Scandal la Adâncata

Luat cu mascații de acasă, după ce a început să arunce cu pietre în vecini

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Adâncata, a fost imobilizat de luptători de la Acțiuni Speciale și luat pe sus de la domiciliu, după ce a început să arunce cu pietre în vecinii săi.
Sâmbătă după-amiază, poliția a fost sesizată prin 112 de un scandal la Adâncata.
Marin Z., în vârstă de 32 de ani, din municipiul Suceava, a declarat că se afla la domiciliul mamei sale, din Adâncata, iar la un moment dat, în jurul orei 16.30, fără vreun motiv anume, un vecin, Alexandru P., a început să-i înjure și să arunce cu pietre în curtea lor.
Una dintre pietre a căzut pe mașina reclamantului, spărgând un geam lateral, iar altă piatră a lovit-o la nivelul gleznei pe mama tânărului care a sunat la 112.
„Suspectul a fost identificat la domiciliu și, fiind recalcitrant, a fost imobilizat și condus la sediul de poliție, ulterior fiind internat la Secția de Psihiatrie Burdujeni”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Polițiștii precizează că în cauză s-a întocmit dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovire sau alte violențe.

Recomandări

Sucevean evacuat din casă și cu brățară la picior după ce și-a agresat mama în vârstă de 70 de ani

Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat
Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

Arestat la domiciliu pentru ultraj față de primar, nu a fost găsit acasă și va răspunde penal și pentru evadare