Lucian AVRAMESCU

Duminică, 7 iunie, eveniment politic mare, mare, mare. Gâtuiţi de emoţie, sufocaţi de imensa responsabilitate care ne împovărează făptura umblătoare, ascultăm comanda aproape militară – „direcţia urne, pas alergător, marş!”. Europa e cu ochii larg deschişi spre noi. Nu trebuie s-o dezamăgim.
De pe uriaşe bannere, ai noştri – frumoşi, zâmbitori, retuşaţi atunci când portretul real nu concordă cu avântul mesajului electoral – ne strigă să-i votăm. Doar eu te voi face fericit, doar cu mine poţi găbji gologanii europeni, votează-mă, frumosule sau frumoaso, fiindcă altfel nici nu ştii ce pierzi. Pe stâlpi, pe porţi, în micile întretăieri de poteci din pădure şi la intersecţia bulevardelor pe mai multe benzi, mesaje calde.
Niciodată, parcă, oamenii de pe stâlpi n-au vorbit atât de amical cu mine. Mă simt fericit şi important. O vezi pe fata aia brunetă, buzată, cu părul lung şi privire languroasă? Ai întâlnit-o şi la Dorohoi, pe patru metri pătraţi în faţa primăriei, şi la Atârnaţii din Deal, şi-n inima Bucureştilor. Ei bine, tot la mine se uită, tot pe mine mă iubeşte, pentru mine şi-ar da haina şi sufletul. Cum cine sunt eu? Alegătorul, stăpânul a tot ce mişcă, fantele curtat de pe pământ, din cer şi de pe ape.
Apropo de ape! Vijelia de acum două zile din Capitală n-a rupt doar copaci şi n-a smuls doar acoperişuri, ci a amestecat, în abundenta ciorbă a ploii, partide, portrete şi candidaţi, realizând în rigole un mare parlament european de uniune naţională. Îţi poţi închipui, într-un şanţ, cărate de ape, frânturi ale unui obraz de Stolojan şi una bucată coc Rovana Plumb? Un colţ de îndemn Gigi Becali găsindu-şi continuarea într-un fragment de poster EBA? Social-democraţii s-au dus, de-a valma, la vale, cu democrat-liberalii, liberalii cu ţărăniştii lui Miluţ şi independenta cu neindependenţii. Ploaia lui Dumnezeu a făcut, prin mixerul ei tăios şi năvalnic, pace peste adversităţi, iar polemizatorii din televizor, ieşind afară din studiouri, s-au regăsit prieteni.
Zice-se, dincolo de tonul glumeţ al însemnărilor mele inspirate de mesajul prezidenţial de a da fuga să votăm, că duminică nu se vor găsi la urne decât mai puţin de un sfert dintre concetăţenii cu drept de vot. De ce? Nici n-am intrat bine în Europa, cu un uriaş procent de susţinere populară, mai mare decât în orice altă ţară a continentului, şi gata, ne-am săturat? Nu mai vrem Europa? Ne uităm iar spre pustiurile siberiene? Nici vorbă. Explicaţia trebuie găsită scormonind alte taine şi înţelesuri din sufletul românilor.
În ceea ce mă priveşte, cred că niciodată o campanie electorală cu ţintă precisă – Parlamentul European – nu s-a situat mai departe de scopul ei. Demonstraţiile toate, bătăliile toate, unele mai aprige, altele mai amorţite, n-au fost decât un antrenament pentru alegerile prezidenţiale din toamnă. Va cădea Băsescu sau nu? Dacă pică, cine va veni în loc - Crin Antonescu, Mircea Geoană, principele Radu? Sacrifică Băsescu PD-L-ul şi pe Boc pentru asaltul electoral ultim, când va trebui să se disocieze de eşecurile guvernamentale numeroase şi previzibile? Iese PSD de la guvernare pentru a uşura drumul prezidenţial al lui Geoană sau locul de la ospăţ nu se cedează?
Sub acest panou uriaş al alegerilor din toamnă a încăput şi ceva din figuraţia scrutinului de duminică pentru europene. Să ne mai mirăm că publicul, şi aşa prins în ale lui, n-a prea luat în serios bătălia de promisiuni? Mulţi au în cap doar amănuntul că unul care pleacă acolo s-a făcut cu un câştig lunar de vreo zece mii de euro, ceea ce nu-i de ici de colea. Să ies eu din casă pentru a-i procopsi pe unii care oricum n-o duc prost? Ia scutiţi-mă! Vorbele astea nu le-am inventat eu, ci le-am auzit frecvent şi pot fi subtextul refuzului, motivaţia absenteismului. Nu, românii nu s-au săturat de Europa. Românii s-au săturat de găunoşenia politicianistă de acasă.