Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Calculul obiectiv e una, iar ceea ce trăim urmărind echipele noastre e cu totul altceva. Tocmai de aceea, faptul că am fost eliminaţi când ne era lumea mai dragă şi visul mai accesibil, nu reprezintă o tragedie în sine: în fond, şansa noastră, pe hârtie, era a patra, în procente apropiindu-se de zero. Filtrând însă prin ventricolul stâng participarea noastră la turneul final după aproape un deceniu, sigur că am traversat nişte stări nu tocmai sănătoase: pe unii ne-au luat durerile de inimă, pe alţii de cap, ba ştiu chiar şi o doamnă profesoară a cărei sarcină a fost niţeluş ameninţată de tensiunea din meciul cu Italia! Dincolo de toate, la cât ne consumăm noi ca proştii, s-ar fi cuvenit ca şi armata trimisă în teren să se comporte măcar onorabil. Iar onorabil, vă place sau nu, înseamnă cu totul altceva decât să ciupeşti un punct de la ăia şi un altul de la ăilalţi, ca şuţii, aproape băgându-le mâna în buzunarul cu puncte. Ba mai încercând şi a treia oară, sub acoperirea perfect…neregulamentară că hoţul neprins e om cinstit…Şi nu e! Şi nu scapă veşnic: pot fi păcăliţi o dată, de două ori, dar crapă până la urmă. N-are sens să căutăm neapărat vinovaţii, fiindcă n-a fost nici măcar unul mai prost decât alţii, ci pur şi simplu au fost toţi o apă şi-un pământ! Proşti, leneşi, tembeli. Că-s proşti, ştiam. Dar nu mi-am imaginat vreodată că poate exista atâta delăsare şi nesimţire. La ce or mai fi cântat imnul ăla, dacă se vedea la fiecare atingere de minge (de fapt la fiecare luft ori ratare) că îi doare fix…acolo de imn, şi de steag, şi de noi toţi dar mai ales de fotbalul care le e meserie (aiurea!) Cât timp vom avea în teren legume ca Cociş, catastrofe ca Tamaş (care gol nu e al lui? Mai tare, că nu s-aude!!) ori ca Nicoliţă pe care-l întrebi de ce aleargă ca dementu’, n-ar şti ce să-ţi răspundă, avem şansa zero. Generaţia emo? Loseri? Generaţia de aramă coclită? (Toate sunt titluri din ziarele româneşti). Aiurea! Generaţia Piţurcă. Cu asta am zis tot.
