Cei patru oameni care l-au adus pe slăbănog la Hristos simbolizează Biserica rugătoare pentru toţi

Evanghelia duminicii care tocmai a trecut ne arată cât de folositoare sunt credinţa şi rugăciunea altora pentru vindecare, nu numai ale noastre, personale. Cel paralizat este iertat de păcate şi vindecat pe baza credinţei altora, a celor care l-au adus la Mântuitorul Iisus Hristos, pentru că el nici nu se mai putea exprima, nici nu putea veni singur la Mântuitorul să ceară vindecarea. Când credinţa noastră a slăbit, când rugăciunea noastră s-a rărit, când sufletul nostru este paralizat de păcat, de mare folos sunt prezenţa şi rugăciunea celor credincioşi şi milostivi, prezenţa şi ajutorul celor ce au credinţă mai puternică decât noi, rugăciune mai fierbinte decât noi, râvnă mai mare decât avem noi şi un suflet mai curat. Cei patru oameni care l-au adus pe slăbănog la Mântuitorul Hristos reprezintă aici Biserica rugătoare pentru toţi. Rugăciunea Bisericii este deosebit de importantă pentru sănătatea şi mântuirea noastră, deoarece ea este însufleţită de iubirea jertfelnică a lui Hristos şi de puterea Duhului Sfânt. Biserica se roagă nu numai pentru cei prezenţi la rugăciunea ei, ci pentru toţi cei care au nevoie de ajutor, ea se roagă pentru sănătatea şi pentru mântuirea tuturor oamenilor şi pentru pacea a toată lumea. Toţi cei ce participă la viaţa şi rugăciunea ei primesc lumina lui Hristos, lumina vieţii.

Aşadar, Evanghelia ne îndeamnă să ne îngrijim de vindecarea sufletelor noastre şi de vindecarea altora. Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos este Evanghelia iubirii şi ne îndeamnă, mai ales acum, în Postul Mare, ca, pe lângă mărturisirea păcatelor în Taina pocăinţei pentru a primi iertarea păcatelor noastre, să facem şi fapte bune; să ajutăm pe cei bolnavi şi să ne rugăm pentru toţi oamenii care suferă, într-un fel sau altul. Să-i ajutăm să treacă de la suferinţă la bucurie, de la o viaţă întunecată de păcat sau de boală la viaţa luminată de iubirea milostivă a lui Hristos Mântuitorul.

În general, când oamenii dobândesc iertarea păcatelor de la Dumnezeu prin Taina pocăinţei, se apropie de El prin rugăciune şi prin fapte bune şi se împărtăşesc cu Sfintele Taine, ei primesc lumina lui Hristos în suflet. Aceasta le dă sensul adevărat al vieţii, curajul şi puterea de a birui greutăţile ei şi energia de a urca pe treptele împlinirii şi desăvârşirii. Perioada Postului Mare este o perioadă rânduită de Biserică în care adunăm lumina lui Hristos în suflet. Oprim gândurile rele, ispitele şi poftele care ne înrobesc şi adunăm lumină din lumina Sfintelor Scripturi şi a Sfintelor Slujbe, adunăm lumina lui Hristos prin primirea şi împărtăşirea cu Sfintele Taine şi o dăm şi altora prin săvârşirea faptelor bune. Cu fiecare cuvânt pe care-l auzim din Sfânta Scriptură, îndrumându-ne calea vieţii, cu fiecare rugăciune pe care o facem, cu fiecare împărtăşire cu Sfintele Taine, noi ne luminăm mintea, ne curăţim simţirea şi ne îmbogăţim cu lumină, hrănind viaţa noastră cu lumina cea neapusă şi netrecătoare a Împărăţiei lui Dumnezeu sau a Preasfintei Treimi. Biserica Ortodoxă preţuieşte mult experienţa şi învăţăturile sfinţilor, pentru că sfinţii pregustă încă din lumea aceasta lumina şi bucuria Împărăţiei lui Dumnezeu, după ce s-au vindecat de patimi şi de păcate prin rugăciune şi nevoinţe, prin pocăinţă şi post şi au sporit în iubirea de Dumnezeu şi de aproapele.

Lumina smerită şi tainică din sufletele sfinţilor

În a doua duminică din Postul Mare, Biserica face pomenirea marelui ierarh Sfântul Grigorie Palama, teologul luminii Taborului, al luminii dumnezeieşti necreate, dar şi al luminii din inimile sfinţilor, pentru a ne arăta că prin post şi rugăciune, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine şi fapte bune, săvârşite din credinţă şi iubire, ne împărtăşim şi noi de această lumină.

Sfântul Grigorie Palama este unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii Ortodoxe care a trăit în secolul al XIV-lea. După ce s-a nevoit ca monah, în post şi rugăciune, la Muntele Athos, a ajuns Arhiepiscop al Tesalonicului, trecând la Domnul în 14 noiembrie 1362. El a învăţat că sfinţii, în lumea aceasta, când Dumnezeu voieşte, pentru credinţa lor puternică şi pentru multa lor rugăciune, pot pregusta lumina necreată şi netrecătoare a Împărăţiei cerurilor. Această lumină s-a arătat la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe Muntele Tabor (cf. Matei 17, 1-9; Marcu 9, 1-9; Luca 9, 27-36). Acum, lumina aceasta nu se arată nouă în mod obişnuit pentru că nu este lumină din lumea aceasta văzută, fizică, şi pentru că noi nu suntem în stare să o vedem cu ochii trupeşti, dar ea este, în mod tainic şi smerit, prezentă în sufletele sfinţilor, până la arătarea slavei lui Dumnezeu în „cerul şi pământul nou“ al Împărăţiei Sale, în „cetatea noului Ierusalim“ (Apocalipsa 21, 1-7), care „nu are nevoie de soare, nici de lună ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o şi făclia ei este Mielul“ (Apocalipsa 21, 23). Din acest motiv, în această duminică a doua din Postul Mare, Sfântul Grigorie Palama este pomenit ca teologul luminii dumnezeieşti, necreate şi veşnice. El este numit în Triod „trâmbiţă a teologiei“, „stâlpul Bisericii cel nemişcat“, „sfeşnicul luminii“, „apărătorul adevăratei evlavii“, „vestitorul dumnezeieştii lumini“ şi „cunoscătorul tainei celei cereşti a Treimii“.

În această duminică, Biserica ne îndreaptă spre lumina Învierii sau spre lumina cea neînserată din Împărăţia lui Dumnezeu. Această lumină o primim tainic în sufletele noastre în relaţia sau comuniunea noastră cu Dumnezeu-Sfânta Treime, ea este harul Domnului nostru Iisus Hristos Cel necreat şi veşnic, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh, este însăşi prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu în oameni. Această lumină se revarsă în sufletele noastre şi ne luminează viaţa când mărturisim şi trăim în dreapta credinţă, postim, ne căim pentru păcatele noastre şi primim iertarea lui Dumnezeu în Taina pocăinţei, când ne rugăm fierbinte şi ne împărtăşim cu Sfintele Taine, când credinţa noastră devine lucrătoare prin iubirea aproapelui (Galateni 5, 6) în fapte de milostenie. Atunci Hristos-Lumina lumii, prin lucrarea Duhului Său cel Sfânt, ne luminează viaţa şi ne conduce, prin aceasta, spre lumina cea veşnică a Împărăţiei Sale. A lui să fie slava, stăpânirea şi împărăţia, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh în veci. Amin.

(Pr. prof. dr. Valer Bel)