Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 19 oct 2010 - Anul XV, nr. 246 (4537)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9715 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5614 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Opinii

O noapte şi o dimineaţă

Mă hotărăsc în ultima clipă să mă duc la închinare la moaştele Sfintei Parascheva de ziua ei. Pornesc de la Mănăstirea Râşca în seara zilei de 13 octombrie, când acele ceasurilor se străduiesc să atingă ora 22:00. Când să plec, în mănăstire se stinge lumina. Aprind, de la candelă, lumânarea la care mă rog dar, când ies din baia de pe coridor, lumina se aprinde iar.

De la Praxia o apuc spre Roman, cum bine m-a îndrumat Părintele David. La Vadu Moldovei mă împotmolesc într-un blocaj. Ce să fie? Undeva în faţă e un foc mare. În scurtă vreme mă dumiresc: la două sute de metri în faţa noastră arde o cisternă care s-a izbit de un stâlp. Nişte femei strânse la o poartă comentează: “A trecut salvarea acum o oră şi nu s-a mai întors. Nu mai trăieşte.” Dumnezeu să-l ierte! Tot femeia cu pricina încearcă să ne convingă să ne întoarcem şi să o apucăm pe la Târgu Neamţ. Nu mi se pare o idee bună. E un ocol de cincizeci de kilometri. Trebuie să fie un drum ocolitor mai la îndemână, îmi spun. Şi simt că e unul în stânga noastră. O întreb pe femeia din poartă, dar ea zice că nu-i. În spatele maşinii mele e un om cu… o cisternă. El îmi confirmă existenţa întru adevăr a acestui drum, arătându-mi cum multe din maşinile mici din urma noastră întorc şi părăsesc drumul în acea direcţie. Mai vine un om care i-a condus pe cei de dincolo de cisternă până aici. Drumul e prin Cămârzani şi Ioneasa. Îmi spune exact ce-mi va trebui: drum de ţară, dar nu forestier, pădure, stânga după ce urc în deal, stânga şi iară stânga. “Aici mai durează vreo patru ore pe puţin”, spune cineva. Pornesc pe dibuite, în urma altor doi şoferi care şi-au pierdut răbdarea în urletul sirenelor de pompieri şi de poliţie.

 

„Eu ştiu cum va fi viitorul. Dar nu-ţi spun, că nu-ţi ajută la nimic”

Aş vrea să văd şi ziua drumul pe care am mers. Trebuie să fie tare frumos. Pe “european”, de partea cealaltă a cisternei, mă trezesc singur. Parcurg două sate iar din faţă şi din spate nu vine nimeni. Deodată din pustietatea şoselei se iţeşte în faţa mea o dubiţă oprită care îmi clipoceşte din faruri. Opresc şi cobor. E o dubiţă cu măicuţe. Mă întreabă dacă drumul e blocat şi cum se poate trece de blocaj. Le spun că două sate mai încolo se face un drum ocolitor şi mă ofer să le conduc. În Ioneasa le rătăcesc preţ de câteva minute, apoi le readuc în drumul bun. Ajuns la drumul mare, în Cămârzani, le rog să-mi pună o vorbă bună la Părintele Ignatie, care e înaintevăzător. Aş vrea să-mi zică un cuvânt mai concret. Lui îi e frică să nu mă lenevesc şi mă ţine în generalităţi.

Vă povestesc mai pe larg discuţia noastră de atunci, că e cu pildă. Am vorbit ce am vorbit, mi-a dat sfaturi generale. La un moment dat i-am spus:

- Mă necăjeşte mult că nu ştiu ce va fi cu mine... Nu ştiu cum va fi viitorul...

- Viitorul?, zice. De ce nu zici aşa. Eu ştiu cum va fi viitorul, că mie mi se arată. Dar nu-ţi spun, că nu-ţi ajută la nimic. Dacă îţi spun ceva, de pildă că o să te împaci cu soţia ta, o să stai toată ziua cu burta-n sus, aşteptând să se întâmple ce ţi-am spus. Uite cum văd eu viitorul: dacă o să te rogi şi o să te spovedeşti în fiecare post şi n-o să păcătuieşti şi o să-i arăţi lui Dumnezeu că Îl iubeşti, totul o să fie bine. Nu are cum să fie altfel. Aşa văd eu viitorul.

Cumva, nevăzut, partea asta de noapte se leagă de Părintele Ignatie. Ignatie. Ignis. Foc.

 

„N-am fost vrednic…”

La Sfânta Parascheva sunt strunit de nişte jandarmi bătăioşi şi obosişi într-o coadă uriaşă. Până la un punct coada merge omeneşte, apoi se împotmoleşte. Stăm aproape trei ore ca nişte oi în strungă, fără să clintim, şi deznădăjduiesc. Mă hotărăsc să plec când răsare soarele, că, doar, aici nu sunt la o coadă de tacâmuri de pui pe vremea comunismului. Nu e neapărat să capăt ceva concret, sfântul la care mergi la închinare îţi apreciază nevoinţa şi inima curată, chiar dacă nu ajungi până la el. Deşi, pe undeva, poţi să spui că dacă n-ai ajuns la moaşte se cheamă că n-ai fost vrednic de asta. N-am fost vrednic…  Orice scuză… că nu dormisem înainte şi venisem obosit, că mă obosise şi povestea cu cisterna şi condusul, că eram singur iar mulţi dintre ceilalţi veniseră în grupuri, etc… păleşte în faţa realităţii. Mulţi oameni singuri s-au arătat mai răbdători şi mai dârji ca mine şi au stat până la sfârşit.

Aşa că plec, cum dă soarele, cu coada între picioare, privind câteva femei care se nevoiesc în tăcere, mai bine decât mine. Ele vor răbda de două sau de trei ori cât am răbdat eu ca să ajungă la moaşte.

La întoarcere, din Târgu Frumos, de unde se face drumul spre Moţca, iau un bătrân călugăr. Mă întreabă unde merg. „La Râşca.” “Eu, la Slătioara. Mă iei?” Cum mulţi dintre cititori vor fi ştiind, la Slătioara e fieful celor desprinşi de BOR şi rămaşi pe rit vechi, al “stiliştilor”.

“De ce să nu vă iau?”, îl întreb, „vă iau ca pe un călător şi ca să vă îndemn să vă întoarceţi în Biserică.”

Pe drum îi spun toate argumentele împotriva lor, aşa cum le ştiu de la Părintele David:

-          că, la un Sinod Ecumenic, s-a mai făcut o îndreptare a calendarului cu două zile, iar toţi Sfinţii Părinţi strânşi acolo au fost de acord;

-          că şi ruşii au fost de acord cu modificarea calendarului şi au cerut un răgaz de doi ani ca să aplice modificarea, date fiind teritoriul lor imens şi mulţimea credincioşilor. În aceşti doi ani noi, bulgarii, grecii şi georgienii am trecut “pe nou”, cu excepţia schismaticilor noştri. Ruşii şi apropiaţii lor nu au mai făcut schimbarea, poate şi unde au văzut rezistenţa pe care au opus-o aceşti schismatici la noi şi la greci. Apoi, ruşii au început să afirme că trecerea la calendarul nou nu e bună. Aşa că acum sunt două valuri ortodoxe. Fiecare sărbătoare e ţinută întâi de noi, bulgari, greci şi georgieni, apoi de ruşi, belaruşi, ucraineni, sârbi, armeni şi atoniţi (Muntele Athos ţine de Patriarhia Constantinopolului, care a rămas “pe vechi”);

-          că aceia de la noi care sunt “pe vechi” nu au făcut ascultare faţă de capii bisericii, iar ascultarea trebuie făcută în orice situaţie, până la păcat (iar îndreptarea calendarului s-a mai făcut şi ţine de calcule matematice, nu de credinţă, deci nu pare a fi păcat);

-          că ei nu mai au descendenţă apostolică şi, în consecinţă, nici Har de la Pogorârea Duhului Sfânt, de vreme ce au avut un singur episcop (şi acela caterisit)… Acest episcop, potrivit canoanelor bisericii, nu mai putea hirotoni de unul singur alţi episcopi, fiind nevoie de trei episcopi pentru asta. Ei sunt, deci, o grupare religioasă fără căpetenie legitimă. (Argumentul lor e că, în situaţii de criză, au mai fost precedente de acest fel – hirotoniri necanonice de episcopi. Eu nu ştiu unde şi în ce context.);

-          că nu sunt recunoscuţi de nici o biserică ortodoxă, nici de cele “pe vechi”, nici de cele “pe nou”. Ruşii, sârbii şi ceilalţi recunosc biserica noastră “pe nou” şi au împreună-slujire cu noi.

Argumentele mi se par covârşitoare. E tare păcat că ei nu vor să reintre în ascultare sau măcar să se întoarcă în biserica noastră aşa cum sunt, cu decalajul temporal, pe care, respectându-l la atâţia străini li l-am putea respecta şi lor… Preafericitul Teoctist a pornit negocieri în acest sens, dar ei le-au ucis din faşă. I-au cerut să întoarcem noi calendarul, crezându-se deţinătorii adevărului absolut, îndreptăţiţi să poruncească majorităţii. Din păcate, dârzenia cu care au ieşit din chinurile prin care a trecut biserica lor în comunism nu le hrăneşte smerenia… Mare păcat. Mare bucurie s-ar face în biserica noastră dacă s-ar întoarce această turmă rătăcită acasă.

Plec cu părere de rău de la Slătioara. Duc câţiva kilometri o credincioasă cu care intru în vorbă:

-          Oamenii n-au vină, fiecare cum a fost botezat, vina o duc căpeteniile bisericii care au greşit.

-          Da, zice ea, cei care au schimbat.

-          Sau cei care au păstrat ce nu trebuia păstrat, îi răspund.

-          Sau aşa, îmi zice. Că şi asta se poate.

(Marius IANUŞ, http://yanush.wordpress.com)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului O noapte şi o dimineaţă.
 Vizualizări articol: 4083 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.22/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.2 din 9 voturi
O noapte şi o dimineaţă4.259

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei