheie un proces verbal în această direcție, dar un asemenea act este doar cu proprietarii Magazinului General. Nu era normal să avem și noi un proces verbal pe care să-l putem contesta? O altă problemă este că sigiliile aplicate nu au nici un număr de înregistrare, nici un semn distinctiv, absolut nimic. O bucată de plumb și o sârmă poate fi numit sigiliu? Iar hârtiile pe care le-au lipit pe geamuri sunt fără ștampilă, fără semnătură, fără nimic. O asemenea hârtie poate lipi oricine, ce valoare are?”, s-au revoltat afaceriștii care au spații închiriate în Magazinul General Rădăuți.
Întrebare publică pentru ISU, Poliție și Parchetul Rădăuți
Am fi dorit să lămurim situația de la Rădăuți prin discuții concrete cu reprezentanții instituțiilor statului, dar, din păcate, acest lucru s-a dovedit o misiune imposibilă. Așa încât apare întrebarea firească: Ce au de ascuns ISU, Poliția și Parchetul Rădăuți vizavi de o situație care se răsfrânge asupra unui număr important de oameni?.
Este o întrebare publică, pe care Monitorul de Suceava o adresează celor trei instituții, cu mențiunea că oamenii care plătesc taxe și impozite au nevoie să fie informați în mod corect și echidistant.