Despre iertare

Creștini fiind, ni se lansează exortații să iertăm şi să cerem iertare, chiar dacă nu ne ştim vinovaţi. În sensul acesta, Mântuitorul ne spune: „… dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împoriva ta,(deci nu numai dacă ai tu ceva împotriva lui, ci şi el dacă are ceva împotriva ta – n. n.), lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău” (Matei 5, 23-24), adică darul dragostei.

Domnul nu primește rugăciunile, postul, milostenia, nevoințele ascetice de tot felul și nici jertfa sau darul nostru adus la altar. Prin aceasta, pe de o parte, Domnul vrea să ne arate cât de mult preţuieşte dragostea dintre oameni, socotind-o a fi cea mai mare jertfă, iar pe de altă parte, dorește să convingă să ne împăcăm cu fratele nostru.Pentru că şi împăcarea cu aproapele este tot o jertfă.O jertfă care primează, este prioritară, trebuie adusă grabnic. Nu trebuie așteptat un anumit prilej pentru a dobândi și a oferi iertarea, nu trebuie ca soarele să apună peste mânia fratelui (Efes. 4, 26), ca nu cumvasă vină noaptea zilei și noaptea vieții, căci nu suntem siguri pe ziua de mâine, întrucât mulți din cei ce-și făcuseră planuri n-au mai trăit până a doua zi și au murit în păcat și neîmpăcați cu Dumnezeu și aproapele lor.

Mântuitorul obișnuiește să ierte mai ușor păcatele săvârșite împotriva Sa Însuși, decât pe cele împotriva aproapelui. În concepția Părinților Bisericii, pentru Dumnezeu darul cel mai mare îl constituie pacea noastră, armonia frăţească şi poporul unit după unitatea Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt, aducându-ne aminte că la jertfele pe care Abel şi Cain le-au adus, Dumnezeu n-a privit mai întâi la darurile lor, ci în inimile lor, pentru ca să-i placă nu numai darurile, ci mai ales inimile lor.

Cei ce își lansează săgețile răutății lor asupra noastră pe nedrept, cu riscul pierderii mântuirii lor, ne pregătesc veșnica noastră mântuire, curățindu-ne păcatele noastre, prin necazurile și prigoanele lor, înălțându-ne astfel spre Împărăția cerurilor, cu riscul de a se prăbuși ei în adâncurile gheenei. Cum dar să nu le mulțumim, cum dar să nu ne rugăm, pentru ca și pe ei Domnul să-i păzească, să-i ierte și să-i miluiască, când ei ne sunt astfel de binefăcători?

Sfinţii Părinţi ne mai supun atenţiei următorul lucru: atunci când ne vine gând de supărare pe fratele nostru, să ne aducem aminte de porunca Mântuitorului către Petru, anume să iertăm de şaptezeci de câte şapte (Matei 18, 22), să ne cercetăm în fiecare zi inima, ca nu cumva să avem vreun gând rău împotriva aproapelui nostru şi să nu ne culcăm scârbiţi împotriva cuiva, iar de trebuie să mustrăm pe cineva, să facem aceasta fără mânie şi agitaţie, nu ca şi cum l-am mustra, ci amintindu-i cu smerenie ceea ce a spus. Ce frumos spun monahii în mănăstirile noastre: Iertaţi şi Dumnezeu să vă ierte! punând metanie unii altora, agonisindu-şi astfel o conştiinţă curată, dragoste şi smerenie.

Să ne rugăm pentru cel ce ne-a greşit, ca să-l ierte şi Dumnezeu, pentru că el a greşit şi faţă de Dumnezeu. De pildă, Mântuitorul când era pe cruce, i-a iertat pe cei ce-L chinuiau, dar nu le-a zis: Vă iert, ci s-a rugat ca Tatăl să-i ierte, ca să ne înveţe şi pe noi să facem la fel. Poporul nostru a înţeles foarte bine acest lucru când a spus vorba înţeleptă:Dumnezeu să te ierte! Sau Dumnezeu să-l ierte!

Iar când iertăm pe cineva, să nu credem că am făcut un lucru mare. Fericit este acela care poate mărturisi împreună cu Sfântul Grigorie al Nyssei: „Doamne, fă cu mine ceea ce fac eu. Eu aș putea să mă răzbun pentru mine, dar nu mă răzbun; nu te răzbuna nici Tu. Eu am uitat răul pe care mi l-a făcut; uită și Tu păcatele mele; eu îl iubesc așa cum îl iubeam mai înainte când nu mă ocăra; iubește-mă și Tu, Doamne, chiar dacă Te-am scârbit cândva pe Tine; poartă-te cu mine așa cum m-a purtat eu cu el; eu am făcut ceea ce mi-ai porunci Tu, fă și Tu ceea ce ai făgăduit: iertați și vi se vor ierta (Luca 6, 37)” (Despre rugăciunea domnească,Cuvântul V).

Oare nu-l iubim noi pe cel ce ne-a iertat cu generozitate? Să facem şi noi astfel, căci Dumnezeu se bucură în cel ce suferă răul altora şi nu se mânie pe ei. Să-i iertăm pe ceilalţi măcar de dragul Lui.

(Pr. Liviu Petcu, sursa: www.doxologia.ro)