A doua zi după sărbătoarea Rusaliilor, creştinii prăznuiesc Sfânta Treime – pe Dumnezeu Cel Unul în fiinţă, dar întreit în persoane – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Adevărul suprem al întregii existenţe, Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul, Absolutul întregii existenţe, Realitatea primă şi ultimă la care se raportează existenţial totul. Cuvintele exprimă întotdeauna prea puţin din misterul treimic, iar Sfinţii Părinţi şi Scriitori ai Bisericii au spus mereu că pentru oameni este imposibil să exprime deplin, prin cuvânt, inefabilul mister al Sfintei Treimi.
Înţelegerea importanţei acestei dogme creştine este capitală pentru orice mărturisitor al credinţei creştine.
În Crez mărturisim credinţa noastră în „Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului….şi într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu¸Unul născut, care din Tatăl s-a născut, mai înainte de toţi vecii, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut….şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit….”
Un singur Dumnezeu
Învăţătura Bisericii ne arată că nu vorbim de 3 divinităţi, ci de Un singur Dumnezeu, dar în care coexistă 3 Persoane (ipostasuri) care împărtăşesc una şi aceeaşi natură divină absolută, în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărţit şi nedespărţit (conform hotărârii Sinodului IV ecumenic de la Calcedon). Dumnezeu este dincolo şi înainte de timp şi totuşi lucrează înăuntrul timpului, acţionând şi vorbindu-ne în cadrul istoriei. În istoria creştinismului au existat multe controverse grave cu privire la această învăţătură fundamentală a Bisericii. Au fost destule erezii – deraieri de la Adevărul dumnezeiesc, pe care Biserica prin sinodalitatea ei le-a sancţionat şi corectat în cadrul sinoadelor ecumenice – cele mai importante manifestări ale unităţii de credinţă a Bisericii din primul mileniu.