Duminica de dinaintea Sărbătorii Sfintei Cruci

Evanghelia de duminică ne vorbeşte despre iubirea lui Dumnezeu pentru noi, pentru că întruparea, viaţa, moartea, învierea şi înălţarea Domnului, tot ceea ce a făcut şi face Dumnezeu pentru noi  ne dezvăluie iubirea imensă a lui Dumnezeu pentru noi. Iar Crucea Domnului, adică moartea Lui, din iubire, pentru noi, pe care ne pregătim să o cinstim cu rugăciune şi post pe 14 septembrie, e o preaslăvire a dragostei lui Dumnezeu pentru noi.

Pentru că Dumnezeul nostru nu e un Dumnezeu distant, indiferent la nevoile noastre reale şi presante, ci un Dumnezeu al milei şi al iubirii de oameni, Care Se pătrunde de nevoile, de durerile, de necazurile noastre personale dar şi de cele ale lumii întregi. Iar noi, spre Dumnezeul nostru, strigăm mereu ca spre Dumnezeul milostivirii şi al înţelegerii noastre profunde, ca Unul care S-a pogorât din cer ca să Îşi asume, pentru veşnicie, umanitatea noastră.

Însă niciodată Fiul nu este fără Tatăl şi fără Duhul Sfânt

Şi primul verset al Evangheliei asta ne spune: că Dumnezeul nostru a coborât la noi şi a îndumnezeit condiţia creaturii Sale. De aceea, El este Fiul omului cel prezis de Sfântul Daniel Prorocul, adică Cel care a introdus în persoana Sa dumnezeiască firea noastră umană şi, prin acest mare act de milostivire şi de iubire faţă de noi, ne-a deschis tuturor posibilitatea de a ne unii cu dumnezeirea Sa.

Pentru că atunci când ne rugăm Lui ne iradiază interior slava dumnezeirii Sale. Iar când ne împărtăşim cu Dumnezeiescul Său Trup şi Dumnezeiescul Său Sânge, în Preasfânta Euharistie, ne unim, fiinţial, în adâncul fiinţei noastre, cu persoana lui Hristos, Care este Dumnezeu şi om şi de aceea creştem în îndumnezeire, adică în împărtăşirea de slava Sa. Iar când, în mod extatic, vedem slava Sa, a Celui Unui Născut din Tatăl, atunci ne împărtăşim de consecinţele reale şi personale ale iconomiei mântuirii Sale pentru noi.

Însă niciodată Fiul nu este fără Tatăl şi fără Duhul Sfânt, pentru că întreaga Preasfântă Treime lucrează pas cu pas la mântuirea noastră. Tocmai de aceea mântuirea noastră are fundament treimic, pentru că creştem în viaţa duhovnicească din, prin şi în harul lui Dumnezeu. Şi această creştere ontologică reală abisală ne arată că suntem fiii lui Dumnezeu după har, adică suntem mereu alţii şi nu stăm în păcatele noastre vechi, ale răutăţii şi ale necredinţei.

Cel care S-a coborât din cer e Fiul lui Dumnezeu. Şi coborârea Lui se numeşte întrupare, pentru că astfel a devenit Fiul lui Dumnezeu şi Fiul omului. Însă Cel care S-a întrupat pentru mântuirea noastră, din iubire negrăită pentru noi, făptura Sa, nu s-a dezis de firea noastră umană. De aceea a suit-o la cer şi a făcut-o să împărăţească pe scaunul Dumnezeirii.

Scopul vieţii noastre e viaţa veşnică

Însă scopul vieţii noastre e viaţa veşnică. E acela de a ne eterniza în bine. De a nu suporta nici o distanţă a păcatului între noi şi Dumnezeul iubirii noastre.

Tocmai de aceea Crucea Sa nu e o judecată a lumii ci cea mai mare dovadă de iubire a lumii. Pentru că nimeni nu ne-a iubit mai mult ca El. Şi nimeni nu ne aşteaptă, şi nu ne ocroteşte, şi nu ne înţelege şi nu ne doreşte binele ca El, ca Dumnezeul nostru. Pentru că mântuirea noastră a venit prin El.

Rugăciunea neîncetată

De aceea, numai exemplul viu, care îi antrenează şi pe alţii în viaţa liturgică şi duhovnicească a Bisericii e exemplul care convinge. Şi fiecare dintre noi putem să fim exemple reale şi nu ostentative ale vieţii cu Dumnezeu, care să demonstreze că Evanghelia nu e o filosofie vetustă şi inoperabilă ci o sumă de adevăruri dumnezeieşti care ne personalizează, dacă ne lăsăm umanizaţi şi îndumnezeiţi de către ele.

Şi în ciuda faptului că suntem în prag de toamnă, când totul se scutură şi moare, omul nostru lăuntric se poate trezi la viaţă şi poate să strige către Dumnezeul nostru treimic cu inimă doritoare de viaţa veşnică.

Strigaţi către Domnul, iubiţii mei, pentru că El va auzi glasul inimii care Îl caută!

Strigaţi cu rugăciuni pline de fapte bune, că Lui îi plac oamenii care sunt dintr-o bucată, care se dau cu totul Lui şi nu cu reţineri!

Strigaţi spre Dumnezeul milei şi al îndurărilor, că a Lui este stăpânirea şi puterea şi slava în vecii vecilor. Amin!

(Sursa: www.teologiepentruazi.ro)