Să ne îngrijim de mormintele răposaţilor

Din totdeauna creştinul ortodox şi-a manifestat dragostea şi preţuirea sa faţă de cei adormiţi întru Domnul, păstrându-le vie amintirea, pentru a o transmite generaţiilor viitoare ca pildă autentică de vieţuire. Stau mărturie în acest sens atât rânduielile dinaintea înmormântării, cât şi cele de după slujba înmormântării, rânduieli ce conferă frumuseţe şi bogăţie cultului morţilor.

Astfel, pe lângă datoria de a împlini toate rânduielile şi slujbele ce au fost orânduite de Biserică spre pomenirea celor adormiţi, noi, creştinii, avem datoria de a ne îngriji şi de mormintele acestora, ca semn al cinstirii lor. Întâi de toate, trebuie să veghem să nu lipsească de la căpătâiul lor Sfânta Cruce, ca semn al biruinţei morţii prin Înviere şi ca mărturie a faptului că cel adormit nădăjduieşte în învierea cea de apoi. Crucea prevesteşte şi anticipează Învierea, căci prin Cruce a venit Învierea Domnului şi de aceea noi nu putem să o înlocuim cu nimic altceva: fie statuie, fie stea, fie semilună etc.

Mormântul poate fi îngrădit cu un gărduţ discret şi semănat pe el iarbă şi flori, iar lângă cruce, aşezată o candelă pe care să o aprindem cât mai des cu putinţă, mai ales în zilele de sărbătoare, când credincioşii vin pe la mormintele răposaţilor pentru a aprinde lumânări, a aduce flori, a tămâia şi a face milostenie spre pomenirea sufletelor lor. De asemenea, trebuie evitate pe cât cu putinţă exagerările de orice fel, care din păcate se încetăţenesc în sânul unor comunităţi de credincioşi: fie construirea pe morminte a unor mici "palate", fie obiceiul de a petrece cu muzică şi voie-bună în cimitir în anumite zile ale anului, ocazie cu care se consumă băutură şi mâncare în exces, sfâşiindu-se atmosfera de sobrietate specifică cimitirului, la care se referă Sfântul Ioan Gură de Aur când zice: "Vederea mormintelor îmboldeşte pe fiecare dintre noi să cugete asupra sfârşitului său propriu, iar cine a luat această încredinţare nu se va lăsa pe sine lesne în mrejele păcatului".

Unul din aspectele esenţiale cu privire la îngrijirea mormintelor, şi fără de care sufletele celor adormiţi nu au nici un folos, este chemarea preotului la mormânt pentru a tămâia, a stropi cu vin mormântul şi a rosti rugăciunile prevăzute de rânduielile bisericeşti, rânduială ce se săvârşeşte cu precădere în perioadele de timp stabilite de Biserică, dar care se poate face şi ori de câte ori cei din familie solicită aceasta.

Atât excentrismul, cât şi indiferenţa sau uitarea sunt extreme ce trebuie evitate atunci când vine vorba de mormintele celor răposaţi: nici edificii impozante şi sfidătoare, dar nici morminte uitate şi părăsite, ci morminte îngrijite cu modestie, discreţie şi bun-simţ, spre cinstirea şi spre pomenirea celor adormiţi.

(Sursa: Ziarul Lumina)