Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 22 ian 2014 - Anul XIX, nr. 15 (5524)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Lecţia de religie

Temeiuri ale rugăciunilor pentru cei adormiți în Domnul (II)

Rugăciunile Bisericii nu sunt eficiente pentru toţi cei din iad, pentru cei ce au fost ostili comuniunii, săvârşind păcate împotriva Duhului Sfânt. Cei ce n-au fost lipsiţi total de credinţa în Hristos şi n-au săvârşit păcate împotriva Duhului Sfânt pot fi ajutaţi să „reintre într-o suficientă comuniune cu Hristos", mai ales dacă au manifestat această dorinţă la sfârşitul vieţii, primind Sf. Împărtăşanie.
În această privinţă este edificatoare întâmplarea istorisită de Sf. Macarie, căruia căpăţâna unui preot păgân lovită cu toiagul i-a spus că cei din iad sunt chinuiţi de „singurătatea în comun", pentru că nimeni nu vede faţa altuia. Prin rugăciunile sfântului pentru ei, „în parte vede cineva faţa celuilalt". Apoi a adăugat: „Noi, cei ce n-am cunoscut pe Dumnezeu suntem miluiţi măcar puţin, dar cei ce au cunoscut pe Dumnezeu şi s-au lepădat de El şi n-au făcut voia Lui, dedesubtul nostru sunt" (ibidem., p. 324).
Relaţiile prin rugăciune sunt cele mai iubitoare relaţii fiind întărite de Duhul Sfânt. Prin rugăciune vrem ca semenii noştri să trăiască în veci, în fericire, să rămână în comuniune veşnică cu noi.
Rugăciunea pentru altul are la bază răspunderea pusă asupra noastră de Dumnezeu, prin care se experiază legătura în care se află cu acea persoană. Răspunderea unuia faţă de altul se îndeplineşte nu numai prin fapte, ci şi prin rugăciuni. Cine susţine pe alţii, se susţine pe sine prin aceştia. Cine vrea să facă efort numai în favoarea sa este „victima unui scurt circuit spiritual; cel ce nu vrea să lumineze pe alţii, nu se luminează nici pe sine" (ibidem, p. 326—327).
Efectul rugăciunii este dublu. Puterea divină se revarsă atât asupra celui care se roagă, cât şi asupra celui pentru care se roagă.

 

Răspunzători şi pentru cei răposaţi

Creştinii sunt răspunzători şi pentru semenii lor răposaţi, cu care sunt în legătură de dialog. Rânduielile bisericeşti săvârşite cu ocazia înmormântării sau pomenirii morţilor (parastasul, panihida, sărindarele) sunt mijlociri responsabile pentru aceştia, nu simple comemorări.
Când ne rugăm lui Dumnezeu „să pomenească” pe cei adormiţi, nu ne exprimăm iniţiativa noastră în această pomenire, ci „Dumnezeu consideră necesar şi răspunsul celor decedaţi, înviorat de răspunsul nostru, la preocuparea Lui de ei”, pentru ca să-i facă vii cu adevărat. Numai pentru şi prin Dumnezeu ei rămân mereu prezenţi şi deci vii (ibidem, p. 330—331).
Când cerem lui Dumnezeu „veşnica pomenire” pentru cei adormiţi, cerem să fie pomeniţi şi în prezent şi în veci, deci să-i ţină neîncetat vii.
Dialogul nostru cu Dumnezeu pentru semeni se susţine şi prin fapte, îndeosebi faptele de milostenie (pomenirile, împărţirea de bunuri etc.). Prin acestea mărim sfera pomenirii, intercalând şi pe alţii în acest dialog.
Pomenirea celui decedat, prin săvârşirea în numele lui a faptelor de milostenie este nu numai un dialog între noi şi acela, ci şi un răspuns dat apelului celui decedat şi lui Dumnezeu, pentru el. ,,Nu numai noi săvârşim faptele pe care n-au avut ei timp, sau n-au fost în dispoziţia de a le împlini cât au fost pe pământ, ci oarecum ei înşişi participă la săvârşirea lor prin noi”(ibidem, p. 332).
Săvârşind binele pe care trebuia să-1 facă alţii, împlinim voia lui Dumnezeu ca nici un bine voit de El să nu rămână nefăcut, pentru progresul omenirii. Faptele de milostenie sunt de folos nu numai celor adormiţi, ci şi celor care le fac şi celor care le primesc.
Mai concret, necesitatea şi folosul mijlocirilor pentru cei morţi îşi au temei şi în Sf. Scriptură, cât şi în Sf. Tradiţie. Iată câteva mărturii: Vechiul Testament aminteşte despre obiceiul de a frânge pâine pentru cei morţi (Ieremia 16, 7; Tobit 4, 17) şi de a posti pentru ei (I Sam. 31, 13; II Sam. 1, 12). Iuda Macabeul se roagă pentru iertarea păcatelor celor morţi eroic pe câmpul de luptă (II Macab. 12, 41—46).
Sf. Ap. Pavel ne îndeamnă zicând: „Faceţi cereri, mijlociri, mulţumiri, pentru toţi oamenii...” (I Tim. 2, 1—4), iar Mântuitorul ne asigură că: „De veţi cere ceva, în numele Meu, Eu voi face" (Ioan 14, 14). La acestea adăugăm stăruinţa Sf. Ap. Iacov (5, 16): „Rugaţi-vă unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului2. O mărturie a grijii pentru soarta celor morţi este practica din vremea Sf. Apostoli, interzisă apoi, de a se boteza pentru cei morţi nebotezaţi (cf. 1 Cor. 15, 29).
Mărturii despre existenţa rugăciunilor pentru cei morţi de la începutul creştinismului ne oferă cele mai vechi liturghii, cât şi mulţi dintre Sf. Părinţi şi scriitorii bisericeşti, dintre care amintim pe: Tertulian, Sf. Ciril al Ierusalimului, Sf. Ioan Gura de Aur, Sf. Vasile cel Mare ş.a.

 

Semnificaţiile prinoaselor

Prinoasele folosite în cadrul rânduielilor de pomenire a celor adormiţi, cât şi soroacele, adică zile anumite pentru aceste pomeniri, au o bogată semnificaţie legată de istoria mântuirii.
Pâinea (sau colacul), numită parastas, simbolizează trupul Mântuitorului Hristos. Ea este împărţită celor ce participă la această pomenire, arătând prin aceasta legătura strânsă dintre cei răscumpăraţi de Hristos, prin jertfa de pe cruce. Când sunt mai mulţi colaci, unii au forma uneltelor de tortura, amintind de jertfa Mântuitorului, ca de exemplu: cleştele, scara ş.a. Coliva, fiind făcută din grâu fiert, îndulcit cu diferite aromate, închipuie trupul mortului, pentru că hrana principală a trupului este grâul. Aromatele reprezintă virtuţile sfinţilor şi ale celor pomeniţi. Coliva este în acelaşi timp expresia materială a credinţei în nemurire şi înviere (cf. Ioan 12, 24).
Vinul cu care este stropit trupul mortului sau colacul la parastas simbolizează aromatele cu care a fost uns trupul Mântuitorului Hristos, dar este şi o preînchipuire a nemuririi şi a vieţii veşnice, ca simbol al sângelui — seva vieţii (pr. prof. Ene Branişte, Liturgica specială, Bucureşti, 1980, p. 494—495).
Pomul împodobit cu fructe şi prinoase înseamnă raiul în care petrece sufletul celui răposat, dar şi pomul din care au mâncat strămoşii noştri şi au murit (V. Mitrofanovici şi col., Liturgica Bisericii Universale, Cernăuţi, 1929, p. 905). Pomul care îşi pierde toamna frunzele, iar primăvara înverzeşte din nou este şi simbolul vieţii şi al morţii.

Lumânările în cadrul slujbelor pentru cei morţi simbolizează pe Hristos — Lumina lumii, întru care avem lumina vieţii (cf. Ioan 8, 12), dar şi candela credinţei şi a faptelor bune cu care vom întâmpina pe Mirele ceresc, la sfârşitul lumii (cf. Matei 25, 14).
Ridicarea şi clătinarea prinoaselor în timpul ce se cântă „veşnica pomenire" simbolizează comuniunea celor vii cu cei răposaţi.
Pomenirea individuală a morţilor se face, după tradiţia Bisericii noastre, la anumite soroace, care au o semnificaţie teologică sau simbolică. Pomenirea mortului se face mai întâi în ziua a treia — care corespunde cu înmormântarea — în cinstea Sf. Treimi, şi în amintirea învieri celei de a treia zi a Domnului.
La nouă zile se face pomenirea pentru ca răposatul să se învrednicească de părtăşia celor nouă cete îngereşti, şi în amintirea Ceasului al nouălea, când Mântuitorul a făgăduit tâlharului raiul. La patruzeci de zile se face pomenire în amintirea înălţării la cer a Domnului, pentru ca tot aşa să se înalţe şi sufletul celui răposat. Pomenirile de la trei, şase şi nouă luni se fac în cinstea Sf. Treimi. Apoi, în fiecare an, până la 7 ani, ziua morţii este serbată ca „ziua naşterii întru Domnul".
În concluzie, cunoaşterea temeiurilor rugăciunilor pentru cei morţi este de mare preţ pentru toţi credincioşii spre a rămâne neclintiţi în tradiţia bimilenară a Bisericii ai cărei fii suntem şi care pune la loc de cinste comuniunea dintre cei vii şi cei adormiţi în Domnul.

(Mitropolit Laurenţiu STREZA)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Temeiuri ale rugăciunilor pentru cei adormiți în Domnul (II).
 Vizualizări articol: 1122 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Temeiuri ale rugăciunilor pentru cei adormiți în Domnul (II)0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei