Am aflat vestea tristă că zilele acestea (20 septembrie) a trecut la cele veşnice domnul Pricop Gheorghe. Am rămas câteva minute pe gânduri. Pricop. L-am cunoscut. Face parte din copilăria mea. Numele lui a devenit numele unei alimentare şi numele unui bloc. Alimentara de la Pricop, blocul de la Pricop (T43). Toată lumea din oraş cred că-l cunoştea, dar mai ales cei din cartierul George Enescu. Blocul de la Pricop devenise un reper. Adesea auzeam spunându-se „în spate la Pricop”, „peste drum de Pricop”, „mai jos de Pricop” sau „lângă Pricop”. Eram copii şi cunoşteam tot cartierul. Cartier mare. Cel mai mare din oraş. Ştiam toate cofetăriile: Albina, Tosca, Amandina, mai apropiate, sau mai îndepărtate: Areni, Aşchiuţă, Union, Bucovina sau de pe Mărăşeşti. La fel, cunoşteam toate alimentarele. Cea mai apropiată era cea „de la Pricop”. Următoarea era alimentara „Mare” de pe Bulevard. Mai era o alimentară, la Nordic, legată de numele unei persoane, numită şi „la Ungureanu”. Restul aveau nume date de zona unde se aflau: în Areni, la Albina, la Poliţie etc. Pentru noi, cei din George Enescu, aici era salvarea, la Pricop.

 

„Du-te la Pricop şi ia două pâini”

Ne spuneau părinţii seara:

- Du-te repede la Pricop şi ia două pâini. Dar repede...Nu mai stai pe afară. Ai venit?

Iar noi răspundeam:

- Da, da. Hai că merg acuma.
- Cinci minute. Fuguţa.

Dimineaţa, la cinci jumătate, deşteptarea.

- Care din voi merge după lapte? ne întreba tata.

Unul din doi – cei mari – trebuia să cumpere lapte. Trebuia pentru cei mai mici. Dar noi nu eram mici? Eram şi noi de zece, unsprezece ani. Mai ales iarna, era foarte urât. Întuneric şi frig.

- Mergi la Pricop. Dacă crezi că nu ajunge, mergi pe Bulevard. Hai mai repede că nu mai prinzi. Hai odată. Ai grijă de bani. Poate-i pierzi. Ţine lista, c-ai să uiţi. Vezi poate poţi lua trei sticle de lapte. Dacă nu, numai două. Etc.

 

Năvală la ciocolată

Mergeam ameţit de somn, târând plasa cu sticle goale după mine. Nu-ţi dădeau dacă nu aveai sticle goale la schimb. Câteodată îţi mai dădeau. Ajungeam la alimentară şi aşteptam să se deschidă. La şase fără zece, şase, domnul Pricop era acolo. Era aglomerat. Îi ruga pe oameni să nu se împingă, să nu se bage în faţă, să aibă răbdare. Doamna Pricop lucra şi ea acolo. Erau oameni de treabă. Ei nu ştiau că noi, copiii, eram cu ochii pe ei. Îi studiam atent pe toţi cei care lucrau acolo. Să vedem dacă sunt oameni buni sau răi. Nu ne era frică de ei. Erau oameni buni. Vara, când în timpul jocului, anunţa câte un puşti că s-a adus la Pricop ciocolată cu rom sau Africana sau mai ştiu eu ce, era nebunie. Alergam până la Pricop câte patru, cinci, şase, intram în fugă în alimentară, transpiraţi şi gălăgioşi. Ne întâmpina de multe ori doamna Pricop:

- Nu trântiţi uşa. Linişte. Ce-i? Dau turcii?

 

Hai la Pricop să vindem sticle goale

Domnul Pricop rar intervenea să pună „rânduială”. Doar dacă eram prea din cale-afară de obraznici. Bucuria copilăriei. Aveam lumea noastră. Totuşi, ea se intersecta de multe ori cu a celor mari şi trebuia să le ştim obiceiurile ca să nu dăm de bucluc. Nu toţi aveam bani şi nu aveam mulţi. Dacă aveam zece lei, era bine. Dar nu aveam prea des cifra asta. Oricum, cei care nu aveau mergeau şi ei cu cei care aveau şi se bucurau şi ei de ciocolată, biscuiţi „Tismana” sau pufarini. În perioadele de criză financiară, când nu mai aveam bani nici de film, nici de ştrand, nici de nimic, strângeam sticlele goale de prin casă şi hai la Pricop să le vindem. Nu trebuia să fie ciobite. Nu se primeau. Când era ciobitura mică, le mai îndreptam cu şmirghel.

Câte vise şi planuri cu banii pe care urma să-i câştigăm! Câte emoţii în alimentară, la casă, aşteptând încordaţi să vedem dacă ni le primeşte pe toate. Fiecare sticlă sau borcan refuzat era o rană în visurile noastre. Aveam calcule foarte precise cu fiecare leu.

 

Gheorghe Pricop merită un gând bun şi o rugăciune

Alimentara prindea un aer de sărbătoare în perioada Crăciunului. De acolo luam banane, portocale şi bomboane pentru împodobit pomul. A venit Revoluţia şi s-a schimbat peisajul oraşului. A trecut vremea. L-am mai văzut pe domnul Pricop pe stradă din timp în timp. L-am văzut destul de des la Biserică. Stătea la Sfânta Liturghie liniştit, cuviincios, cu gândurile lui. Era pensionar de-acum. L-am salutat de câteva ori şi mi-a răspuns. Când îl vedeam, îmi amintea de anii mei de Cireşar. Aceleaşi amintiri s-au trezit şi acuma când am auzit că s-a stins. A fost un om de-al nostru, din cetatea Sucevei şi merită un gând bun şi o rugăciune. Nu a fost un străin. Noi nu ne suntem străini unii altora, chiar dacă aşa vrem să părem, câteodată. Trăim în acelaşi spaţiu, în tărâmul lui Ştefan cel Mare, în vechea capitală a Moldovei.

Alimentara de la Pricop şi domnul Pricop au făcut parte din universul nostru. Domnul Pricop a fost unul din personajele copilăriei noastre şi va rămâne în amintirea noastră, a copiilor de atunci, până ne va veni şi nouă vremea să mergem la Dumnezeu.

Primeşte, Doamne, în Cetatea ta Cerească, cu aleşii Tăi, şi pe robul tău Gheorghe Pricop.

(IULIAN MARCU, Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului La alimentară la Pricop.

Comentarii