Lucian AVRAMESCU

Sunt oameni care mint cu o anume timiditate, mai ales scoși în lume de obligația unei minciuni care trebuie rostită de la microfon. Altfel, minciuna casnică sau cămătărească, a mărturisirilor mici trunchiate care înlesnesc o ieșire din păcat sau falsifică o indulgență, nu supun musai organismul la riscul unei bâlbe, iar pe față nu apar broboane de sudoare. Azi, la distanță de câteva zile de minciunile spuse de Traian Băsescu, flancat de tricolor și steagul UE, în legătură cu tragedia din Apuseni, unele de-a dreptul apoplectice, încerc să descifrez calm, pe cât îmi stă în putință, talentul acestui om. Îți trebuie, pentru așa ceva, strivit între drapele și privit de ochii nemiloși ai aparatelor de filmat, un curaj nebun pentru a minți total, cu un viguros avânt. Am derulat în cap, inclusiv din momentele unor întâlniri directe, fotogramele care-l înfățișează pe actualul președinte (îi zic astfel cu noduri, fiindcă nu-i președinte legitim) mințind. Uneori minte chiar împotriva fostelor lui minciuni, contrazicându-le și călcându-le în picioare. Să minți propriile tale minciuni e o performanță! Ce am descoperit? Domnul Băsescu, care are o uriașă și neînfrântă pasiune a minciunii, minte mereu APĂSAT. Școala lui, de șmenar în porturi aș zice dacă în cea mai mare parte viața nu i s-ar fi consumat și nu i se consumă în cancelarii cu secretare și majordomi înstelați pe umăr, se petrece fără profesori care să-l întreacă, urmând dâra nativă a vocației. Fără îndoială, el datorează acestei înclinații tot. Avere, carieră, culminând cu funcția de președinte, obținută prin repetiție, pe scheletul aceleiași minciuni cu combustie vulcanică. Am scris, și nu doar eu, că politicianul Băsescu nu se iubește decât pe sine. E falsă ideea că-l prețuiește pe generalul Opriș sau Porniș. În minciuna apărării, prin strivitoare neadevăruri, a generalului care poate asculta orice, mai puțin respirația unor oameni care mor, nu intră dragostea de șeful STS. Intră tot grija lui Băsescu pentru Băsescu. El își apără, tare, ferm, militărește, privindu-și în ochi mințiții,minciunile care-l salvează pe el. Nu-i adevărat, în consecință, că Traian Băsescu nu iubește nimic. Iubește și-și perfecționează, ca un bijutier de tunuri, obiectele care i-au ridicat șezutul pe cele mai înalte poziții. Acele obiecte, din care și-a făcut o colecție de avar, se cheamă minciuni. Minciunile sunt soldații de plumb de pe jocul de șah care l-a așezat mereu câștigător. Toți care i-au spus că minte, Năstase, Tăriceanu, Antonescu, mai nou Ponta, i-au spus-o politicos, ca niște oameni educați. Aproape că i-au șoptit-o, scuzându-se parcă, grijulii să nu-i provoace răni dureroase. Pe Băsescu nu-l doare minciuna. Ea i-a fost amantă, servitor, ordonanță și chelner. Minciuna l-a făcut președinte. Băsescu minte tare, apăsat, așa cum ar rosti ordine militare. Și când spui o idioțenie, spune-o tare, ne povățuia în armată un subofițer înalt cât o damigeană, care se sforța să bage în noi și-n el totodată  știința de a părea războinici. Băsescu are asta în el de când l-a slobozit din pântece mumă-sa. Iată motivul pentru care nu roșește și nu va roși niciodată când spune, în fața lumii, una groasă rău. Și dacă ar scăpa, tot tare, pe scenă, în microfon, un pârț, fac pariu, având ghinionul unui nume pentru care firește nu-i vinovat (singura lui nevinovăție) n-ar roși. Când te-a strigat lumea de mic Băsescu ești învățat cu normalitatea unei flatulații, fie și publice.

Traian Băsescu a mințit mereu cu voce tare, chiar și când l-a insultat pe Băsescu de acum o oră, care spusese exact invers. În polemicile sale politice, Băsescu a avut ghinionul de a întâlni oameni subțiri, cu prea mult șerbet în replici. Am un amic în sat, profesor, care are o vorbă  – când bese un cal nu sta la coada lui spunându-i jenat că nu-i frumos ce face. Ce a făcut Băsescu acum și prelungirea grosieră a minciunii prin acel comunicat al STS, din care rezultă că doctorii sunt vinovați că n-au știut să vorbească, vinovați că n-au murit de tot, e tot ca o putoare ieșită vârtos de sub coada calului. Cine-o respiră? Deocamdată, politicos, toată lumea, cu toate că unii își strecoară discret batista la nas.