Cei chemaţi la căsătorie nu au voie să împiedice rodul iubirii lor, prin care se răspândeşte viaţa trupească, după porunca lui Dumnezeu: ”Creşteţi şi vă înmulţiţi” (Facere 1, 28).

După 18 zile de la conceperea copilului, încep a fi simţite bătăile inimii fătului, îşi începe activitatea sistemul sangvin. La 7 săptămâni la făt se fixează impulsurile creierului, se formează organele interne şi cele externe: ochii, nasul, buzele, limba. Deja la 12 săptămâni, când se încearcă a i se curma viaţa, fiinţa îşi exprimă dorinţa de a trăi: întoarce capul, strânge pumnii, mimează, găseşte guriţa şi suge degetele.

În faţa agresivităţii, după Jerome Lejeune, profesor francez de genetică, embrionul reacţionează prin reflexe care măresc ritmul cardiac, ceea ce denotă o emoţie intensă. „Nu ştiu dacă embrionul îşi dă seama – zice Lejeune, – dar este evident că el suferă”.

Medicul american Bernard Nathanson a înregistrat cu ultrasunete avortul unui făt de 12 săptămâni. Acest film, intitulat destul de sugestiv – „Strigătul mut”, demonstrează că fătul presimte ameninţarea instrumentului ucigaş, care se apropie ca să-i zdrobească capul, şi se opune prin mişcări violente şi agitate; bătăile inimii lui cresc de la 120 la 200 pe minut, el deschide larg gura ca întru-n strigăt mut.

Descoperiri recente ale embriologiei şi geneticii dovedesc că perioada preembrională de 2 săptămâni, care era considerată o „fereastră” fie pentru întreruperea sarcinii nedorite, fie pentru a experimenta asupra embrionilor, nu există. Deci, dacă viaţa începe odată cu zămislirea, înseamnă că distrugerea unui copil aflat în stadie embrionară este echivalentă cu uciderea unei fiinţe omeneşti.

 

Convingerea că avortul este o crimă este argumentată solid în Revelaţia biblică

Psalmii spun că viaţa în uter este creată de Dumnezeu şi este cunoscută personal de El: „Că tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele... Nu sunt ascunse de tine oasele mele, pe care Le-ai făcut întru ascuns, nici fiinţa mea, pe care ai urzit-o ca în cele mai de jos ale pământului. Cele nelucrate ale mele Le-au cunoscut ochii Tăi” (Ps. 138, 13, 15-16). La fel în cartea lui Iov, autorul mărturiseşte acelaşi lucru în cuvintele adresate către Dumnezeu: „Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit... Nu m-ai turnat oare ca pe lapte şi nu m-ai închegat ca pe caş? M-ai îmbrăcat în piele şi carne, m-ai ţesut din oase şi din vine, apoi mi-ai dat viaţă şi bunăvoinţa Ta, şi purtarea Ta de grijă a ţinut vie suflarea mea... M-ai scos din sânul maicii mele” (Iov 10, 8-12, 18). „Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am sfinţit...” (Iov 1, 5) – a zis Domnul prorocului Ieremia. O idee similară găsim în Epistola către Galateni a Sf. Apostol Pavel: „Dar când a binevoit Dumnezeu, Care m-a ales din pântecele maicii mele şi m-a chemat prin harul Său, Să-l descopere pe Fiul Său întru mine...” (Gal. 1, 15-16).

 

Complicitatea la avort e complicitate la crimă

Cei care susţin avortul nu-şi dau seama că prin întreruperea sarcinii, care nu este altceva decât omor cu premeditare, se încalcă dreptul la viaţă a unei fiinţe şi se comite păcatul greu de ucidere, se lipseşte viitorul născut de taina Sf. Botez şi nu mai are posibilitate de a se mântui (Ioan 3, 5).

Statisticile arată că, în patru ani, din circa 4.700.000 de femei, 304 au renunţat la avort în anticamera medicului ginecolog, convinse de grozăvia crimei, de gravitatea păcatului.

Între cauzele care determină femeile să recurgă la avort sunt lipsurile materiale, neînţelegerile în familie, atitudinea dură a părinţilor. Cei implicaţi – soţul, care este de acord sau îndeamnă soţia, medicul, asistenţa, părinţii – duc şi ei răspundere pentru săvârşirea acestei crime. Deci, complicitatea la avort este complicitate la omor. Sf. Ioan Gură de Aur îl consideră vinovat de păcatul uciderii şi pe soţul femeii: „De ce semeni acolo unde ogorul are de gând să strice rodul? Acolo unde se săvârşeşte ucidere înainte de naştere? Căci nici pe desfrânată nu o laşi să fie desfrânată, ci o faci ucigaşă de om?... Şi darul lui Dumnezeu îl batjocoreşti, şi legilor Lui te împotriveşti... Şi sălaşul naşterii tu îl faci sălaş al uciderii. Şi femeia care ţi-a fost dată spre naşterea de prunci tu o pregăteşti pentru ucidere?” Sf. Grigore Teologul arată că „cea care leapădă fătul cu voie este supusă judecăţii pentru ucidere”. „Cei care dau medicamente abortive sunt ucigaşi, la fel cea care avortează” (Sf. Vasile cel Mare). Iar medicii, de veacuri dau jurământul lui Hipocrate, prin care mărturisesc: „nu voi da femeii substanţe abortive...

 

Scopul principal al nunţii creştine este naşterea de copii

Potrivit învăţăturilor teologilor, condamnabil este nu numai avortul, dar se consideră nepermisă „orice acţiune prin care se urmăreşte, ca scop sau ca mijloc, împiedecarea procreaţiei”, care se opune planului divin. Scopul principal al nunţii creştine este naşterea de copii. Şi este un păcat grav, când soţii din interese egoiste refuză intenţionat de a naşte copii. Cu atât mai mult, că o parte din medicamentele contraceptive au efecte abortive. Prin folosirea acestor „medicamente”, la femei se menţine perioada ciclului şi după sarcină şi le permite femeilor, aşa cum se menţionează în reclamele  apusene de ştiri, „să avorteze în intimitatea propriilor dormitoare”.

 

Sf. Canoane despre uciderea fătului

Prima referire la acest delict o întâlnim în canoanele Sinodului de la Anchira, convocat în anul 314. Prin canonul 21 a acestui Sinod s-a hotărât următoarele: „Pe femeile care sunt desfrânate şi-şi omoară fătul şi se îndeletnicesc cu pregătirea mijloacelor de avort, hotărârea de mai înainte le-a oprit până la ieşirea din viaţă, şi această hotărâre se ţine îndeobşte. Dar găsind ceva de a le trata mai blând, am hotărât ca vreme de 10 ani să împlinească în penitenţă potrivit faptelor hotărâte”.

Complicitatea la crimă şi vinovăţia celor implicaţi în astfel de fapte le oglindeşte şi Sf. Vasile cel Mare în canonul 8: „...Prin urmare, şi cele ce dau doctorii de avort ucigaşe sunt şi ele vinovate, şi cele ce primesc otrăvurile, care omoară fătul”. Iar prin canonul 2, Sf. Vasile cel Mare, reluând prevederile canonului 21 al Sinodului de la Anchira, arată şi alte aspecte ale chestiunii: ”Acea care omoară fătul prin meşteşugire, se supune pedepsei uciderii şi la noi nu este după subtilitatea expresiei de făt format sau neformat, căci aici se osândeşte nu numai pentru cel ce se va naşte, ci pentru că şi pe sine s-a primejduit; căci de multe ori mor femeile în acest fel de încercări. Dar, pe lângă aceasta, se mai adaogă şi omorârea fătului, altă ucidere după intenţia celor ce îndrăznesc aceasta. Dar nu trebuie să se întindă pocăinţa lor până la moarte, ci să se primească după un termen de 10 ani, dar vindecarea să se facă nu după timp, ci după chipul pocăinţei”.

Părinţii, care au copii avortaţi, trebuie să se mărturisească la preotul lor, să facă un aspru canon, să facă milostenie, şi mai ales să nască alţi copii în loc.

(Preot Ioan Lisnic, sursa: www.geocities.com)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Avortul este o crimă şi un păcat de omucidere.

Comentarii