Sărbătoarea Bunei Vestiri

Buna Vestire constituie sfârşitul făgăduinţelor pentru venirea lui Mesia şi începutul mântuirii pentru om. Acum se împlinesc toate profeţiile Vechiului Testament, iar prin acceptarea de către Sfânta Fecioară Maria a acestei lucrări divine, întreg neamul omenesc se pregăteşte pentru eliberarea de sub robia păcatului şi a morţii.
Sărbătoarea Bunei Vestiri, denumită popular Blagoveştenie (după termenul slavon), este rânduită pentru amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Ea a fost aşezată în ziua de 25 martie, cu nouă luni înainte de Naşterea Domnului, pentru că acum are loc zămislirea dumnezeiescului Prunc în pântecele Fecioarei Maria.

Proorociile vechi-testamentare, împlinite în persoana Mariei

Datorită stării de păcătoşenie în care se afla neamul omenesc, se impunea cu necesitate împlinirea planului veşnic al lui Dumnezeu cu lumea, în care întruparea Fiului lui Dumnezeu era o coordonată esenţială. Iar întruparea nu se putea realiza fără apariţia acelei persoane neprihănite, care să-L poată purta în pântece pe Dumnezeu. Ea este prefigurată în Vechiul Testament de scara care unea cerul cu pământul, care i s-a arătat în vis patriarhului Iacov în Betel, şi pe care suiau şi coborau îngerii lui Dumnezeu. Taina creştinătăţii, ne spune Sf. Ap. Pavel, porneşte tocmai de la această realitate: Dumnezeu S-a arătat în trup (I Timotei 3, 16). Iar Naşterea Sa va fi supranaturală, după încredinţarea profetului Isa-ia: „Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu, şi vor pune numele lui Emanuel, care se tâlcuieşte: «Dumnezeu este cu noi»„. Revenind la dialogul purtat de înger cu Sfânta Fecioară, observăm că Sfântul Luca este foarte atent la detalii, prezentând cu acurateţe cadrul discuţiei în Evanghelie. Locul indicat este o casă din Nazareth, transformată azi în biserică ce păstrează chiar şi acum atmosfera tainică a întâlnirii. Şi în zilele noastre se poate vedea, în penumbră, raza luminoasă care coboară pe fereastra îngustă, în locul unde Maica Domnului obişnuia să se roage. Evanghelistul mai face o precizare extrem de importantă: faptul că Fecioara Maria era logodită cu dreptul Iosif, un bărbat din casa lui David, deci rudă cu ea - în fapt, un tutore, un ocrotitor vârstnic, absolut necesar pentru a apăra statura sa morală neprihănită.

 

Noua Evă dezleagă blestemul

Primele cuvinte pe care i le adresează îngerul Fecioarei se constituie într-un salut al bucuriei. Sfântul Gavriil este mesagerul divin, trimis să o anunţe că, fiind plină de har, Domnul este cu ea şi, astfel, este binecuvântată între femei. Sfântul Teofilact, arhiepiscopul Bulgariei, scrie: „iar fiindcă Evei i-a zis Domnul că în dureri va naşte fii, cea care dezleagă această durere e bucuria pe care o aduce Fecioarei îngerul, zicând: «Bucură-te, ceea ce eşti cu dar dăruită. Şi fiindcă Eva a fost blestemată, acesteia i se zice binecuvântat㻄.

Salutul îngerului produce o scurtă tulburare Fecioarei, neobişnuită cu o astfel de prezenţă şi cu un astfel de mesaj. De aceea, el o linişteşte, reiterând puterea lucrătoare a harului divin într-nsa. Temerile fiindu-i alungate, ea este pregătită acum să primească o veste inimaginabilă: a fost aleasă să-L poarte în pântece şi să-L nască pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce va sta pe tronul lui David, şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit.
Îngerul îi comunică pământencei faptul că, în ea, lumile spirituală şi materială se vor contopi pentru a apărea în istorie Dumnezeul-Om. Fără îndoială, Fecioara ştia foarte bine semnificaţia cuvântului Iisus, indicat pentru numirea pruncului: Mesia, adică Mântuitorul lumii. Totuşi, pentru a se asigura că înţelegerea este deplină, îngerul dezvăluie, în chip profetic, puterea împărătească a lui Hristos, care va şedea pe tronul lui David. Şi precum David a luat împărăţia cea simţită, aşa şi Domnul pe cea gândită, a căreia nu va fi sfârşit. Că nu va fi sfârşit împărăţiei lui Hristos, adică al cunoştinţei de Dumnezeu şi al creştinătăţii, că şi prigoniţi fiind, strălucim cu darul lui Hristos, precizează Sfinţii Părinţi.

Sfânta Maria primeşte, aşadar, vestea că urmează să devină Maica lui Dumnezeu. Nu este uimită, nici cutremurată de primirea acestui mesaj, ci mai degrabă de modalitatea punerii în practică a planului divin. Aici se vede pe deplin neprihănirea ei. Nu se înfricoşează la atingerea focului dumnezeirii, dar se nedumireşte cu privire la curăţia ei trupească, incapabilă de a zămisli de la sine un prunc, după legile firii omeneşti: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?” Două prefigurări în Vechiul Testament anticipează miracolul întâlnirii divinului cu umanul, în zămislirea lui Hristos: rugul aprins, care ardea şi nu se mistuia, în care i s-a arătat Dumnezeu lui Moise pe Muntele Horeb, precum şi cărbunele pe care un serafim îl ia cu un cleşte de pe jertfelnicul ceresc, atingându-l de buzele profetului Isaia.

 

Smerenia Maicii Domnului

Dialogul dintre Arhanghelul Gavriil şi Sfânta Fecioară Maria nu ia sfârşit fără a consemna acordul în deplină libertate, exprimând supunere faţă de voia lui Dumnezeu: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” Aceste cuvinte arată o dată în plus statura umilă a Fiului lui Dumnezeu întrupat, chip de rob luând, din cea care s-a numit pe sine „roabă” a lui Dumnezeu. Sfântul Atanasie cel Mare explică starea de supunere a Fecioarei astfel: „Pentru aceea se supune cu adevărat Maria, ca El (Hristos) să-Şi ia cu adevărat trupul din ea şi ca să-L aducă pe El ca trup propriu pentru noi”. Acest Părinte al Bisericii leagă, aşadar, întruparea Cuvântului de împlinirea unui scop veşnic: îndumnezeirea după har a firii umane, prin sfinţirea trupului pământesc, la înviere, ca trup de slavă, ceresc. Cuvintele Maicii Domnului reprezintă o veritabilă prefigurare a cuvintelor rostite mai târziu de Hristos: „Oricine se înalţă pe sine, se va smeri, iar cine se smereşte pe sine se va înălţa”.

 

Veşnic, dar şi statura ei morală neprihănită, fecioria perpetuă.

Buna Vestire ne aduce nouă bucurie anticipativă, raportată la Naşterea Mântuitorului lumii, pentru că, „după cum soarele, înainte de a-şi arunca razele sale pe pământ, luminează cu lumina lui de departe cea mai mare parte a lumii, tot aşa şi Hristos, când a răsărit din pântecele Fecioarei, a luminat, înainte de a Se naşte, întreaga lume”.

Această sărbătoare schimbă atmosfera de pocăinţă şi întristare din Post

Conform imnografilor, praznicul Bunei Vestiri este „descoperirea sfatului mai înainte de veci al lui Dumnezeu”, ivirea în timp a marii taine a iconomiei dumnezeieşti. Cuvântul necircumscris prin fire şi împreună veşnic cu Tatăl se face prin milostivire circumscris şi supus timpului spre îndumnezeirea umanului.
Deşi prăznuirile sfinţilor sunt interzise canonic în timpul Postului Mare, ajutorul şi rugăciunea lor şi mai cu seamă mijlocirea Maicii Domnului se propune ca prototipul şi scopul spre care tind eforturile crredincioşilor.

Prezenţa în Postul Mare a acestei sărbători care schimbă atmosfera de pocăinţă şi întristare cu bucuria cosmică adusă de anunţul îngerului, face să se săvârşească Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, indiferent de zi, desfiinţând postul prin dezlegarea la peşte. Imobilitatea praznicului de pe 25 martie e impusă de preocuparea de a păstra realismul anului liturgic, fiindcă Naşterii Domnului sărbătorită cu nouă luni înainte îi corespunde zămislirea lui Hristos.

 

Icoana Bunei Vestiri de-a lungul vremii

Cea mai veche reprezentare a Bunei Vestiri este fresca din catacomba Priscillei din Roma, datată de arheologi din secolul al II-lea. Aceasta îl înfăţişează pe Arhanghelul Gavriil lângă Fecioara Maria, care îl ţine deja pe Prunc în braţe. Aici, ca şi în alte reprezentări iconografice din primele secole, îngerul apare fără aripi, poate din reţinerea firească a artiştilor creştini de a nu îl asemăna cu anumite figuri păgâne înaripate. Abia după Constantin cel Mare îngerii sunt înfăţişaţi cu aripi, semnul apartenenţei la ordinea cerească. O altă interesantă reprezentare a Bunei Vestiri este din anul 440, în mozaic, şi se găseşte pe arcul Basilicii „Santa Maria Maggiore” din Roma. Scena o arată pe Fecioara Maria între îngeri înaripaţi purtând nimburi, ca o împărăteasă alături de curtenii săi. Deasupra ei zboară Arhanghelul Gavriil, vestindu-i întruparea Fiului de la Duhul Sfânt, închipuit de porumbel alb care coboară peste ea. În dreapta este şi dreptul Iosif, căruia îngerul îi descoperă taina.

O altă reprezentare veche este miniatura armeană din Evangheliarul Echmiadzin (sec. al VI-lea) care se aseamănă foarte mult cu icoana păstrată până astăzi în Biserica noastră.