Hristos eliberează pe om şi-l vindecă de înstrăinare

"În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ţinutul Gherghesenilor, care este în faţa Galileii. Şi, ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Şi văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui!, fiindcă poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea; şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era dus de demon în pustie. Şi l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră în el. Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc. Şi era acolo o turmă mare de porci, care păşteau pe munte. Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; iar El le-a îngăduit. Şi, ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe ţărm în lac şi s-a înecat. Iar păzitorii, văzând ce s-a întâmplat, au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate. Şi au ieşit să vadă ce s-a întâmplat şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus, şi s-au înfricoşat. Şi cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. Şi L-a rugat pe El toată mulţimea din ţinuturile Gherghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare. Atunci El, intrând în corabie, S-a întors înapoi. Iar bărbatul din care ieşiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul, zicând: Întoarce-te la casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi el a plecat, vestind în toată cetatea cât bine i-a făcut Iisus." (Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39

Înstrăinarea

În Sfânta Evanghelie din Duminica a XXIII-a după Rusalii vedem că bărbatul chinuit de demon din cetatea Gherghesenilor căuta singurătatea, nu comuniunea, dorea înstrăinarea, nu apropierea de oameni. Viaţa lui era un chin, deşi era viu, totuşi el trăia printre cei morţi, adică în morminte. El era mort din punct de vedere spiritual şi din punct de vedere social. Din această atitudine a omului demonizat vedem că păcatul, înţeles ca lucrare a demonilor în viaţa oamenilor, înstrăinează pe oameni de Dumnezeu, de semeni şi de ei înşişi.

Dumnezeu a făcut omul după chipul Său, adică persoană chemată la comuniune de iubire şi viaţă veşnică cu Persoanele Sfintei Treimi: "Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră" (Facere 1, 26).

Creat după chipul lui Dumnezeu Cel iubitor şi nemuritor, omul era chemat să devină nemuritor dacă iubeşte pe Dumnezeu - Izvorul şi Dăruitorul vieţii veşnice.

Dar, fiind ispitit de Satan care luase forma şarpelui, omul a voit să fie ca Dumnezeu, despărţit de Dumnezeu, prin încălcarea poruncii lui Dumnezeu. Când, prin neascultare, omul a încălcat porunca lui Dumnezeu, el a căzut din starea de iubire faţă de Dumnezeu şi a slăbit legătura de viaţă veşnică sau comuniunea cu Dumnezeu. Dacă ascultarea omului faţă de Dumnezeu era viaţa, neascultarea lui a devenit moarte. După săvârşirea păcatului, Adam şi Eva se ascund dinaintea lui Dumnezeu (Facerea 3, 8). Cu alte cuvinte, păcatul înstrăinează şi însingurează pe om de prezenţa lui Dumnezeu şi îl împiedică să guste din Pomul Vieţii, adică să trăiască din prezenţa lui Dumnezeu - Dătătorul de viaţă (Facere 3, 22).

Păcatul este începutul înstrăinării omului de Dumnezeu

Sfânta Scriptură ne arată că înainte de a păcătui omul era apropiat de Dumnezeu, iar după ce a păcătuit, el s-a îndepărtat şi s-a ascuns de Dumnezeu (cf. Facere 2, 8-11).

Înainte de a păcătui, omul avea harul lui Dumnezeu prezent în cugetul şi în inima sa, precum şi în jurul său, fiind îmbrăcat în lumina harului ca într-un veşmânt luminos, aşa cum se vede în iconografia ortodoxă autentică. Când însă, prin neascultare, sufletul omului s-a golit de lumina harului divin, atunci s-a dezbrăcat şi trupul lui de lumina harului. De aceea, Adam a văzut că este gol la trup, adică trăieşte mai mult trupeşte decât duhovniceşte.

După ce prin păcat a rupt armonia cu Dumnezeu Creatorul lui, omul pierde şi armonia cu creaturile, cu semenii şi cu natura înconjurătoare (cf. Facere 2, 12-14).

Fiindcă omul uită de Dumnezeu şi nu-L mai iubeşte, Dumnezeu devine exterior omului, devine un străin de care omul se teme şi se ascunde.

Păcatul este începutul înstrăinării omului de Dumnezeu şi de calea care duce la viaţă veşnică

Înstrăinarea pe care o aduce păcatul este însingurare, închidere egoistă în sine, iubire de sine mai mult decât dăruire de sine altora.

Înstrăinarea aceasta este şi o sărăcire şi o răcire a relaţiilor spirituale cu Dumnezeu şi cu semenii. Rugăciunea unifică interiorul spiritual al omului, pe când vidul însingurării spirituale îl face să se lipească de realităţile vizibile, limitate şi trecătoare, ca de ultima şi singura realitate.

Pentru a-l vindeca pe om de înstrăinare, adică de îndepărtarea de Dumnezeu care duce la moarte, Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu Se face om. Fiul lui Dumnezeu Se face trup (cf. Ioan 1, 14), pentru ca omul să devină purtător de Duhul, să primească Duhul înfierii - învaţă Sfinţii Părinţi ai Bisericii.

Sfinţii Apostoli mai întâi au pus în lumină adevărul că prin Întruparea Sa ca om, Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic, vine să ne apropie de Dumnezeu-Tatăl, în Duhul Sfânt, pentru ca omul să nu se mai înstrăineze de Dumnezeu - Izvorul vieţii şi al fericirii veşnice.

În acest înţeles, Sfântul Apostol Pavel ne învaţă că "prin El (Hristos) avem şi unii, şi alţii (adică iudeii şi neamurile, n.n.) apropierea către Tatăl, într-un Duh. Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună-cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos (...) spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh" (Efeseni 2, 18 - 20 şi 22).

Înfierea oamenilor în Dumnezeu se face în Biserică prin harul Sfântului Botez în numele Sfintei Treimi

Vedem, aşadar, că rostul Întrupării lui Hristos din Fecioara Maria este locuirea lui Dumnezeu în oameni şi a oamenilor în Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu cel nevăzut, necuprins şi veşnic Se face om văzut, cuprins în trup şi muritor, pentru ca omul să se facă părtaş la viaţa lui Dumnezeu Cel nevăzut, necuprins şi nemuritor, adică părtaş al vieţii veşnice în toată plinătatea ei.

De aceea, acelaşi Sfânt Apostol Pavel spune că "întru El (Hristos) locuieşte trupeşte toată plinătatea dumnezeirii" (Efeseni 3, 17 şi 19).

Iar când vorbeşte mai direct despre scopul acestei locuiri a plinătăţii dumnezeirii în Hristos-Omul, Sfântul Apostol Pavel zice: "Hristos să Se sălăşluiască prin credinţă în inimile voastre, înrădăcinaţi şi întemeiaţi fiind în iubire, (...) şi să cunoaşteţi iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoştinţă, ca să vă umpleţi de toată plinătatea lui Dumnezeu" (Efeseni 3, 17 şi 19).

Dar într-un înţeles şi mai adânc, prin Întruparea şi Naşterea Sa ca Om, Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu împlineşte dorinţa şi planul lui Dumnezeu-Tatăl de înfiere a oamenilor în Dumnezeu-Fiul, prin lucrarea harului Sfântului Duh: "Precum întru El (Hristos) ne-a şi ales, înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără de prihană înaintea Lui, mai înainte rânduindu-ne, în a Sa iubire, spre înfierea întru El, prin Iisus Hristos, după buna socotinţă a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, care ne-a fost dăruit nouă prin Fiul Său cel iubit" (Efeseni 1, 4-6).

Acelaşi adevăr al înfierii omului prin harul dumnezeiesc, ca urmare a venirii lui Hristos în lume, ni-l arată şi Sfântul Ioan Evanghelistul când zice: "Şi celor câţi L-au primit pe Hristos, care cred în numele Lui, le-a dat puterea ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut" (Ioan 1, 12-13).

Înfierea oamenilor în Dumnezeu se face în Biserică prin harul Sfântului Botez în numele Sfintei Treimi (cf. Matei 28, 1-9), deoarece Sfânta Treime a lucrat taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca Om (cf. Luca 1, 35) şi, de asemenea, Sfânta Treime S-a arătat la Botezul Domnului nostru Iisus Hristos la Iordan (cf. Matei 3, 16-17; Marcu 1, 10-11; Luca 3, 22).

(† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)