Ce este trândăvia? Ce este osteneala?

Nimeni să nu se socotească pe sine nevrednic votului monahicesc invocând ca motiv greutatea şi mulţimea păcatelor sale, nici să nu-şi închipuie că se smereşte dacă nevrând să se lipsească de dulcea împătimire îşi dă ca pricini pentru stăruirea în păcate însăşi păcatele sale; căci unde este multă putreziciune, acolo este trebuinţă şi de o mare intervenţie chirurgicală spre a fi îndepărtată necurăţenia. Iar cei sănătoşi n-au nevoie să vină la spital. Să se cerceteze fiecare pe sine şi apoi să mănânce din această pâine cu ierburi amare şi să bea din paharul acesta cu lacrimi ca sfârşitul acestei lupte să nu-i fie propria condamnare.

Dăruieşte lui Hristos cu sârguinţă nevoinţele tale şi te vei bucura la bătrâneţe de bogăţia liberării de patimi. Cele adunate în tinereţe hrănesc şi-i mângâie la bătrâneţe pe cei slăbiţi.

Să nu-ţi chinui trupul dacă vrei să nu cazi în boală şi slăbiciune

Să ne străduim, tinerilor cu zel să alergăm cu bună pază căci nu cunoaştem timpul morţii. Avem duşmani din cei mai răi, este adevărat, din cei mai periculoşi, înşelători şi mârşavi, puternici şa neadormiţi, materiali şi nevăzuţi, care doresc să aprindă templul lui Dumnezeu prin văpaia în care ei înşişi se pârjolesc. Nici un tânăr să nu plece urechea la vrăjmaşii lui diavolii care-i spun: ''Să nu-ţi chinui trupul dacă vrei să nu cazi în boală şi slăbiciune, căci cu greu se va mai afla cineva (mai ales în neamul acesta de acum) care să-şi supună trupul morţii. Scopul urmărit de diavol este acela de a ne arunca în moleşeală şi trândăvie chiar în momentul intrării noastre în luptă, ca apoi şi sfârşitul să corespundă începutului.

Cel ce se dezlipeşte cu anevoie de cele de jos trebuie să se silească pentru urcuş

Ceea ce li se pare multora greutatea luptei, altora nu li se pare deloc aşa, ceea ce înseamnă că numai în aparenţă e greutate, dar de fapt este ceva uşor. Totuşi Dumnezeu a ascuns greutatea celor din lume pentru că dacă ar fi ştiut ei, nu s-ar mai fi lepădat nimeni şi ar fi primit viaţa monahală. Pentru că după Apostol: ''omul trupesc nu primeşte cele ale Duhului căci nebunie sunt lui.'' (I Cor. 2,15). Iar a voi cele ale lui Dumnezeu e propriu celui duhovnicesc. Cei ce petrec potrivit lumii ar putea să lepede însuşirile proprii ruşinii dacă nu i-ar chema Dumnezeu prin meşteşugul Lui? Căci ''trup şi sânge nu pot moşteni împărăţia lui Dumnezeu '' (I Cor. 15,50). Mulţi văzând greutatea stadionului zic: ''Dacă Hristos numeşte jugul bun şi uşor, de ce sunt supuşi unei sile cei ce-l iau?'' Aceştia însă nu ştiu că celor ce privesc şi caută spre nădejdea celor viitoare, fericite şi veşnice, li s-a spus că acestea sunt bune şi uşoare; dar celor ce se târăsc pe jos şi se agaţă cu putere de lucrurile deşarte ale lumii acesteia, le sunt aspre şi greu de străbătut. Cel ce se dezlipeşte cu anevoie de cele de jos trebuie să se silească pentru urcuş. Aşa şi tânărul din Evanghelie declarând că le-a făcut pe toate, a greşit tocmai faţă de lucrul cel mai desăvârşit, dar cel ce s-a scuturat brusc de toate, zboară cu multă uşurinţă prin văzduhul acesta.

„Leneşii caută totdeauna ce este mai uşor”

Binele bărbatului este când ia jugul din tinereţea lui.

Calea lată şi largă e cea a iubirii de sine şi a căutării plăcerii proprii, căci iubirea de sine nu e strâmtorată de luarea în considerare a altuia. Iar ''necazurile şi primejdiile omoară dulcea împătimire pe când odihna o hrăneşte şi o creşte. Ei se strâmtorează pe ei înşişi pentru alţii şi în primul rând pentru Dumnezeu, din iubirea faţă de El şi de ei, dobândind în schimb iubirea lor.

Leneşii caută totdeauna ce este mai uşor; de fapt trecerea de la poruncile ascultării la rugăciune sau invers, când una din ele li se pare mai uşoară, e numai un pretext pentru a scăpa de una, dar a nu o face şi pe cealaltă. Cine are râvnă adevărată le împlineşte pe amândouă.

Bărbatul supus prin practicarea ascultării nu va cunoaşte trândăvia căci prin cele ale simţurilor înfăptuieşte cele ale gândirii, adică prin cele sensibile îşi chiverniseşte realităţile spirituale. Viaţa de obşte este potrivnică lâncezelii, însă bărbatului trăitor în pustie îi este veşnică însoţitoare nepărăsindu-l până în pragul morţii. Văzând chilia pustnicului îşi zâmbeşte şi apropiindu-se de el se fixează acolo.