Naşterea Maicii Domnului a fost o îndoită taină. În primul rând, zămislirea ei din părinţi sterpi şi înaintaţi în vârstă rămâne o taină pentru orice cugetare raţională. În al doilea rând, mult mai important, prin naşterea Maicii Domnului, aceasta „avea să preschimbe întristarea Evei în bucurie şi prin Ziditorul l-a îndumnezeit pe om. Iar rezultatul întrupării este unirea lui Dumnezeu cu lumea, cu întreaga creaţie“ (Sfântul Ioan Damaschin). Naşterea ei a vestit bucurie la toată lumea, dezlegând blestemul lumii. Cine a putut înţelege această taină atunci? Mai târziu ne-a fost dezlegată taina aceasta cu adevărat, la Buna Vestire. În parte a fost înţeleasă această taină când a ajuns la Templu şi a rămas aici până la vârsta de 15 ani, petrecându-şi timpul în rugăciune şi citirea din Sfintele Scripturi. Se spune în Tradiţie că Maica Domnului atunci când citea cartea lui Isaia se oprea asupra textului: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele Emanuel“ (Is. 7, 14), şi-şi zicea „Doamne, învredniceşte-mă să fiu slujnică acelei Fecioare“.
„Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei“
Tot în Sfânta Tradiţie se zice că ea a stat chiar în Sfânta Sfintelor, unde putea intra arhiereul o singură dată pe an.
Taina se descoperă, chiar şi pentru ea, la Buna Vestire, când îngerul Gavriil îi aduce Vestea cea Bună (Evanghelia). Îngerul o salută mai întâi: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei“, şi apoi urmează vestirea: „Iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceasta şi Sfântul care se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema... Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Şi a zis Maria: Iată, roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău!“ (Lc. cap. 1). În acest moment, „Cuvântul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit întru noi“ (In. 1, 14). Maica Domnului îşi arată „adâncul smereniei şi supunerea necondiţionată“ fără a se impune.
Zămislirea mai presus de fire şi pururea fecioria Maicii Domnului sunt taine ce nu pot fi lămurite în cuvinte. Ele pot fi cel mult înţelese de o minte smerită şi luminată de Duhul Sfânt. Florovsky spune că „taina Fecioarei se descoperă în Biserică, iar aceasta o vede inseparabil unită cu Fiul ei întrupat şi înviat chiar şi după moarte. Dar Biserica nu dogmatizează taina Fecioarei, care e taina Bisericii“.
O viaţă sub semnul discreţiei
Tot restul vieţii a trăit în tăcere, dar a şi vorbit atunci când a trebuit să o facă. În Evanghelii avem două astfel de exemple. Când Iisus avea 12 ani şi S-a urcat la Templu şi Maica Domnului L-a căutat vreo trei zile: „Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aşa? Iată, tatăl Tău şi eu Te-am căutat îngrijoraţi“ (Lc. 2, 48). Şi la nunta din Cana, când Maica Domnului a mijlocit pe lângă Fiul ei, spunându-i că „nu mai au vin“ (In. 2, 3). La intervenţia ei, zice Sfântul Nicolae Cabasila, Mântuitorul intervine mai înainte de a fi vremea, arătând prin aceasta preţuirea pe care o are faţă de mama Sa. Maica Domnului ne-a lăsat şi cel mai scurt cuvânt al său, aici la Cana: „Faceţi ceea ce vă va spune El“ (In. 2, 5). Maica Domnului vrea să spună prin aceste cuvinte că El, Hristos, este Cel pe care trebuie să-L ascultăm. Prin aceasta se arată şi întâietatea în cinstire.
Taină a rămas mutarea din lumea aceasta a Maicii Domnului. În iconografia ortodoxă, Maica Domnului apare ca o pruncă ce şade în braţele Fiului Său, iar Acesta se urcă cu ea la Cer. Aceasta este şi învăţătura Sfinţilor Părinţi că Maica Domnului a fost înălţată la cer de Fiul ei, sau mai degrabă ei vorbesc de mutarea Maicii Domnului la Cer. Plinitu-s-a profeţia lui David: „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi preaînfrumuseţată“ (Ps. 44, 11). În podobia de la slujba Utreniei, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, se lămureşte în parte această taină a mutării Maicii Domnului la Cer: „Întru naşterea ta, zămislirea ta a fost fără sămânţă, întru adormirea ta, moartea fără stricăciune...“ O mare şi slăvită minune se petrece, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Fecioara s-a mutat la Viaţă, „fiind Maica Vieţii“. Cum putea să fie ţinută de moarte cea care s-a făcut locaş al Preasfintei Treimi?
Ne întrebăm, cine s-a mutat la viaţă? Unii vor spune: „Maica lui Dumnezeu“. Alţii vor spune: „scara cerului pe care S-a pogorât Dumnezeu“; „luceafărul care a arătat Soarele“; „uşa cerului şi rugul cel nears“; „cea care a crescut strugurele cel de taină“; „Raiul cel de taină al Ortodoxiei“. Cum ar răspunde Maica Domnului dacă am întreba-o: cine eşti tu, care ai fost pusă în mormânt? Cu siguranţă ni se va răspunde în chipul cel mai smerit: „Iată, roaba Domnului“.
Toată viaţa ei a pus-o în slujirea lui Dumnezeu Unul în Treime. I-a slujit lui Dumnezeu Tatăl ca Fiică. Ca Mamă i-a slujit Fiului, iar Duhului Sfânt i-a slujit ca Fecioară nenuntită. După mutarea sa la Cer a devenit Mamă după har şi pururea rugătoare pentru fiii lui Dumnezeu.
(Pr. Dănuţ-Gheorghe BENGA)