Doru POPOVICI

Ieri, când am deschis calculatorul la prima oră, ştirea principală era declaraţia coordonatorului activităţii media de la UEFA, domnul Giordano, urmată de interviul acordat GSP de acesta, ambele sub titlul „Aşa ceva n-am mai întâlnit!”. Înainte de a citi interviul, primul gând care m-a lovit a fost acela că domnul Thomas Giordano trebuie că este foarte proaspăt cooptat în structurile forului european, din moment ce nu a văzut, exact pe acelaşi amplasament, cu opt ani în urmă, halucinantul meci contra Danemarcei, încheiat cu un neverosimil 2-5 şi desfăşurat pe o suprafaţă cu mai multe muşuroaie decât acum, şi care se perpetuau sub ochii mulţimii la fiecare pas al fiecărui fotbalist. Asta, deoarece nisipul (că asta era substanţa pe care se desfăşura atrocitatea) are darul instabilităţii. Cine a fost măcar o dată la mare ştie ce vreau să spun.

Prin comparaţie cu ce s-a întâmplat atunci, chestia din meciul cu Franţa e chiar nesemnificativă. Sau chiar o mare realizare inginerească (se poate interpreta şi în sensul de „inginerie financiară” dacă ţineţi neapărat) din moment ce, odată strecurată printre două brazde, mingea putea străbate apoi trasee în linie perfect dreaptă tot de câte vreo doi-trei metri, până la următoarea brazdă, lucru irealizabil la meciul cu danezii. Aşa că să ne mai lase domnul Giordano cu comentariile lui. Da, dar mai jos, zice tot domnia sa că s-au mai petrecut, ca efect colateral, încă două premiere mondiale: suspendarea unui teren imediat după inaugurare (ei, da, aici am surclasat toată planeta!), dar şi „suspendarea”, din imposibilitatea de a juca acolo săptămâna viitoare, unui număr de 3 (trei!) echipe de fotbal angrenate în cele două cupe europene. Şi, întocmai ca în Legile lui Murphy, unde există şi câte un corolar, cel din acest caz constituie, la rândul lui, o premieră mondială: niciodată, nicăieri în lume, n-au existat trei echipe care să anunţe oficial că joacă toate pe acelaşi stadion!!

La aşa salbă de recorduri, nici că se putea un fundal sonor mai potrivit decât răgetele lu’ una Inna, care a masacrat fabuloasa „We Are the Champions” a lui Freddie Mercury. La aşa campioni, aşa cântare.