Din primii ani de viaţă nu trebuie să permiteţi copiilor să-şi manifeste încăpăţânarea şi mofturile dacă vreţi să vă asculte. Aceasta nu înseamnă să interziceţi copilului orice: copilul îşi poate dori ceea ce are dreptul să-şi dorească. Atunci îi veţi face pe voie cu bucurie, pe cât se poate. Dacă la momentul potrivit copilul cere mâncare pentru că îi este foame, această dorinţă trebuie îndeplinită, căci ar fi nemilos şi crud să-i refuzi mâncarea. Când copilul cere un lucru necesar la şcoală, îi vom face pe voie, altfel există pericolul să încerce să-şi procure obiectul respectiv pe căi necinstite. Este cu totul altceva când copilul vrea ceva nepermis: atunci trebuie să-i interzicem, să nu-i satisfacem mofturile, fără a da atenţie lacrimilor. Niciodată nu trebuie să ne supunem capriciilor manifestate de copil; cine şi-a manifestat o dată slăbiciunea va fi şi pe viitor rob al copilului, iar capriciile acestuia vor guverna asupra părinţilor.

 

Părinţii trebuie să acţioneze de acord unul cu altul

Dorind să înfrângă încăpăţânarea şi capriciile copiilor, părinţii trebuie să acţioneze de acord unul cu altul: nu se poate ca unul să distrugă ceea ce a clădit celălalt. Nimic nu întăreşte mai mult încăpăţânarea şi mofturile unui copil, decât faptul că un părinte îi dă ceea ce i-a refuzat celălalt. Copilul vine plângând la mamă şi se plânge că tata i-a interzis ceva; mama nu trebuie să-l căineze şi cu atât mai puţin să-şi exprime în faţa lui nemulţumirea şi supărarea pe tată. La fel trebuie să procedeze fraţii şi surorile mai mari, rudele şi slugile, dar mai ales bunicii.
Se ştie că bătrânii caută afecţiune şi, deoarece tinerii nu rămân prea mult în preajma lor, ei încearcă să-şi apropie copiii, dar într-un mod greşit, făcându-le toate voile. De aceea nepoţii se lipesc atât de des de bunicii lor, aşteptându-se ca aceştia să le ofere tot ce le trece lor prin cap.
Nu trebuie să încurajăm niciodată toanele copiilor. Nu trebuie să permitem ca un copil să poruncească fraţilor şi surorilor mai mari, servitorilor sau altor adulţi, să dea tot felul de ordine după capul lui. Dacă un copil doreşte ceva din partea celor mai în vârstă decât el, va trebui să exprime aceasta prin rugăminte, nu să dea ordine; şi orice i s-ar da, să-i fie de ajuns şi să mulţumească.
Nu trebuie să permitem niciodată copilului să depăşească limitele unei purtări supuse, de ascultare faţă de autoritatea părintească. Ceea ce a spus tata sau mama copilul trebuie să îndeplinească de îndată, fără întârzieri şi amânări. Numai în acest fel se poate înfrânge încăpăţânarea, formând cu adevărat la copil o voinţă puternică, orientată spre bine şi supusă faţă de părinţi.

 

Exemplul personal

Stârpind în acest mod capriciile şi încăpăţânarea copilului, acţionaţi apoi în aşa fel încât acesta să aibă respect faţă de dumneavoastră, părinţii. Stima faţă de cel ce porunceşte constituie o motivaţie esenţială a supunerii. Copiii îşi privesc cu deosebit respect părinţii prin firea lucrurilor, acesta fiind un simţământ natural.
La el se referă şi cea de-a cincea poruncă. De aceea pare un lucru cu totul inutil să li se spună părinţilor: procedaţi în aşa fel încât copiii să nutrească stimă pentru dumneavoastră, totuşi repetarea este necesară. Desigur, copilul ştie că trebuie să-şi respecte tatăl şi mama, că Dumnezeu aşa ne porunceşte; dar ce ne facem când copilul vede câteodată la părinţi unele trăsături şi apucături, de care până şi el, un copil nevinovat,se scârbeşte şi se îngreţoşează?
Ce se întâmplă dacă, deşi doreşte, copilul nu-şi poate respecta părinţii? Dacă în permanenţă îşi vede tatăl beat, pe mamă ocărând şi blestemând şi pe amândoi într-o veşnică ceartă? Oare îi mai poate el stima? Exemplul rău al părinţilor distruge respectul copilului faţă de ei şi, totodată, zdruncină temelia supunerii, a ascultării datorate părinţilor. Oare copilul nu se va gândi: ce fel de educatori sunteţi voi pentru mine? De aceea, părinţii trebuie să evite prin toate mijloacele pierderea respectului propriilor copii.

 

Fără certuri şi jigniri în faţa copiilor

Niciodată părinţii nu trebuie să se umilească unul pe altul şi să se ocărască în faţa copiilor, pierzând astfel stima acestora. Ei trebuie să aibă o atitudine plină de respect unul faţă de celălalt, să nu-şi permită nicicând vorbe grele şi ocări în prezenţa copiilor, să nu se învinuiască reciproc.
Copiii nu trebuie să audă niciodată, cum se întâmplă adesea: „Minţi la fel ca taică-tău!“, „Vei fi un neisprăvit, ca şi taică-tău!“ sau „Vei fi o risipitoare, ca maică-ta“, „Nu vei face, ca şi maică-ta, nici o brânză!“... Acolo unde copiii aud astfel de vorbe, s-au dus stima şi ascultarea faţă de părinţi!
Părinţii nu trebuie niciodată să-şi permită jocuri şi glume necuviincioase cu copiii sau în prezenţa lor. Un tată care face pe măscăriciul în faţa copiilor nu trebuie să mai pretindă respectul lor; copiii îl vor sfida cu vorba şi cu fapta. Aceasta nu înseamnă că trebuie să fim duri şi încruntaţi în permanenţă. O atitudine de seriozitate, combinată cu blândeţea şi duioşia părintească se deosebesc cu uşurinţă de bufoneriile care păgubesc autoritatea părintească. Un tată blând, duios, dar serios este respectat mult mai mult. La o singură privire a sa, copiii îi dau imediat ascultare.

 

Nu fiţi indiferenţi faţă de bucuriile copiilor

Dacă vreţi să fiţi ascultaţi de copii, arătaţi-le şi demonstraţi-le iubirea voastră – nu acea iubire de maimuţă, care îşi drăgăleşte puiul şi este gata să-l omoare îndopându-l cu dulciuri, ci o iubire din inimă, raţională, îndreptată spre binele copilului. Unde vede o astfel de iubire, copilul arată supunere şi ascultare, nu de frică, ci din respect şi dragoste.
Nu vă arătaţi niciodată indiferenţi la bucuriile şi durerile copilului. Să nu spuneţi niciodată că aceşti copii sunt povară şi chin pentru voi; nu arătaţi că un sacrificiu făcut de dragul lor este prea mare sau prea greu. Oferiţi-le tot ce trebuie să le oferiţi din toată inima şi cu bucurie. Dacă părinţii îi aruncă unui copil o bucată de pâine însoţită de ocări şi regrete, cum îşi va mai păstra acesta iubirea pentru ei?
Faceţi-le copiilor uneori mici plăceri şi bucurii. Un mic dar de sărbători sau de ziua lor, oferit cu dragoste, menţine iubirea copiilor. Atrageţi-vă inimile lor prin comportamentul sincer şi încrezător faţă de ei. Trebuie să avem mereu încredere în ceea ce este bun în copii, atâta timp cât nu avem temei să ne convingem de contrariu. Suspiciunea şi neîncrederea îi întristează şi le ucid dragostea. Nu adânciţi gravitatea pedepselor meritate de copiii printr-o ironie dispreţuitoare sau observaţii răutăcioase; acestea le înăspresc inima şi şterg orice urmă de iubire din ea.

 

Nu admiteţi obrăznicia

V-am arătat, dragi părinţi, principalele mijloace de a-i educa pe copii să fie ascultători. Folosindu-le cu bună credinţă puteţi obţine rezultate uimitoare. Înainte de toate obişnuiţi-vă copiii să vă asculte, ştiind că aceasta este voinţa Domnului. Opriţi la timp pătrunderea şi înrădăcinarea capriciilor în fiinţa lor, nu admiteţi încăpăţânarea şi obrăznicia faţă de nimeni. Nu le oferiţi tot ce li se năzare. Dimpotrivă, obişnuiţi-i cu autocontrolul, abţinerea şi măsura în toate. Cereţi copiilor să vă dea ascultare neîntârziat şi neabătut, obişnuiţi-i să îndeplinească de la primul cuvânt ceea ce le cereţi. Insistaţi cu fermitate să facă ceea ce trebuie.

Dar, pentru a putea îndeplini totul la timp şi corect, nu le impuneţi ceva imposibil sau prea dificil. Nu fiţi nici voi capricioşi şi arbitrari în ceea ce le pretindeţi, admiţând azi ceea ce ieri aţi interzis. Nu vă contraziceţi propriile afirmaţii sau unul pe celălalt în ceea ce întreprindeţi pentru educaţia copiilor. Menţineţi în copii respectul pe care îl datorează părinţilor şi evitaţi cu grijă tot ce l-ar putea ştirbi.
În fine, să nu uitaţi să chemaţi mereu binecuvântarea Domnului asupra muncii voastre de educaţie şi, având această binecuvântare, efortul, grija şi munca vă vor fi încununate de dobândirea unor copii ascultători.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Educaţia religioasă.

Comentarii