Predică la Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I ecumenic

Duminica a şaptea după sărbătoarea Sfintelor Paşti, numită şi Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I ecumenic, este consacrată mărturisirii dreptei credinţe şi unităţii Bisericii. În primul rând, dreapta credinţă înseamnă mărturisirea dumnezeirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Când Biserica a întocmit calendarul, a stabilit ca această duminică, a şaptea după Paşti, care precede marea sărbătoare a Pogorârii Duhului Sfânt şi care urmează după Înălţarea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, să fie o duminică de pomenire a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I ecumenic de la Niceea din anul 325. De ce? Întrucât în vremea lor foarte multă lume s-a rătăcit de la dreapta credinţă, urmându-l pe ereticul Arie care spunea că Dumnezeu adevărat este numai Tatăl, Fiul nefiind Dumnezeu adevărat, ci doar o făptură îndumnezeită, cei 318 Sfinţi Părinţi, adunaţi în Sinodul I ecumenic de la Niceea, în anul 325, au mărturisit că Iisus Hristos este 'Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel deofiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut; Care, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut Om; şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat; şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui; şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit.'

Duminica celor 318 Sfinţi Părinţi, legătură între sărbătoarea Înălţării Domnului şi sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt

Mărturisirea dumnezeirii Mântuitorului Iisus Hristos înseamnă şi că Cel ce S-a înălţat la ceruri este Cel ce S-a pogorât din ceruri: a coborât din ceruri Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut şi S-a înălţat la ceruri Fiul lui Dumnezeu Cel văzut prin umanitatea Sa, văzut în trupul Său omenesc; a coborât pe pământ Dumnezeu Fiul, ca să devină şi Fiul Omului, şi astfel să Se înalţe întru slavă la ceruri Dumnezeu-Omul, pentru a dărui oamenilor harul îndumnezeitor al Preasfintei Treimi. Prin urmare, Sfinţii Părinţi care au mărturisit dumnezeirea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Care S-a făcut Om, sunt pomeniţi tocmai în această duminică, îndată după sărbătoarea Înălţării întru slavă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca să înţelegem că prin mărturisirea dreptei credinţe în Iisus Hristos omul dobândeşte slava vieţii veşnice.

Crezul ortodox, sinteza dreptei credinţe a Bisericii lui Hristos

Această duminică, a şaptea după Sfintele Paşti, ne cheamă să păstrăm dreapta credinţă, mai ales astăzi, într-o lume din ce în ce mai tulburată şi mai rătăcită din punct de vedere spiritual. Ea ne cheamă să mărturisim Crezul ortodox aşa cum ni l-au lăsat nouă moştenire Sfinţii Părinţi de la Sinodul I ecumenic de la Niceea, din anul 325, şi cei de la Sinodul al II-lea ecumenic, care s-a ţinut la Constantinopol în anul 381, când s-a formulat partea a doua a Crezului ortodox, pe care îl rostim la Botez şi la fiecare Sfântă Liturghie, întrucât reprezintă credinţa noastră ortodoxă în formă concentrată. Această credinţă apostolică, formulată de Sfinţii Părinţi ai Bisericii la primele două sinoade ecumenice, iar apoi tâlcuită de Biserică în cărţile de slujbă şi în cărţile de teologie, este lumina vieţii creştine şi temelia mântuirii sau a dobândirii vieţii veşnice. Însă pentru a păstra dreapta credinţă a Bisericii Ortodoxe trebuie să cunoaştem bine Crezul ortodox, să îl învăţăm pe de rost, noi şi copiii noştri. De asemenea, trebuie să avem în casele noastre cartea numită 'Învăţătura de credinţă ortodoxă' sau 'Catehismul', care se tipăreşte mai des tocmai pentru a cunoaşte mai bine credinţa noastră ortodoxă şi modul de a trăi duhovniceşte în Biserică şi în societate. Deci Duminica a şaptea după Paşti ne îndeamnă să păstrăm dreapta credinţă, să îi creştem pe copiii şi pe tinerii noştri în dreapta credinţă, să nu ne lăsăm amăgiţi de rătăciri, de tot felul de grupări religioase care se consideră trimise de Dumnezeu, dar care, de fapt, caută să-i rupă pe ortodocşi de Biserica Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi şi să-i atragă la gruparea sau comunitatea lor despărţită de 'credinţa dată sfinţilor o dată pentru totdeauna' (Iuda 1, 3).

Numai în comuniunea Sfinţilor se păstrează dreapta credinţă

Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I ecumenic ne învaţă şi adevărul că dreapta credinţă nu se păstrează de unul singur, în izolare, ci în comuniune de gândire, de mărturisire şi de vieţuire cu Biserica, după cum Sfinţii Părinţi adunaţi în Sinodul de la Niceea au mărturisit împreună dreapta credinţă şi au respins rătăcirea sau erezia lui Arie. Cu alte cuvinte, dreapta credinţă se păstrează în Biserică şi de către Biserică, iar Sfântul Sinod este glasul Bisericii luminat de Duhul Sfânt, pentru a mărturisi dreapta credinţă şi a păstra astfel comuniunea vie cu Preasfânta Treime, Izvorul vieţii veşnice. Dacă ne rupem de Sfânta Biserică, nu mai suntem dreptcredincioşi şi dreptmăritori creştini, deoarece numai în comuniunea Sfinţilor din toate timpurile se păstrează dreapta credinţă mântuitoare şi sfinţitoare. De aceea, un episcop ortodox nu poate fi hirotonit de către un singur episcop, ci de către cel puţin trei episcopi care au confirmat mărturisirea lui de credinţă ortodoxă, ca să se arate astfel legătura acestui nou episcop cu întreg episcopatul ortodox din lume, cu Biserica Ortodoxă întreagă. De asemenea, oricât am fi de inteligenţi sau de învăţaţi, niciodată nu trebuie să interpretăm singuri, de capul nostru, Sfânta Scriptură, ci împreună cu Sfânta Biserică, împreună cu Sfinţii Părinţi ai Bisericii din toate veacurile şi din toate locurile, împreună cu toţi păstorii sufleteşti, episcopii şi preoţii ortodocşi care păstoresc sau îndrumă comunităţile creştine pe calea mântuirii. Prin urmare, dreapta credinţă înseamnă temelia mântuirii noastre, a dobândirii vieţii şi fericirii veşnice. Iar dacă pierdem dreapta credinţă, pierdem darul vieţii veşnice, întrucât pierdem certitudinea drumului celui adevărat al mântuirii. Dreapta credinţă ne cheamă însă şi la dreapta vieţuire, adică ne cheamă la pocăinţă pentru păcate şi la ridicarea din păcate, la creşterea în virtuţi, la fapte bune de milostenie şi de ajutorare a semenilor noştri. Dreapta credinţă ne cheamă şi la o dreaptă lucrare misionară, aceea de-a transmite Evanghelia iubirii Mântuitorului Iisus Hristos, prin cuvânt şi faptă, generaţiei viitoare, copiilor şi tinerilor, prin educaţie religioasă în familie, în biserică şi în şcoală, astfel ca, din neam în neam sau din generaţie în generaţie, să Îl mărturisim pe Hristos Cel Milostiv şi Iubitor de oameni şi să ne punem în El nădejdea mântuirii şi a vieţii veşnice.

Să păstrăm dreapta credinţă

Să ne ajute Bunul Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I ecumenic şi ale tuturor Sfinţilor, să păstrăm dreapta credinţă ca fiind cel mai mare dar spiritual al vieţii, să creştem în ea şi în sfinţenia pe care ne-o dăruieşte ea, şi astfel să dobândim şi să trăim bucuria despre care vorbeşte Mântuitorul în Evanghelia Sa zicând: 'ca bucuria Mea să o aibă deplin în ei' (Ioan 17, 13), adică să avem bucuria de a fi ortodocşi sau dreptcredincioşi creştini şi bucuria de a trăi în lume cu nădejdea mântuirii şi a vieţii veşnice. Amin! (Preafericitul Daniel, Patriarhul României)