Din Vieţile Sfinţilor, din „petrecerea” şi nevoinţele, din răbdarea şi biruinţele duhovniceşti ale sfinţilor, fiecare dreptmăritor creştin învaţă cum să lupte cu patimile şi cum să dobândească biruinţa, cum să cucerească virtuţile şi cum să se roage în chipul cel mai plăcut lui Dumnezeu, cum să se arate ucenic vrednic al Domnului Iisus Hristos întru toate.

Sfinţii Părinţi, prin pilda lor, ne îndeamnă să urmăm cu râvnă pe cei ce au dus viaţa în sfinţenie. Cel mai potrivit şi de dorit mijloc de a-i cinsti pe sfinţi este acela de a le urma exemplul. În trecutul poporului nostru, ei care citeau Vieţile Sfinţilor, ca şi cei care ascultau cu atenţie şi dragoste pe cei care citeau, istoriseau şi altora, cu bucurie curată duhovnicească, faptele sfinţilor, jertfelnicia lor uimitoare, puterea de înfrânare, curăţia strălucitoare a vieţii lor. Vieţile Sfinţilor au constituit astfel un factor puternic de educaţie creştină, constituind o normă morală călăuzitoare în eforturile de îmbunătăţire şi de iubire de oameni, de evlavie adâncă, de apărare a Legii strămoşeşti.

 

Izvor de edificare

Vieţile Sfinţilor sunt un permanent izvor nepreţuit de edificare creştină. Meditând pios la acest fapt, ne putem da seama că într-un anumit fel viaţa noastră se împleteşte cu viaţa sfinţilor şi sufletele noastre se primenesc în atingere cu credinţa, cu eroismul şi cu jertfelnicia fiinţei lor [1]. Sfântul Nifon, episcopul Constanţei din Cipru, Sfântul Teodosie cel Nou şi alţi sfinţi mărturiseau că în anumite momente cruciale din viaţa lor au mers pe drumul cel bun mai ales datorită influenţei pe care a exercitat-o asupra lor citirea din Vieţile Sfinţilor.

Pentru fiecare creştin, experienţa vieţii sfinţilor pe care ne-o propovăduieşte Sfânta Biserică este o luminoasă pildă şi o călăuză sigură, statornică. Acest lucru ne este adeverit istoric, prin trecutul poporului nostru. Puţine cărţi din literatura noastră veche au avut un ecou atât de puternic şi s-au bucurat de o asemenea preţuire în rândurile credincioşilor; chiar atunci când condiţiile au favorizat tipărirea, tirajele erau destul de reduse, astfel încât vreme îndelungată au fost copiate, într-un număr niciodată îndestulător.

Mitropolitul Dosoftei al Moldovei, în „Cuvântul către cetitori” de la începutul atât de preţuitelor sale Proloage, spune: „…carele dumneavoastră citindu-le în toate zilele, vă veţi îndulci sufleteşte ca în Raiul adevărat…, de nevoinţele şi biruinţele vitejilor Împăratului şi Domnului ceresc, de a căror nevoinţe îngerii se minunează cum ei putură de se nevoiră şi biruiră a bate război aşa de minunat peste toată minunea şi cinstit peste toată cinstea”.

 

„Citiţi cu evlavie, cu credinţă dreaptă şi cu luare aminte”

Nu vom putea să nu menţionăm în continuare, ca şi mai înainte, pe un alt vrednic de laudă mitropolit al bisericii noastre, Veniamin Costache al cărui glas ni se adresează limpede în prima jumătate a secolului XIX. Arătând marea însemnătate pe care Vieţile Sfinţilor o au pentru sporirea în dragostea creştină şi pentru statornicia credinţei, el spune: „Dacă de multe ori le veţi citi, cu evlavie şi cu credinţă dreaptă şi cu luare aminte, sufletul vostru cătră urmarea celor bune se va deştepta, mintea se va lumina, ochii se vor face două râuri…Atunci se va da de la Dumnezeu putere sufletului spre lucrarea faptelor celor bune şi spre urmarea celor citite. Atunci veţi cunoaşte milostivirea lui Dumnezeu, bunătatea, facerile de bine cele către om. Atunci veţi cunoaşte câtă dragoste au arătat sfinţii către Dumnezeu…, cât trupurile lor, unii, nu le-au cruţat, ci tiranilor spre munci le-au dat, pentru dragostea Lui, iar alţii cu post şi cu toată pătimirea şi-au topit trupurile…Nu greşeşte cineva şi nu este departe de adevăr când ar numi cărţile care cuprind vieţile sfinţilor, Raiul cel împodobit cu tot felul de pomi, cu frumoase şi dulci şi de viaţă făcătoare roade, cu tot felul de ierburi mirositoare, de toată boala şi neputinţa tămăduitoare. Că precum acelea îndulcesc simţirile, veselesc ochii, îndulcesc gustul, fac vesel sufletul privitorului, aşa şi acestea îmbărbătează pe deznădăjduit, mângâie pe cel necăjit, pe cel păcătos către pocăinţă îl întorc, pe cel vârtos la inimă îl moaie şi umilinţă îi dăruiesc…, pe cel vechi îl fac nou şi din mort viu, îl deşteaptă din somnul nesimţirii şi al lenevirii şi cătră lucrarea faptelor bune îl îndeamnă, cătră urmarea nevoinţelor sfinţilor îl aprind şi cătră calea ce duce la împărăţia cerurilor îl povăţuiesc.”.

(www.univ-ovidius.ro/btcassian/SINAXAR_ORTODOX)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Vieţile Sfinţilor” în istoria spirituală a românilor.

Comentarii