Pentru a vă da seama de urmările grele ale păcatelor cu gândul, vă voi spune o istorioară adevărată din cartea numită Pateric.
Un sihastru oarecare ce trăia în pustie, avea un frate mirean într-un oraş. După câteva vreme a murit fratele acela şi i-a rămas un copil mic de trei ani. Sihastrul, auzind de moartea fratelui său, a mers acolo, a luat pruncul şi l-a dus în pustie, la chilia lui. Îl hrănea cu finice şi cu alte verdeţuri din pustie, din care mânca şi el. Copilul n-a văzut nici un om, în afară de bătrânul care-l hrănea, de când l-a dus în pustie. Nici femei, nici sat n-a văzut, nici pâine n-a mâncat, nici n-a ştiut ce este şi cum este viaţa lumii acesteia. Totdeauna era în pustie cu bătrânul, postind, rugându-se şi lăudând pe Dumnezeu. A petrecut în această nevoinţă optsprezece ani, apoi a trecut la Domnul.
După îngroparea lui, a început sihastrul a se ruga lui Dumnezeu, să-i descopere pentru acel copil în care ceată de sfinţi este rânduit. După multă rugăciune pe care a făcut-o cu mare osârdie, a adormit şi a văzut în vis un loc întunecat şi plin de toată scârba, iar în mijloc era copilul zăcând într-o supărare nespusă. Acestea văzându-le, bătrânul s-a mirat şi a început a se ruga către Dumnezeu, zicând: "Doamne, ce este nedreptatea aceasta? Oare nu era curat acest copil de toate necurăţiile trupeşti şi lumeşti? Oare nu Te lăuda pe Tine în toate zilele şi nopţile, postea, priveghea şi se ostenea şi de nici un păcat lumesc nu era atins? Dar acum ce este aceasta că îl văd pe el pedepsit în acel loc de întristare? Dar noi care suntem născuţi, crescuţi şi îmbătrâniţi în păcate, ce nădejde de mântuire vom avea? O, amar şi vai de mine!"
Aceasta şi mai multe zicând bătrânul cu plângere şi cu tânguire, a stat înaintea lui îngerul Domnului şi i-a zis: "Ce plângi aşa, bătrânule, şi de ce te tânguieşti pentru copil care cu adevărat nu s-a atins de păcate trupeşti şi lumeşti. L-ai învăţat a posti, a priveghea şi a se ruga, dar copilul avea mândrie mare şi înălţare în inima lui, socotindu-se pe sine, pentru curăţenia lui şi viaţa cea neatinsă de lume, că este un mare sfânt, mai mare decât cei din lume, şi a murit în această gândire înaltă de sine. Deci să ştii că nu este nedreptate la Dumnezeu, căci tot cel ce se înalţă pe sine cu gândul său, necurat este înaintea lui Dumnezeu, precum zice proorocul".
Aceasta zicându-i, îngerul s-a făcut nevăzut. Bătrânul şi-a venit în fire şi în conştiinţă şi a plâns neîncetat pentru moartea copilului până la sfârşitul vieţii sale (Pateric, op. cit. p. 338-339).
 

(Părintele Cleopa)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Pildă creştină din Pateric....

Comentarii