Gabriel MANȚĂ

Meciul părea a începe sub bune auspicii... De la Moscova nu răzbătea sunetul, dar aşteptam un spectacol în sunet de goluri. Băieţii din studio erau excitaţi de neaşteptata oportunitate şi s-au pornit să turuie pe un ton exaltat tot ce ştiau ei, din păcate şi noi, despre cele două echipe. Pur şi simplu nu mai puteam urmări jocul, aşa că am răsuflat uşurat când au intrat în direct veteranii. Altă viaţă, o lecţie despre cum trebuie să fii mulţumit cu ce ai!

Nu pot să spun că am ţinut cu Chelsea, ci doar că am preferat-o. Pentru că norocul pe care l-a avut Manchester în ’99 trebuia decontat cândva. Cristiano Ronaldo deschide scorul. Cu capul. Ca la Roma. Nici nu-i de mirare, la cât de găligan e! Asta după ce făcuse tot ce vroia cu Essien. Pe care Grant l-a preferat fundaş lateral în locul unora de meserie ca Ferreira sau Belletti. E ca şi cum Rădoi ar fi folosit pe post de fundaş dreapta. Doar jocul poate arăta dacă e o mutare greşită sau inspirată. În cazul lui Essien e de discutat. Dar parcă l-ar fi putut struni cineva pe Ronaldo!

Pe urmă Carvalho intră urât de tot la Ronaldo. Ca între ei, portughezii. O naţie întreagă l-ar fi pus la zid mai ceva decât e pus la noi cameramanul ăla voleibalist. În special de către colegii din presă! În final de mitan teoria cu roata norocului începe să prindă contur. După ce Manchester îşi bate joc de nişte ocazii de 2-0, exact ca Bayern acum 9 ani, Essien eliberează un şut, mingea se zbate ca la flipper între doi fundaşi şi i se aşează cuminte pe tavă lui Lampard. Într-adevăr, cineva, acolo sus, îl iubeşte!

În repriză lucrurile se nuanţează. Chelsea plezneşte lemnul porţilor de două ori (vorba vine, lemnul!) şi începe să semene ea cu Bayern! În prelungiri Terry scoate cu capul de sub bară, ca la jocul din copilărie numit “diri-diri”. Apoi Drogba se prosteşte şi, odată cu cartonaşul roşu, iese şi de pe lista cu executanţi de la 11 metri.

Îmi place tensiunea loviturilor de departajare, dar ceea ce urmează după ele ar trebui interzis... Două grupuri de oameni stau cu inimile-n gât, pentru ca într-o secundă unora să li se prăvale cerul în cap, în timp ce pe ceilalţi îi pocneşte o fericire isterică şi indecentă. Celor care câştigă în felul acesta ar trebui să li se decerneze trofeul, însoţit de cuvintele din titlu, într-o linişte deplină. Vorba unui humorist, publicul e-n delir, da’ tace!

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Felicitări, ne pare rău!.

Comentarii